Raluca Turcan: „Am identificat sute de copii în caz avansat de boală fără acces la asistență medicală”

Raluca Turcan a luat cuvântul la Palatul Victoria, în cadrul Programului Național de Suport destinat copiilor în contextul pandemiei COVID-19.
Ruxandra Rădulescu
31 mai 2021, 12:39
Raluca Turcan:
Raluca Turcan

„Implicarea primului-ministru într-un program de educare al copiilor este un semnal de încurajare pentru sociatetea noastră și o componentă esențială a viitorului nostru ca nație. Cei mai afectati au fost copiii. Implicarea primului-ministru, expertiza profesioniștilor și atragerea celor care sprijină binele copiilor reprezintă esența oricărui program. Programul este dedicat în special copiilor afectați de pandemie. Cei mai afectați sunt cei din familiile vulnerabile și cu familii plecate în străinăte, copiii care nu au suportul necesar al familiilor. Cei cu dizabilități, cei din familii monoparentale. Am identificat copii fara CNP în România de astazi, 2500 de copii excluși din sistemul educațional fără acces la educatie, sute de copii în caz avansat de boală fără acces la asistență medicală.”, a precizat Raluca Turcan.

Raluca Turcan: „Avem la dispoziție 50 de milioane de euro pentru copiii în stare de vulnerabilitate”

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a mai precizat și soluțiile ce urmează a fi implementate prin Programul Național de Suport.

„Una dintre soluții sunt serviciile intregrate, adică integrarea acestor copii într-o baza a statului. Un om are nevoie servicii psihologice, medicale, de asistență socială.
Asistența socială nu are pregătirea necesară. Dintre asistenții sociali, doar 80% au studii superioare, si dintre aceștia doar 30% au experiența necesară.
Prin programul de reziliență avem finanțare pentru copii, astfel copiii își vor putea găsi un sprijin. Avem în plan construirea unor centre de zi, unde copiii să primească ajutor. Avem la dispoziție 50 de milioane de euro pentru copiii în stare de vulnerabilitate.”, a mai menționat Ministrul Muncii, Raluca Turcan.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT