Război iminent în Ucraina. SUA îşi evacuează ambasada de la Kiev

Departamentul de Stat al SUA a ordonat ca începând cu 24 ianuarie să înceapă evacuarea familiilor angajaților Ambasadei SUA la Kiev. La post va rămâne minimul necesar pentru funcționare.
Filip Stan
22 ian. 2022, 19:34
Război iminent în Ucraina. SUA îşi evacuează ambasada de la Kiev

Rusia se pregăteşte să invadeze Ucraina. Anunțul vine în contextul în care președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că are informații potrivit cărora Rusia va încerce preluarea în forță a celui de al doilea oraș ca mărime din Ucraina și dacă acest lucru se va întâmpla va urma o baie de sânge. Pe rețelele de socializare au apărut imagini cu mai multe brigăzi motorizate ale armatei ucrainiene care ocupă poziții în jurul Harkovului.

Pregătiri în caz că începe războiul în Ucraina. Documentul semnat de procurorii Curţii de Apel Bucureşti
Germania va trimite în Ucraina un spital de campanie, anunţă ministrul Christine Lambrecht

Germania va livra Ucrainei un „spital de campanie”, a anunţat, sâmbătă, ministrul german al Apărării, Christine Lambrecht, informează AFP.

„Vrem să sprijinim Ucraina şi exact asta facem deja”, a afirmat ministrul într-un interviu pentru Die Welt. „Astfel, în februarie va fi livrat un spital de campanie complet, cu formarea personalului necesar”, a anunţat ea, precizând că acest cost pentru Germania s-ar ridica la 5,3 milioane de euro.
„Am furnizat deja şi aparate respiratorii”, a spus ea, adăugând că Germania „tratează deja soldaţi ucraineni răniţi grav în (spitalele) Bundeswehr”, armata germană. „Aşa că suntem alături de Kiev. Acum trebuie să facem tot ce ne stă în putere pentru a dezamorsa criza”, a spus ea.

Ministrul Apărării, despre criza din Ucraina. „România şi NATO nu vor intra în niciun război. Nu poate fi vorba de un răspuns militar”

Germania, pe de altă parte, a respins ideea de a livra arme Ucrainei, apreciind că acest lucru nu va face decât să agraveze tensiunile. Potrivit Christine Lambrecht, „livrările de arme nu ar contribui în prezent” la dezamorsarea crizei, iar această poziţie are „deplin consens în cadrul guvernului federal” condus de Olaf Scholz.Ministrul i-a avertizat pe ruşi şi cu privire la Mali, apreciind că sosirea mercenarilor din gruparea rusă Wagner va avea consecinţe.

„Moscova nu va putea, prin trimiterea de mercenari, să facă Occidentul să se retragă aproape automat de oriunde Rusia nu vrea să ne vadă. Nu vom ceda, nu le vom face lucrurile atât de uşoare ruşilor”, afirmă ea.

Ministrul german avertizează, de asemenea, junta la putere din Mali că „dacă doresc ca Bundeswehr să rămână în ţară, trebuie ca şi condiţiile să fie bune”.

„Soldaţii noştri trebuie să se poată mişca ]n voie şi să fie protejaţi cât mai bine”, a subliniat Christine Lambrecht, considerând inacceptabil „ca alegerile să fie suspendate timp de cinci ani sau ca aceasta (junta) să colaboreze cu mercenari care se fac vinovaţi de încălcări grave ale drepturilor omului”.

Criza din Ucraina: Locuitorii din oraşul Harkov, de lângă graniţa cu Rusia, speră la ce e mai bun şi se pregătesc pentru ce e mai rău

Locuitorii celui de-al doilea cel mai mare oraş al Ucrainei, Harkov, speră la ce e mai bun, dar se vor pregăti pentru ce e mai rău, după ce Rusia a trimis zeci de mii de soldaţi lângă graniţele Ucrainei şi discuţiile diplomatice nu au progresat, relatează mtv.com.lb.
Harkov, un oraş industrial din estul Ucrainei, care găzduieşte fabrici de tancuri, avioane şi tractoare, se află la 42 km de graniţa cu Rusia. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a identificat oraşul drept o posibilă ţintă a unui atac rus.

Rusia a negat că intenţionează să atace Ucraina, dar a făcut presiuni asupra Occidentului pentru garanţii de securitate, inclusiv blocarea aderării Ucrainei la alianţa NATO.

Primarul Harkovului, Igor Terehov, a spus că oraşul de 1,4 milioane va fi „calm şi strâns la un loc” şi că nu va permite nimănui să-l captureze. Intervievaţi săptămâna aceasta, unii locuitori au spus că vor rămâne şi vor lupta, alţii s-ar putea muta.

„Nu trebuie să stau într-un singur loc, dacă se întâmplă ceva – pot lucra de la distanţă”, a spus managerul de proiect Daniella Şatohina.

„Încerc să nu mă gândesc la asta. Sper că totul va fi bine, sper să fie bine. Este mai bine să nu intru în panică înainte de vreme”, a mai spus ea.

Un alt rezident, asistentul de manager Anya Vergeles a comparat situaţia cu 2014, când Rusia a ocupat peninsula Crimeea.

„Nimeni nu a crezut că acest lucru s-ar putea întâmpla Crimeei. Nimeni nu şi-a putut imagina asta. Nu vreau să cred, dar nu ştim ce se va întâmpla în continuare”, a spus ea.

Zelenski a spus într-un interviu publicat vineri că un atac asupra Harkovului este „fezabil”, deşi un purtător de cuvânt a spus mai târziu că preşedintele prezintă un scenariu ipotetic.

Directorul de vânzări, Oleksi Kormile’, a spus că nu va părăsi Harkovul orice s-ar întâmpla.

„Să fug? Nu. În niciun caz! M-am născut aici. Am crescut aici. Rămân orice ar fi. Şi dacă trebuie să mă alătur apărării oraşului, o voi face”, a spus el.

Programatorul IT Anton Sergeev şi-a amintit de o încercare nereuşită a forţelor separatiste susţinute de Rusia de a captura oraşul în 2014.

„Au fost deja «primiţi» aici, aşa că au învăţat că este mai bine să stea departe. Sau se vor întoarce acasă în sicrie. Şi mamele lor vor plânge”, a afirmat Sergeev.

DailyBusiness
Cum putem evita o nouă explozie a prețurilor la energie. Anunțul de ultimă oră făcut de ministru
Spynews
Raluca Ropotan, despre relația cu tatăl ei, Stelian Ogică. Ce relație au, în prezent, cei doi: "Noi tot timpul..." 
Fanatik.ro
Cele patru zodii care dau de noroc și bani în perioada următoare. Astrele pregătesc pentru ele transformări majore
Capital.ro
Călin Georgescu, scos complet din joc cu un plan simplu. Florin Călinescu: Ca la dosarele lui Ion Iliescu
Playtech.ro
Adevărul urât despre plajele din Albania, dezvăluit de doi turişti români. Ce nu se vede în pozele perfecte
Adevarul
Îngrijorare în primării. „N-am avut destul oameni care nu știau să apese pe butoane? Am adus din privat și-mi spui să plece?”
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Eşec al ungurilor în România. Planul pe care-l avea gigantul din Ungaria a picat
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea, pur și simplu superbă într-o ținută sumară
kanald.ro
BREAKING NEWS! A fost identificat trupul găsit în portbagajul rapperului D4vd. Celeste Rivas avea 15 ani și un iubit pe nume David
Cancan.ro
Gafă grosolană a lui Donald Trump la întâlnirea cu Prințul William și Kate Middleton. Ce i-a făcut Melaniei, în fața tuturor
iamsport.ro
Florin Prunea și Tavi Popescu, ciocnire de gradul zero: ”Nea Florin, sunt supărat că v-ați luat de mine, că paște vaca pe asfalt”
MediaFlux
Anunț important! Cu cât vor crește salariile românilor în 2025
stirilekanald.ro
Destin negru pentru doi tineri care se iubeau încă din copilărie. Ambii parteneri s-au sinucis, după o eroare a poliției
substantial.ro
O noua tragedie zguduie România. Accident îngrozitor