Radu Cristescu îl demolează pe Cîţu: „Aruncat la gunoi de propriul partid, aidoma unei măsele stricate și urât mirositoare, cel mai prost ministru de Finanțe”

Radu Cristescu şi Daniel Zamfir îl critică dur pe fostul premier după ce Florin Cîţu a ieşit public să aducă critici urmaşilor săi la administrarea ţării.
Alina Costache
12 dec. 2022, 18:43
Radu Cristescu îl demolează pe Cîţu:
Radu Cristescu îl atacă dur pe Florin Cîţu

Radu Cristescu îi inventariază, pe Facebook, gafele făcute de premierul Florin Cîţu, care au costat scump România. „Aruncat la gunoi de propriul partid, aidoma unei măsele stricate și urăt mirositoare, cel mai prost ministru de Finanțe și o rușine de prim ministru, Florin Vasilică Cîțu, rămâne fără marfă și intră in sevraj, delirând din nou la adresa PSD. Nu vreau sa intru in lungul șir de elucrubații al acestei lichele, doar aș vrea să i reamintesc câteva cifre prin care acest șarlatan a fost la un pas sa nenorocească o tara intreaga.
1. Datoria publică a crescut în guvernele PNL-USR cu el ministru de finanțe si prim ministru, în termeni reali, de la 364,9 mld la 557,8 mld lei, adică cu aproape 200 de miliarde de lei.
2. Câțu la guvernare a însemnat explozia defictului bugetar la valori fără precedent, astfel ponderea datoriei guvernamentale în PIB a explodat de la 35,3% în decembrie 2019 la 48,7% din PIB în noiembrie 2021.
Deficitul bugetar la preluarea guvernării Orban a fost de 2,8% (oct 2019). Deficitul la finalul lui 2020 bătut recordul absolut al dezastrului, 9,8% din PIB.
Zici de PSD? Citește..

Florin Cîţu continuă să-şi atace propriul partid: „Pentru a ascunde recesiunea, guvernul a creat deflaţie în semestrul 3.”

PSD a reușit să oprească supraîndatorarea accelerată a economiei și sa însanatoșească finanțele publice. Deficitul bugetar va fi de 5.74% din PIB, mai mic decât cel prognozat în buget, de 5.84%.
Pentru sfârșitul anului 2022, se estimeaza un nivel de al datoriei publice guvernamentale de 47,3% din PIB față de estimarea de 48.8% din PIB a începtul anului.
Asa se întâmplă când instituțiile statului abilitate în lupta anticorupție, în speță DNA nu își fac datoria! În loc sa fii acolo unde îți este locul, la pușcărie, tu cuvânți ca un neghiob!
De ce?
Pai uite de ce..
Ce zici tu de asta?
1: Ajutorul de Stat la Blue Air
2. Contractul cu vaccinurile, deși propriul ministru de Finanțe ti a spus ca nu e in regulă sa faci aceste achiziții. Drept urmare ți ai dat ministrul afară, pe Nazare, și ai ales sa îndatorezi românii, puși sa dea un MILIARD de euro pe vaccinuri pe care nu le-au folosit.
Când morții vii vorbesc de funie în casa spânzuraților, pușcăriile americane și spitalele de boli mintale românești așteaptă un vechi client”, a scris Radu Cristescu pe Facebook.

Senatorul Daniel Zamfir: „Din groapa de gunoi a politicii s-a trezit – prăfuit ca după fiecare sfârșit de săptămâna – Nimeni-în-drum-Cîțu”

Senatorul l-a acuzat pe Cîțu că el este de fapt cel care a dus economia României aproape de marginea prăpastiei, prin deciziile pe care le-a luat atunci când a fost în funcția de premier al țării.

„Din groapa de gunoi a politicii s-a trezit – prăfuit ca după fiecare sfârșit de săptămâna – Nimeni-în-drum-Cîțu. Cică Guvernul ăsta, al cărui premier e șeful lui de partid (Nu ți dai demisia, Cîțule, din PNL dacă ești așa supărat?), îi sărăcește pe români.  Cîțule, întoarce-te de unde ai ieșit și taci că plătim nenorocirile pe care ni le-ai lăsat”, a scris senatorul Daniel Zamfir.

În mesajul său de pe rețelele sociale, Daniel Zamfir a arătat cum, de fapt, Cîțu este cel care a luat deciziile greșite pentru România. Senatorul a spus că România plătește și acum pentru miliardul de vaccinuri anti-Covid pe care le aruncăm, dar și pentru distrugerea lor.

Vlad Voiculescu îl toarnă pe fostul premier: Cîţu a luat decizia de cumpărare a vaccinurilor fără să mă întrebe măcar, sau să mă informeze

„Împrumuturile, dobânzile și comisioanele aferente pentru care n-ai dat niciodată explicații nimănui, ca să nu mai vorbim de PNRR-ul făcut cu Ghinea, Turcan și Popescu prin care v-ați aranjat prietenii cu contracte grase de consultanță, hoților, lăsând agricultura fără niciun cent, blocând pe 50 de ani pensiile românilor, închizând capacitați energetice fără sa puneți nimic în loc”, a scris senatorul.

El i-a transmis lui Cîțu că el știe faptul că prețul al energie e cauza creșterii prețurilor și că el cu Orban și Popescu au decis să liberalizeze piața de energie și să închidă termocentralele, a încheiat senatorul Daniel Zamfir.

Senatorul PSD îl critică şi pe Virgil Popescu
În aceeași oală cu Florin Cîțu, este, în viziunea senatorului, Virgil Popescu. Daniel Zamfir a criticat în repetate rânduri modul în care ministrul Energiei a acceptat necondiționat reducerea de 15% a consumului de energie, propunere venită din partea Uniunii Europene. Acesta a mai precizat că țara noastră își poate produce energia necesară consumului propriu la prețuri cu mult mai mici decât cele la care achiziționează acum de pe piața „așa-zis liberă”.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Ce făcea Cristi Chivu cu banii pe care-i câștiga în România. Adelina Chivu a uimit pe toată lumea
Capital.ro
Vârstnicii care primesc 2.783 de lei pensie. Câți pensionari are România în total. Date oficiale CNPP
Playtech.ro
Un călător care a vizitat întreaga lume dezvăluie ţările care l-au dezamăgit. Multe sunt vizitate anual şi de români
Adevarul
Avertisment dur al șefului ROMARM. România nu trebuie să rămână doar „atelier de asamblare” a dronelor
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
Fostul jucător din Ștefan cel Mare a spus că ”adevărata” Dinamo nu e echipa din SuperLiga: ”Când jucam acolo, nici nu îmi venea să cred”
MediaFlux
LIVE VIDEO A început Finala Eurovision 2026. Alexandra Căpitănescu intră în concurs cu numărul 24.  La ce oră va cânta românca și cum poate vota publicul
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi