Radu Mazăre, despre referendum: Să dea Dumnezeu să iasă exact aşa cum vor oamenii!

Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a votat, duminică, la referendumul pe tema desfiinţării judeţului Constanţa, spunând că este importantă organizarea acestuia întrucât o astfel de decizie importantă trebuie luată numai în urma consultării populaţiei.
Romania TV
06 nov. 2011, 15:46
Radu Mazăre, despre referendum: Să dea Dumnezeu să iasă exact aşa cum vor oamenii!

„Să dea Dumnezeu să iasă exact aşa cum vor oamenii !”, a spus Mazăre înainte de a introduce buletinul în urnă, după care a completat: „Este important referendumul, să vedem ce vor spune oamenii, ce vor oamenii. Eu cred că nu este bine să se desfiinţeze judeţul. Dacă oamenii vor însă să se desfiinţeze, să se desfiinţeze”.

Întrebat de jurnalişti dacă acest referendum este necesar, Mazăre a spus că atunci când se iau decizii importante trebuie aflată şi voinţa oamenilor.

„Întotdeauna un referendum este necesar când se iau decizii importante pentru ţară pentru că voinţa oamenilor trebuie să o respectăm noi ca şi conducători. Sunt anumite decizii majore care trebuie luate numai în urma unor asemenea referendumuri, iar asta este o decizie majoră”, a adăugat primarul Constanţei.

Un număr de 515 secţii de votare din judeţul Constanţa sunt deschise, duminică, de la ora 8.00, pentru referendumul pe tema desfiinţării unităţii administrativ-teritoriale a judeţului Constanţa, fiind aşteptate la vot 632.776 de persoane. Constănţenii au de răspuns cu DA sau NU la întrebarea „Sunteţi de acord cu desfiinţarea unităţii administrativ-teritoriale, judeţul Constanţa?”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT