Războiul din Ucraina, ziua 103. Rușii au reluat atacurile asupra Kievului: infrastructura feroviară, lovită de rachete. Britanicii trimit în Ucraina un sistem de rachete “de ultimă generație”

Rachete de croazieră aer-sol ruse au lovit, duminică, infrastructura feroviară din capitala ucraineană Kiev, transmite Reuters. Pe de altă parte, Ucraina a recucerit jumătate din Severodonețk, oraș cheie din Donbas, a anunţat guvernatorul regiunii Lugansk.
Alina Costache
06 iun. 2022, 11:17
Războiul din Ucraina, ziua 103. Rușii au reluat atacurile asupra Kievului: infrastructura feroviară, lovită de rachete. Britanicii trimit în Ucraina un sistem de rachete “de ultimă generație”

Războiul din Ucraina, ziua 103. Confruntările continuă în oraşul Severodoneţk, iar forţele ruse înaintează spre Sloviansk, a scris Ministerul Apărării britanic într-o postare pe Twitter, informează Agerpres. Oficialităţi ucrainene au precizat că în Severodoneţk, principalul front din estul Ucrainei, unde recent Rusia şi-a concentrat forţele, un contraatac a condus la recucerirea a jumătate din oraş.

Severodoneţk este cea mai mare aglomeraţie urbană aflată încă în mâinile ucrainenilor în regiunea Lugansk, unde soldaţii ruşi au avansat pas cu pas în ultimele săptămâni după ce s-au retras ori au fost alungaţi din alte părţi ale Ucrainei, în special din vecinătatea capitalei Kiev.

Citeste si Vladimir Putin, ameninţare fără precedent pentru Zelenski. Ce spune de un atac al Ucrainei pe teritoriul Rusiei

Războiul din Ucraina, ziua 103. Avertismentul lui Putin

Preşedintele Vladimir Putin a avertizat că armata rusă va lovi noi ţinte în Ucraina dacă ţările occidentale vor livra rachete cu rază mai lungă de acţiune. Mai exact, Rusia va ataca centrele de comandă ale Kievului, a declarat liderul de la Kremlin în cadrul unui interviu la postul public de televiziune.

Potrivit AFP, Londra a anunţat luni că va furniza Ucrainei lansatoare de rachete cu o rază de acţiune de 80 de kilometri. Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării britanic, aceste sisteme de lansatoare de rachete multiple (M270 MLRS) vor duce la ”creşterea semnificativă a capacităţilor forţelor ucrainene”.

Secretarul Apărării, Ben Wallace, a declarat că sprijinul britanic pentru Ucraina se va schimba pe măsură ce tacticile Rusiei vor evolua, explicând cadoul sistemelor cu lansare multiplă M270, care sunt similare cu sistemele pe care le trimit SUA, M142 High Mobility Artillery Rocket Systems (HIMARS).

Aceste sisteme de rachete cu lansare multiplă extrem de capabile le vor permite prietenilor noștri ucraineni să se protejeze mai bine împotriva utilizării brutale a artileriei cu rază lungă de acțiune, pe care forțele președintelui Putin au folosit-o fără discriminare pentru a aplatiza orașele”, a declarat Wallace într-un comunicat, citat de Al Jazeera.

SUA au anunţat săptămâna trecută furnizarea de sisteme Himars, cu o rază de acţiune de 80 de kilometri, ceea ce înseamnă lansatoare de rachete multiple montate pe blindate uşoare.

Citeste si Ramzan Kadîrov: „Fie ca dușmanii noștri să moară! În următoarele zile veți vedea o adevărată operațiune specială”

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi detalii în cazul româncei găsite moartă în lada patului, în Italia. Fiul ei de 6 ani, posibil martor-cheie în anchetă
Fanatik.ro
David Popovici la 100 m liber, calificări și semifinale LIVE la CE de natație Paris 2026. Program serii, ora la care intră în bazin și cine transmite la TV
Capital.ro
Serviciile de informații din SUA avertizează asupra riscului unui atac al Rusiei asupra NATO. Scenariul ar putea deveni posibil până în 2029
Playtech.ro
Cod Galben de caniculă în România. Unde urcă temperaturile la 36 de grade și cum va fi vremea în București
Adevarul
Poliția i-a confiscat Ferrari-ul de 3,7 milioane de lire sterline la o jumătate de oră după ce s-a urcat la volan
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Este stare de urgență în Columbia, după cutremurul de 7,4 pe Richter! Cel puţin 132 de persoane s-au stins şi 570 au fost rănite
iamsport.ro
Trauma care i-a schimbat viața fratelui lui Radu Drăgușin: ”Un om barbar. Nu concepeam așa ceva!”
MediaFlux
Putin a fugit din Moscova. Președintele Rusiei se teme tot mai mult de Zelenski
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat