Stelian Tănase a fost DEMIS de la şefia TVR. Irina Radu va prelua INTERIMATUL

Plenul reunit al Parlamentului a respins, miercuri, raportul de activitate al TVR pe anul 2014. În urma votului din Parlament, conducerea televiziunii publice, în frunte cu Stelian Tănase, este demisă de drept. Funcţia de director interimar al TVR va fi preluată de Irina Radu.

23 sept. 2015, 05:48

Deputaţii şi senatorii s-au reunit, miercuri, în plenul celor două Camere pentru a discuta şi vota Raportul de activitate al TVR pe anul 2014.

UPDATE 13.30 Irina Radu a fost votată şef interimar al TVR de plenul Parlamentului.

Risc foarte mult, dar o fac pentru colegii mei si pentru mine. Pentru ca am considerat ca TVR m-a facut ceea ce sunt, indiferent prin ce alte televiziuni am lucrat. Sunt datoare daca mi s-a cerut ajutorul si sprijinul sa il dau.

Despre planuri: este aberant de la o zi la alta sa spui ca ai mari planuri. Sunt multe planuri, pentru ca sunt in boardul executiv al TVR si din acea pozitie aveam un anumit tip de planuri.

Din noua pozitie, planurile se vor schimba. Atentia mea se va concentra mai mult pe schimbarea legii si pe lucririle care conteaza in posibilitatea de a ne desfasura activitatea. In perioada imediat urmatoare ne vom asigura ca toti colegii din TVR isi vor lua salariile si ca telespectatorii vor continua sa vada emisiunile la televizor. Pe mine nu ma satisfac emisiunile din acest moment. Nu doar din cauza noasta, ci si din motive financiare. Imi doresc sa fim ceea ce trebuie si ceea ce asteapta lumea de la TVR„, a spus Irina Radu.

UPDATE 13.10 Liberalii vor face prezența în plenul comun al Parlamentului, dar nu vor vota privind propunerea Irinei Radu pentru funcția de director interimar al SRTv, a anunțat liderul grupului deputaților PNL, Eugen Nicolăescu. „Dacă nu se poate exprima abținerea, fiind vorba de buletine, vom răspunde prezent la apelul nominal, dar nu vom vota„, a spus Nicolăescu.

UPDATE 12.10 Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat că interimatul la conducerea TVR nu este o soluţie şi că se îndoieşte că Stelian Tănase era membru al vreunui partid astfel încât să fie necesar să fie schimbat. „Interimatul la conducerea TVR nu înseamnă o soluţie. Aş fi preferat să avem acest dialog înainte. Înţeleg că se vine cu o propunere de nepartizanat politic. Vă întreb: Stelian Tănase era membru al vreunui partid politic încât să simţiţi nevoia să-l schimbaţi astăzi, să puneţi un interimar? Mă îndoiesc”, a spus Gorghiu, răspunzând-i liderului PSD, Liviu Dragnea, care a propus ca la conducerea TVR să fie o persoană neimplicată politic.

UPDATE 11.55: Numirea Irinei Radu a fost aprobată în comisiile de cultură reunite cu 21 voturi pentru, 6 abţineri şi un vot împotrivă. Urmează votul în plenul reunit. Votul va fi secret, cu bile.

UPDATE 11.50 Comisiile de cultura s-au reunit în regim de urgenţă pentru audierea propunerii pentru interimat: Irina Radu, producător şi realizator emisiuni.

Am acceptat sa vin in fata dumneavoastra pentru ca mi se pare o datorie morala sa spun da, chiar daca lucrurile au o sansa mica sa se termine cu bine pentru mine. Dar imi asum, mi s-a parut interesant sa fie propus cineva pentru prima data din TVR. Acest lucru m-a mobilizat„, a spus Irina Radu in fata comisiei.

UPDATE 11.30 Directorul de programe al TVR, Irina Radu, a fost propusă pentru a prelua funcția de director interimar al TVR. Președintele Comisiei de cultură a Senatului, Georgică Severin, a precizat că directorul interimar va conduce TVR până la numirea unui nou consiliu de administrație, care va propune un nou președinte-director general. Mandatul nu poate fi mai mare de șase luni. Irina Radu este audiată de Comisiile reunite de cultură ale Parlamentului.

UPDATE 11.20  Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a a spus că propunerea coaliţiei pentru şefia interimară a Televiziunii publice va fi „un om respectat din TVR”, care nu are niciun fel de apartenenţă politică.

Propunerea pe care noi o s-o transmitem la comisii pentru această perioadă de interimat nu va fi o propunere politică, va fi o propunere serioasă, un om respectat din TVR, care nu are niciun fel de apartenenţă politică şi care pe această perioadă de interimat va colabora cu noi, cu comisiile de Cultură, cu Guvernul”, a spus Dragnea.

Şeful PSD a precizat că, în perioada de interimat, preşedintele director general al TVR va lucra cu Guvernul şi cu Parlamentul pentru a veni cu un pachet legislativ de relansare a Televiziunii publice.

UPDATE 11.10 Raportul de activitate al TVR pe 2014 a fost respins, miercuri, cu 115 pentru şi 220 de voturi împotrivă, iar potrivit legii, Cosiliul de Administraţie şi preşedintele director general al TVR Stelian Tănase se consideră demişi.

UPDATE 11.00: Gigel Stirbu (PNL): „Nu stiu pe cine ati suparat dvs dar trebuie sa fi fost persoana importanta daca comisiile de cultura au fost convocate la ora 21 pentru a doua zi. Regulamentul spune ca cele doua comisii sunt convocate in termen de 48 de ore de presedintii camerelorl Eu in calitate de presedinte de comisie nu am semnat convocarea. De patru ani de zile guvernul este condus de prim-ministrul Victor Ponta. De patru ani de zile am tras un semnal de alarma la ce se intampla la TVR. Schimbam astazi o Mărie cu o alta Mărie, care va veni cu o alta palarie. Va garantez ca peste un an de zile datoriile pe care astazi datoriile pe care le are Srtv astazi se vor dubla. Oare cine este vinovat in momentul de fata daca condui guvernul, stii ca acolo este o situatie nu tocmai productiva si tu iti bagi capul intre urechi?”, scrie hotnews.ro

UPDATE 10:45 Stelian Tănase a luat cuvântul în plen în timpul dezbaterii rapoartelor de activitate ale Televiziunii publice pe anii 2013 şi 2014,

„Situaţia televiziunii nu mai este la îndemâna managerilor televiziunii. Situaţia este atât de gravă, lucru pe care în mai multe rapoarte către Guvern şi Parlament am făcut vorbire, încât nu se poate rezolva printr-un şir măsuri, nu există o singură măsură care să salveze televiziune, pe care trebuie un Guvern să şi le asume”, a explicat Stelian Tănase.

Preşedintele director general al TVR a spus că de-a lungul timpului au fost luate măsuri care au afectat situaţia financiară a televiziunii, precum limitarea segmentului plătitorilor de taxă TV pentru persoane juridice şi schimbări în legislaţia publicităţii. În aceste condiţiile, datoriile au crescut. Mai mult, Stelian Tănase susţine că în 2013 Guvernul a promis televiziunii că va lua măsura indexării taxei TV, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat. În baza acelei promisiuni, însă, TVR a contractat un credit care a ajuns să afecteze apoi şi mai mult situaţia gravă a datoriilor ce nu puteau fi plătite.

„Am venit la Televiziunea română moştenind o datorie de aproape 180 de milioane de euro. Mi s-a promis atunci un sprijin, existând o majoritate de 70% (în Parlament – n.r.). Dacă ne uităm la spiritul raportului rezultă că nu ne-am preocupat şi datoriile au crescut. Au crescut în lipsa unui cadru legislativ şi a unor hotărâri absolut necesare pe care Guvernul ar fi trebuie să le ia. Din păcate, nu le-a luat„, a spus Stelian Tănase.

Acesta a precizat că a venit în mai multe rânduri cu propuneri cu privire la măsuri pe care Guvernul să le aprobe, precum indexarea taxei, amnistia fiscală, ştergerea datoriile, schimbarea regimului publicităţii la TVR, reeşalonarea datoriilor. „Nu am reuşit să obţinem niciuna din aceste măsuri”, a spus Tănase.

UPDATE 10.20 Ședința plenului reunit al Parlamentului a început cu apel nominal. Ședința de plen reunit al Parlamentului în care urmează să se dezbată raportul de activitate a televiziunii publice și să se citească moțiunea de cenzură depusă de PNL a început, miercuri, cu apel nominal.

„Dacă raportul va fi aprobat, există raport de respingere, atunci se dizolvă Consiliul de Administraţie. Birourile permanente reunite au posibilitatea să propună un director general interimar, două luni de zile, interval în care comitetul liderilor trebuie să propună un nou Consiliu de Administraţie plenului reunit„, a explicat preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

UPDATE 10.10 PNL și UDMR doresc o discuție cu președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, pe tema situației de la televiziunea publică, a declarat, miercuri, copreședintele liberalilor Alina Gorghiu.

„Este o situație extrem de dificilă și PNL, cel puțin în ultimele luni, a ridicat subiectul crizei din TVR de nenumărate ori și am ajuns la concluzia, împreună cu Kelemen Hunor, că ar fi minunat să provocăm o discuție cu Liviu Dragnea pe această temă, să încercăm să lămurim ce vrem să facem pe mai departe cu TVR, pentru că schimbarea, decapitarea conducerii TVR în condițiile în care nu ai o viziune pe ce urmează să faci nu rezolvă situația. Nu rezolvă nici problema datoriilor, care sunt undeva peste 150 de milioane de euro, nu rezolvă nici problema personalului, nici problema de viitor”, a afirmat Gorghiu, după întâlnirea liderilor PNL cu președintele UDMR, Kelemen Hunor.

Ea și-a exprimat speranța că PSD va accepta o astfel de discuție. „Dacă vom reuși să facem această întâlnire și să aflăm în cadrul acestor discuții care este perspectiva PSD cu privire la TVR, să încercăm să o ajustăm, să găsim o soluție benefică pentru această instituție m-aș bucura foarte tare. Apelul nostru este făcut încă de ieri, îl dublează UDMR astăzi. Sperăm să avem o poartă deschisă la PSD”, a arătat Gorghiu.

___________________________________________________________________

Raportul pe 2014 al TVR arată că televiziunea se confruntă cu mari probleme financiare: datorii de 700 de milioane de lei, din care 440 de milioane către bugetul de stat, venituri totale de 544,2 milioane lei, cheltuieli totale de 625,8 milioane de lei, pierderi de 81,5 milioane de lei.

Stelian Tănase, preşedintele-director general al TVR, a vorbit la postul public de televiziune despre presiunile politice la care a fost supus şi despre situaţia TVR. Mai mult, acesta a acuzat că decizia privind demiterea sa are drept „cauză imediată” un conflict cu vicepremierul Gabriel Oprea.

Stelian Tănase a declarat la TVR că vicepremierul Gabriel Oprea l-a sunat „foarte înfiebântat, foarte opărit” şi i-a cerut să scoată de pe post un material despre plagiatul său.

Scandalul care este acum la TVR vine de la domnul Oprea. Cauza imediată este conflictul cu generalul Oprea. Într-o zi m-a sunat să-mi spună că seara la ştiri s-a dat un material despre plagiatul lui. Mi-a spus că numai televiziunea de stat îl atacă pe el. Era foarte infierbântat, foarte opărit pe subiectul despre care v-am spus. Eu i-am spus că nu pot să scot materiale, că nu am un control editorial. I-am spus că dacă eu dau telefon la stiri şi spun să nu se mai dea material cu acest subiect, mâine suntem amândoi pe prima pagină”, a spus Stelian Tănase la TVR.

CITEŞTE ŞI: Stelian Tănase se aşteaptă să fie DEMIS de la şefia TVR: „A fost o experienţă interesantă”