Raluca Bădulescu a taxat dur apariția recentă a lui Valerie Lungu din emisiunea Neatza cu Răzvan și Dani, unde influencerița a fost invitată alături de soțul ei, Alex Gîlcă, pentru a discuta despre experiența de la Asia Express.
Vedeta s-a arătat profund deranjată de justificările șatenei cu privire la o replică controversată legată de sărăcie, considerând că Valerie Lungu are un stil extrem de agresiv în exprimare și o tendință de a reduce orice subiect de discuție exclusiv la bani.
„Sinceră să fiu, o comite din ce în ce și peste tot. Nu s-a limitat să o comită la Asia Express. A fost invitată la Răzvan și Dani zilele trecute, că am văzut-o la Neatza și a venit vorba aia a ei faimoasă: ‘Nu îmi place sărăcia’ (…) Ea a ținut să îi specifice Ramonei (n.r. Olaru) că ‘Eu nu mă măritam cu un sărac’ (…) E agresivă”, a spus Raluca Bădulescu.
Valerie Lungu declara că este o femeie independentă financiar și că avea bani dinainte să îl cunoască pe soțul ei. „Eu am banii meu și Alex are banii lui (…) Mie bărbatul meu nu îmi dă bani nici pentru pâine, deci nu ați înțeles. Eu nu am nevoie de banii lui, pentru că eu aveam bani și până să-l întâlnesc pe Alex. Acum mă bucur că avem bani împreună, că facem bani împreună, eu cu creierul meu și el cu creierul lui”, spunea influencerița, pe TikTok.