Raed Arafat: „Niciun spital nu trebuie să se gândească că va fi Covid free”

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, afirmă că până la toamnă toate spitalele trebuie să îşi revizuiască toate protocoalele şi procedurile. El a precizat că orice spital trebuie să aibă zone unde pot ajunge pacienţi Covid, să aibă un mecanism de triaj. De asemenea, Arafat spune că spitalele militare mobile vor rămâne în funcţiune cel puţin până la sfârşitul anului.
Filip Stan
03 mai 2020, 19:23
Raed Arafat:
Raed Arafat a fost întrebat duminică seara, la Digi 24 dacă personalul medical va avea echipamente de protecţie în cazul în care vine valul doi al pandemiei de Covid-19. “Cu siguranţă mai bine decât au avut acum. Asta e clar. Noi continuăm achiziţiile. Credeţi-mă că nu avem pe nimeni care la nivel de sus să ne zică ”Vedeţi că atât aveţi bani şi că vă tăiem bani” sau aşa ceva. Nu. Deci pentru dotare pe echipamente de protecţie, ventilatoare, echipamente de terapie intensivă şi asta a fost un sprijin total, inclusiv prin fonduri europene, s-a deschis inclusiv sursa fondurilor europene pentru decontarea unor dotări ca să putem să le facem cât mai repede”, a răspuns Arafat.
 
 
 
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a fost întrebat şi dacă e bine să rămână soluţia managementului militar în spitale. El a precizat că spitalele trebuie să îşi revizuiască toate procedurile şi protocoalele. 
 
“La Suceava a preluat o conducere civilă spitalul. Şi celelalte spitale cred că vor ajunge în final să fie redate unei conduceri civile. Acum această măsură era foarte importantă. De ce? Trebuie imediat intrat cu proceduri, cu măsuri, cu protocoale cu tot, unde colegii militari sunt mai învăţaţi cu această linie. Însă până la toamnă va trebui ca spitalele să-şi revizuiască toate protocoale şi procedurile şi să se pregătească cât avem o perioadă de relativă pace să zicem, dacă ştim să o păstrăm aşa şi să nu crească numărul cazurilor. Şi dacă acest lucru îl facem, atunci spitalele va trebui să fie mai bine pregătite, circuitele, niciun spital nu trebuie să se gândească că va fi Covid free cum se spune, nu există aşa ceva. Orice spital trebuie să aibă zone unde pot să ajungă în ele pacienţi Covid, orice spital trebuie să aibă un mecanism de triaj, orice unitate de primiri urgenţe trebuie să aibă o zonă de triaj şi de separare a pacienţilor care sunt cu simptome respiratorii sau cu febră”, a transmis şeful DSU.
 
El a menţionat că spitalele militare mobile vor rămâne în funcţiune cel puţin până la finalul anului.  “Toţi trebuie să ne adaptăm la el pe parcurs şi în toamnă dacă vom avea valul doi să nu fim luaţi prin surprindere. Plus, majoritatea instalaţiilor care s-au pus, de exemplu, Spitalul Rol 2 de la Armată care e la Ana Aslan, care are pacienţi în el deja, Spitalul Rol 2 de la Timişoara, Spitalul de la Constanţa, spitalul pe care urmează cu IGSU să îl punem la Bacău, toate astea vor rămâne instalate până la sfârşitul anului cel puţin”, a mai declarat Arafat.

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Joao Paulo și Jovo Lukic, out! FIFA, lovitură pentru FCSB și Universitatea Cluj după calificările istorice obținute de Capul Verde și Bosnia la CM 2026. Update
Capital.ro
Serviciul militar obligatoriu ar putea reveni din 2027. Guvernul ia în calcul o decizie istorică. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Câți ani trebuie să lucrezi pentru o pensie militară completă. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească militarii în 2026
Adevarul
Românești sau de import? Ce cumpărăm din piață și la ce preț. „E a doua cea mai ieftină din țară. Roșii cu preț, de la Vâlcea în sus”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Momentul în care Gică Hagi s-ar fi supărat pe Dorinel Munteanu: ”A fost o ură împotriva lui”
MediaFlux
Horoscopul weekendului 27-28 iunie 2026. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?