Rasism în Irlanda: Un primar refuză să-i mai reprezinte pe cetăţenii de culoare – VIDEO

Primarul unui oraş din Irlanda şi-a dat demisia după ce a declarat că refuză să îi mai reprezinte pe cetăţenii de culoare din comunitate. Primarul s-a plâns la un post de radio că s-a confruntat cu agresivitate din partea populaţiei de origine africană.
Romania TV
23 nov. 2011, 10:19
Rasism în Irlanda: Un primar refuză să-i mai reprezinte pe cetăţenii de culoare - VIDEO

“M-am confruntat cu agresivitate, cu comportament urât, aşa că am jucat pe cartea rasistă”, a declarat primarul Darren Scully.

Declaraţiile lui Darren Scully au stârnit o furtună de reacţii, atât la nivel local, cât şi în presa din toată lumea. Partidul de guvernământ din Irlanda, din rândurile căruia face parte primarul, a respins poziţia acestuia. Formaţiunea a precizat că spusele lui Darren Scully vor face obiectul unei investigaţii, dar nu a precizat care sunt sancţiunile pentru comportamentul rasist al membrilor de partid.

De asemenea, Consiliul pentru Imigraţie din Irlanda a condamnat declaraţiile primarului. Acesta şi-a cerut scuze pentru ce a spus la radio şi a anunţat ulterior că demisionează, deoarece a realizat că declaraţiile sale au ofensat întreaga societate.

Cu toate acestea, dacă va fi judecat şi condamnat pentru rasism, fostul primar riscă între şase luni şi doi ani de închisoare sau o amendă între 1000 şi 10.000 de euro. În intervenţiile sale anterioare, Scully promitea să îi reprezinte pe toţi cetăţenii din oraş, fără discriminare. Potrivit recensământului din 2006, în Irlanda trăiesc 40.000 de cetăţeni de origine africană.