Raport sumbru: Peste 1.500 de asistente medicale au murit de COVID. Numărul l-a depăşit pe cel al deceselor din Primul Război Mondial

Consiliul Internațional al Asistenților Medicali a prezentat date sumbre. Se pare că numeroşi asistenţi medicali s-au stins anul acesta din cauza COVID-19. Numărul deceselor de acum l-a depăşit pe cel al morţilor din timpul Primului Război Mondial.
Romania TV
31 oct. 2020, 21:05
Raport sumbru: Peste 1.500 de asistente medicale au murit de COVID. Numărul l-a depăşit pe cel al deceselor din Primul Război Mondial

Ultimele cifre colectate de 130 de asociații naționale de asistenți medicali arată că peste 1.500 de asistente medicale și-au pierdut viața de la începutul pandemiei, în întreaga lume.

Cam acelaşi  numărul de asistenți medicali ucişi a fost raportat în cei patru ani ai Primului Război Mondial.

Cu toate acestea, Consiliul se așteaptă ca cifra de 1.500 să fie total falsă, având în vedere că include doar pe cei care au murit în 44 de țări în care datele erau disponibile.

„Faptul că atât de multe asistente medicale au murit în timpul acestei pandemii, ca atunci când au murit în timpul Primului Război Mondial este șocant”, a declarat șeful executivului federației, Howard Catton, în cadrul unei conferințe online la începutul acestei săptămâni.

„Din mai 2020, solicităm colectarea standardizată și sistematică de date despre infecțiile și decesele lucrătorilor din domeniul sănătății, iar faptul că încă nu se întâmplă acest lucru este scandalos”, a adăugat acesta.

Analiza separată a ratelor globale de infecție strânse de către ICN sugerează că cel puțin 20.000 de lucrători din domeniul sănătății au murit în total din cauza Covid, deși aceasta este doar o extrapolare, având în vedere că nu există numere concrete.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT