Răsturnare de situaţie în cazul fetiţei ucise în Arad. Copila a murit în urma unei lovituri în zona capului, apoi criminalul i-a dat foc

Procurorii arădeni au schimbat încadrarea juridică în cazul fetiţei găsită moartă lângă cimitirul din Arad din omor şi profanare de cadavre, în violenţă în familie, având în vedere că familia fetei nu a anunţat dispariţia acesteia. Între timp, procurorii au dat publicităţii şi portretul robot al fetiţei. Anchetatorii cer sprijinul populației: cine recunoaște victima, să anunțe imediat.
Alina Costache
01 nov. 2021, 11:56
Răsturnare de situaţie în cazul fetiţei ucise în Arad. Copila a murit în urma unei lovituri în zona capului, apoi criminalul i-a dat foc

Răsturnare de situaţie în cazul fetiţei ucise şi incendiate în Arad. Procurorii arădeni au schimbat încadrarea juridică din omor şi profanare de cadavre în violenţă în familie având în vedere că familia nu a anunţat dispariţia copilului, a declarat, pentru News.ro, procurorul Ruxandra Tarcea de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.

Anchetatorii au dat publicităţii şi fotografii cu portretul robot al fetiţei de 5-6 ani, al cărei cadavru a fost găsit traşat şi incendiat lângă cimitirul din cartierul Bujac.

Trupul copilului a fost găsit sâmbătă seara, de un bărbat care îşi plimba câinele în apropierea cimitirului. Bărbatul a sunat imediat la numărul de urgenţă 112. Poliţiştii au găsit piciorul ars al unui copil, apoi trupul căruia îi lipseau membrele inferioare.

„Procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad a fost sesizat despre faptul că, în municipiul Arad, în cartierul Bujac, în vecinătatea cimitirului, pe un drum lăturalnic – agricol, a fost identificat un fragment dintr-un membru inferior drept, de natură umană, parţial carbonizat şi că despre acest eveniment au fost anunţaţi prin serviciul SNUAU 112, lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul P.M.Arad – Secţia 1 Urbană Vlaicu. După ce au ajuns la faţa locului, aceştia au constatat că cele sesizate se confirmă, anunţând echipa operativă din cadrul I.P.J.Arad – S.I.C”, se arată într-un comunicat de presă, deluni, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

La aproximativ 50 de metri de locul unde a fost găsit piciorul copilei a fost identificat şi cadavrul acesteia.

„Aceştia ajunşi la faţa locului, după izolarea locului faptei şi primele verificări efectuate, la o distanţă de aproximativ 50 metri de locul în care a fost găsită laba piciorului, a fost identificat şi cadavrul, care prezenta urme de carbonizare în parte inferioară şi lipsa membrelor inferioare. Zona în care a fost descoperit cadavrul a prezentat urmele unei incendieri”, se mai arată în comunicat.

Legiştii au stabilit că decesul fetiței a survenit in urma unei lovituri primite in zona capului, provocându-i un traumatism cranio-cerebral cu hematom. De asemenea, decesul a avut loc cu 24-48 de ore înaintea găsirii cadavrului.

De asemenea, legiştii au stabilit că trupul fetiţei de 5 – 6 ani a fost incendiat pentru acoperirea urmelor, fiind folosit un combustibil.

Deocmdată identitatea fetiţei nu a fost stabilită, iar procurorii au dispus şi efectuarea unei autopsii.

Ancheta a fost preluată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad. Poliţiştii fac cercetări pentru identificarea victimei şi fac verificări inclusiv în centrele DGASPC.

„Atât cu ocazia cercetării la faţa locului cât şi după reluarea acestora, existând suspiciuni că s-a folosit un accelerator pentru producerea incendiului, s-a dispus lărgirea zonei de căutare a unor eventuale recipiente a căror conţinut a fost folosit pentru incendiere. Urmărirea penală continuă”, se mai arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

DailyBusiness
PSD îl propune pe Sorin Grindeanu premier și cere control total asupra programului de guvernare
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Istvan Kovacs îl arbitrează pe Lionel Messi! Al doilea meci pentru român la CM 2026
Capital.ro
Va putea România să adopte moneda euro? Anunț direct venit de la BCE: Manifestă reziliență economică
Playtech.ro
Turiști români, lăsați fără bani și bagaje în Grecia. Zonele unde au fost raportate cele mai multe incidente
Adevarul
SUA intră în era cuantică. Trump vrea să aibă super-computerul care poate sparge codurile lumii până în 2028
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Măsurile luate de autoritățile din Grecia după ce 148 de turiști au fost mușcați de peștele-iepure: „Sub nicio formă să nu se joace cu ei, să nu-i prindă”
iamsport.ro
Bölöni, dezamăgit de Generația de Aur: ”M-a surprins negativ asta”
MediaFlux
Se pregătește unirea României cu Republica Moldova! Propunere legislativă depusă de S.O.S România, adoptată tacit de Camera Deputaţilor. Senatul, forul decizional
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?