RĂZBOIUL declaraţiilor. Replica lui Frunzăverde: Ponta trebuia să verifice ce am zis despre buget

Preşedintele CJ Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, a declarat miercuri pentru Mediafax că premierul Victor Ponta ar fi trebuit să verifice întâi ce a declarat despre bugetul de stat, înainte de a avea o "reacţie tranşantă", precizând că nu a vorbit despre faptul că nu ar fi bani de pensii şi salarii.
Iulian Tudor
27 mart. 2013, 12:25
RĂZBOIUL declaraţiilor. Replica lui Frunzăverde: Ponta trebuia să verifice ce am zis despre buget

Frunzăverde a fost întrebat cum vede reacţia premierului în ceea ce-l priveşte, după declaraţiile sale legate de perspectiva bugetului din acest an.

„Discuţia vizavi de pensii şi salarii a avut loc ieri (marţi – n.e.) în contextul unei dezbateri în consiliul judeţean. Ea a fost prezentată trunchiat şi scoasă din context. Eu am spus un singur lucru: că prioritatea pentru această guvernare este plata pensiilor şi salariilor”, a susţinut Frunzăverde, precizând că afirmaţia sa a fost interpretată eronat, în sensul că „s-ar putea să nu avem bani de pensii şi salarii”.

Totuşi, vicepreşedintele PNL a admis că s-a referit la faptul că situaţia bugetului naţional este „dramatică” şi „să fim fericiţi dacă putem plăti pensiile şi salariile şi să achităm tranşele la FMI”.

„Exact. Deci, cu alte cuvinte asta trebuie să fie prioritatea, nu am spus că nu sunt bani de pensii şi salarii. Dar premierul Ponta putea să-mi dea un telefon să mă întrebe dacă tot vroia să aibă o reacţie atât de tranşantă. Trebuia să verifice ce am spus cu adevărat. De fapt nu am făcut decât să spun că priorităţile guvernării trebuie să fie pensiile, salariile şi obligaţiile faţă de instituţiile financiare internaţionale„, a mai susţinut Frunzăverde.

CITEŞTE ŞI Frunzăverde: Situaţia bugetară e dramatică. Să fim fericiţi dacă plătim salariile şi pensiile VIDEO

Premierul Victor Ponta l-a contrazis pe preşedintele CJ Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde (PNL) şi a afirmat că Guvernul dispune de bani atât pentru salarii şi pensii, cât şi pentru FMI, adăugând însă că poate banii de salarii vor fi tăiaţi chiar la acest consiliu judeţean, unde „oamenii, sau cel puţin şefii, vor să fie la televizor”.

Premierul a apreciat că mesaje de acest gen, privind lipsa banilor în buget, „pe care la un moment dat le mai dădea şi preşedintele Băsescu”, sunt mesaje iresponsabile.

„Primul-ministru, ministrul de Finanţe, ministrul Bugetului, guvernatorul Băncii Naţionale, FMI, Banca Mondială nu reprezentăm nimic în faţa presei dacă iese un domn, dimineaţa, seara, nu ştiu pe unde pe la Reşiţa, şi îşi dă cu părerea. Avem banii de pensii, avem banii de salarii, poate nu o să-i mai avem la Consiliul Judeţean Caraş, poate îi tăiem de acolo, că văd că îi dăm degeaba acolo, că oamenii, sau cel puţin şefii, vor să fie la televizor”, a spus Ponta în şedinţa de guvern.

El a arătat că BNR trebuie să returneze Fondului Monetar Internaţional 3,8 miliarde euro, iar Guvernul trebuie să achite 993 milioane euro, din care a plătit deja 128 milioane euro, toţi aceşti bani fiind la dispoziţie.

Marţi, în cadrul şedinţei extraordinare de Consiliu Judeţean Caraş-Severin, preşedintele Consiliului, Sorin Frunzăverde, fiind întrebat despre alocările bugetare, a răspuns că bugetul naţional este mult sub limită.

Afirmaţia a fost susţinută în şedinţa extraordinară a CJ privind bugetul judeţului pe acest an, după ce unul dintre consilierii judeţeni a insinuat că bugetul alocat nu acoperă cheltuielile pe anul 2013.

„În acest moment situaţia bugetară naţională este dramatică. Nu ştim de unde vom plăti a doua tranşă pentru FMI în iunie (…) Situaţia este cea care este, adică dacă vom plăti salariile şi pensiile să fim fericiţi”, i-a răspuns Frunzăverde consilierului judeţean.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Brigitte Pastramă a spus adevărul despre relația cu Florin Pastramă! Cum se înțeleg cei doi în prezent
Fanatik.ro
Culisele scandalului de la FCSB: „Mustață lovește în Gigi Becali când dă în Meme Stoica!”
Capital.ro
PSD a decis să intre în Guvernul Luca Niculescu. Lista celor 11 miniștri și condițiile puse de social-democrați
Playtech.ro
Cadoul de numai 3,10 lire de care s-a bucurat Prințesa Charlotte. Fiica lui William și Kate, surprinsă într-o ipostază neașteptată
Adevarul
Orașul european în care o româncă de 25 de ani nu găsește chirie din cauza cățelușei sale: „Aș prefera să dorm pe stradă decât s-o las”
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
Un președinte din SuperLiga ar fi urinat pe steagul României în văzul mai multor persoane: ”E grav dacă face gesturi de genul acesta!”
MediaFlux
Sprijin pentru plata facturilor la gaze. Schema de ajutor s-ar putea prelungi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT