Raed Arafat, cel mai sumbru scenariu pentru România după o nouă zi cu număr record de cazuri

1.504 cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore au fost anunțate de autorități, după ce au fost făcute 25.052 de teste, fiind un nou record negativ al infecțiilor cu coronavirus. Astfel, până pe data de 27 august, pe teritoriul României au fost confirmate 83.150 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Romania TV
27 aug. 2020, 12:42
Raed Arafat, cel mai sumbru scenariu pentru România după o nouă zi cu număr record de cazuri

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) Raed Arafat a afirmat că scenariul cel mai grav în contextul pandemiei de coronavirus în România ar fi „să rămânem cu capacitate limitată de internare pentru bolnavii simptomatici care au nevoie de oxigen şi de tratament”. El a adăugat că din acest punct de vedere e îngrijorătoare cifra de 1.500 de noi infectări, deoarece la fiecare 1.000 de cazuri, aproape 50 dintre pacienţi ajung în terapie intensivă în următoarele zile. Arafat a mai spus că „acesta este scenariul pe care încercăm să îl evităm inclusiv prin creşterea numărului paturilor în terapie intensivă”. 

„Scenariul cel mai grav a fi sa rămânem fără capacitate de terapie intensivă, pentru că ştim că de fapt asta este problema majoră. Să rămânem cu capacitate limitată de internare pentru bolnavii simptomatici care au nevoie de oxigen şi de tratament. De aici trebuie să se înţeleagă că cifra de 1.500 pentru noi e îngrijorătoare, pentru că fiecare cifră ,un procent din ea înseamnă internare în terapie intensivă. Fiecare 1.000 de cazuri, aproape 50 din ei ajung în terapie intensivă în următoarele zile, aşa că acesta este scenariul pe care încercăm să îl evităm inclusiv prin creşterea numărului paturilor în terapie intensivă”, a declarat Raed Arafat joi la Digi 24.

Reacţia lui Raed Arafat după numărul RECORD de cazuri: „Situaţia nu este încă sub control” 

Acesta a adăugat că la Braşov a fost deschisă joi o secţie modulară de terapie intensivă cu 14 paturi suplimentare.

„Acum vin de la Braşov înapoi. La Braşov a fost deschisă secţia modulară de terapie intensivă cu 14 paturi suplimentare de terapie intensivă care vor deservi zona. S-a suplimentat la Mureş, la Cluj, la Bucureşti. Asta încercăm să facem – să creştem numărul paturilor de terapie intensivă pentru următoarea perioadă. Echipamente medicale acum în stoc există. Avem o rezervă de ventilatoare, avem rezervă de echipamente”, a explicat Arafat.

Şeful DSU a precizat cea mai serioasă problemă rămâne resursa umană, cadrele medicale necesare în spitale.

„Cea mai serioasă problemă care rămâne e cea a resursei umane care chiar dacă te duci şi faci sute de paturi, dacă nu au resursa umană necesară, atunci bineînţeles nu ai cum să le operezi. Deci noi încercăm să găsim soluţiile, ca pe lângă creşterea numărului de paturi, să rezolvăm şi problema de personal, folosind rezidenţii de ani mari, detaşând medici, deci acel personal medical între unităţile sanitare, lucru pe care l-am făcut în ultima perioadă”, a completat Raed Arafat.

Întrebat dacă se aşteaptă să scadă numărul persoanelor depistate cu noul virus, din toamnă, când lumea se întoarce din concedii, în contextul în care în prezent sunt 10.000 de testări pe zi, la cerere, şeful DSU a răspuns: „Eu sper că totuşi numărul testelor să continue să fie unul mare, pentru că testele ne ajută să depistăm persoanele infectate şi să le carantinăm sau să le izolăm să zicem în sensul în care să nu intre în contact cu alţii. Eu sper totuşi că o să vedem că testele nu scad, ci cresc în continuare, mai ales dacă intră noile tehnici de teste rapide care se bazează pe antigen, nu pe anticorpi şi care să ne permită să punem diagnosticul într-un sfert de oră, 20 de minute sau 30 de minute, nu în câteva ore, cum se întâmplă acum”.

Arafat a mai spus că pot fi teste care nu au nici măcar nevoie de aparate, şi anume „testul se face doar pe baza reactivului, dar nu îţi trebuie aparate speciale în acest sens şi atunci am putea să creştem semnificativ numărul testelor”.

Alte 1.504 de cazuri noi de COVID-19 au fost anunţate joi de Grupul de Comunicare Strategică – cel mai mare număr zilnic de la declanşarea pandemiei – bilanţul îmbolnăvirilor fiind de 83.150. De asemenea, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 38 de decese, totalul fiind 3.459. Un număr de 492 de pacienţi sunt la ATI.

DailyBusiness
Bolojan răspunde criticilor PSD: „Mi-am respectat mandatul și programul de guvernare”
Spynews
O asistentă de 23 de ani a fost găsită moartă în timpul turei, într-un spital privat din Constanța. Tânăra abia venise la serviciu
Fanatik.ro
Ce salariu avea Gabi Matei, fostul jucător de la FCSB, audiat pentru pariuri. Suma ridicolă pe care o încasa de la fosta echipă a lui Bănel Nicoliță
Capital.ro
A murit un nume imens al României. A fost o legendă. Mentor pentru generații întregi. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Playtech.ro
Cele mai frumoase sate din România. Sunt minunate primăvara şi vara, peisajele par rupte din Rai
Adevarul
Bulgării uriași de aur din Apuseni, irezistibili pentru mineri. Femeia care a ascuns aproape un kilogram de aur în corp
wowbiz.ro
Pensia neîncasată înainte de deces în România. Ce se întâmplă cu banii și cine poate intra în posesia lor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă la granița României! O dronă rusească a pătruns în spațiul aerian românesc, la nord de Sulina
iamsport.ro
Dinamovistul nelipsit de la meciurile ”câinilor” a ajuns să lucreze într-o fabrică din Anglia după ce a fost arestat de DIICOT: ”Acolo se injecta carnea cu steroizi”
MediaFlux
Soarele intră în conjuncție cu Nodul Nord pe 27 februarie. Cele patru zodii direct afectate
stirilekanald.ro
(P) Importanța farmacistului în alegerile informate pentru sănătatea inimii
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj