Război total între Marcel Ciolacu şi Mircea Geoană: „Nu-i treaba domnului Ciolacu ce am făcut eu la NATO”. Răspunsul premierului: „Să îmi spună un angajat al NATO, fie el şi Secretar general adjunct, că nu trebuie să răspundă unui stat NATO, mi se pare deja de noaptea minţii”

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, căruia premierul Marcel Ciolacu i-a cerut să prezinte ce a făcut pentru România din această funcţie, a afirmat că adevăratele întrebări sunt de ce România a atins doar 70 de ţinte din PNRR din 518 până în acest moment, de ce absorbţia de bani din PNRR este de doar 8% şi de ce reformele sunt doar la 14%.
Filip Stan
26 iul. 2024, 16:38
Război total între Marcel Ciolacu şi Mircea Geoană:

Marcel Ciolacu, în emisiunea lui Victor Ciutacu, de la România TV, a afirmat că este sigur că Mircea Geoană va candida la alegerile prezidenţiale din noiembrie, dar a cerut ca acesta să prezinte înainte un bilanţ din care să reiasă ce a realizat pentru România în mandatul de secretar general adjunct la NATO.

„Nu si-a exprimat dorinta. El a fost presedintele partidului, a fost si exclus de doua ori, a avut o viata tumultoasa. Daca vreti parerea mea, Mircea Geoana sigur va candida. Foarte multi romani au avut functii in afara tarii si as vrea mult mai multi. Hai sa vedem ce a facut, cu ce a ajutat tara. Eu nu imi fac bilantul? Am spus ce am facut dupa fiecare vizita in strainatate. Domnule, de ce ai mers in Ucraina? De ce ai fost in Germania? Nu e normal sa ma intrebati?”, a spus Marcel Ciolacu în direct la România TV.

Replica lui Mircea Geoană, care iniţial a răspuns printr-un comunicat al unui ONG care îl susţine, nu a întârziat să apară.

”Cu tot respectul pentru oricine, conduc această alianţă de 32 de ţări, un miliard de oameni, îmi fac treaba bine şi pentru România am făcut şi fac lucruri şi voi face lucruri în continuare. Deci, nu-i treaba domnului Ciolacu ce am făcut eu la NATO. Treaba domnului Ciolacu este să spună ce face ca prim-ministru al României şi acolo sunt întrebări foarte mari. De ce avem un deficit de 7% din PIB în trimestrul unu şi va fi proabil 9% când angajamentul nostru să a fost să fim în 2024 cu 2,4% deficit? De ce avem 70 de ţinte din PNRR din 518 atinse în acest moment? Astea sunt tebările adevărate”, a declarat, joi seară, la Digi 24, Mircea Geoană.

Acesta a întrebat, de asemenea, de ce avem cu o rată de absorbţie din PNRR de 8%, 2,6 miliarde din 29.

Citeşte şi: PSD reafirmă sprijinul pentru români și firmele românești și impune lui Boloș și liberalilor ca toate modificările fiscal să treacă prin filtrul mediului privat

”De ce din măsurile de reformă doar 14% sunt îndeplinite. Astea sunt întrebările adevărate. Cred că aici răspunsul pe care primul minsitrul trebuie să-l dea în faţa ţării este mai aproape de pielea şi de buzunarul românului, pentru că asta înseamnă inflaţie mare, asta înseamnă bani scump, credite scumpe, putere de cumpărare, în special pentru cei vulnerabili, salarii mici, pensii mici. Deci, cred că primul ministru al unei ţări, indiferent că se numeşte Ciolacu, trebuie să vadă în primul rând de mandatul lui, de mandatul meu îmi văd eu”, a adăugat Geoană.

Premierul Marcel Ciolacu a venit, vineri, cu o replică către Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, după ce acesta afirmase că nu-i treaba domnului Ciolacu ce a făcut el la NATO ci trebuie să spună ce face el ca prim-ministru al României.

”În primul rând nu trebuie să dau o replică, ce fac eu pentru români v-am spus mai devreme şi eu şi domnul ministru ( al Agriculturii, nr) şi cred că am multe defecte, dar comunicarea cu dumneavoastră, nu ştiu dacă e de bine sau de rău, dar a devenit o plăcere să vă răspund la toate întrebările, indiferent cât de incomode sunt”, a spus Ciolacu.

El a continuat: Eu vă întreb ceva, dacă nu vă supăraţi. Sunt prim-ministrul României. România este stat membru NATO. Să îmi spună un angajat al NATO, fie el şi Secretar general adjunct, că nu trebuie să răspundă unui stat membru NATO, mi se pare deja de noaptea minţii.

Citeşte şi: Modificarea legislației electorale, gest de maturitate politică: Ciolacu a cooptat ca parteneri de dialog cele mai dure ONG-uri la adresa PSD

DailyBusiness
Donald Trump și Friedrich Merz au discutat în Biroul Oval despre Iran, tarife și Ucraina
Spynews
Gabriela Cristea rupe topurile chiar și în pijamale! Prezentatoarea TV a făcut din nou furori
Fanatik.ro
Gestul făcut de Nadia Comăneci pentru mama sa, Ștefania. Zeița de la Montreal a uimit pe toată lumea
Capital.ro
Reguli cu vecinii-problemă de la bloc. Primăria și asociația de proprietari pot intra la ei în locuință
Playtech.ro
Câţi bani primeşte un consilier local în 2026. Sumele obţinute pentru participarea la şedinţe
Adevarul
„Prost pentru că e fricos și fricos pentru că e prost”: CTP explodează după declarațiile lui Nicuşor Dan privind umbrela nucleară a Franței
wowbiz.ro
Donald Trump cere sprijinul Europei în conflictul cu Iranul: „Toți aliații să colaboreze în această misiune”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român a fost condamnat la 15 ani de închisoare în Rusia! Acesta este acuzat de culegere de informații secrete în favoarea Ucrainei
iamsport.ro
Decesul surorii i-a marcat viața fostului antrenor de la Universitatea Craiova: ”Avea 19 ani, părinții au fost devastați, o tragedie fără margini”
MediaFlux
Când se dau bani în plus pentru pensionari și mame. Discuția finală dintre Nicușor Dan și liderii Coaliției
stirilekanald.ro
Bărbat ucis de propriul frate și aruncat în...
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj