Războiul din Ucraina, ziua 83. Cel puţin 10 morţi la Severodoneţk, după bombardamentele ruşilor, bătălia de la Azovstal s-a încheiat, sute de luptători au fost evacuaţi

Cel puţin zece persoane au fost ucise în bombardamente ruse asupra oraşului Severodoneţk, în estul Ucrainei, aproape înconjurat de forţele Moscovei, a anunţat luni guvernatorul regiunii, Serhii Gaidai.
Daniel Spătaru
17 mai 2022, 08:56
Războiul din Ucraina, ziua 83. Cel puţin 10 morţi la Severodoneţk, după bombardamentele ruşilor, bătălia de la Azovstal s-a încheiat, sute de luptători au fost evacuaţi

Războiul din Ucraina, ziua 83. „Cel puţin 10 persoane au fost ucise. În prezent, este extrem de dificil să verificăm situaţia pe teren din cauza noilor bombardamente„, a declarat Serhii Gaidai pe Telegram, îndemnând locuitorii care nu au fugit să stea la adăpost.

Într-un mesaj anterior, guvernatorul avertizase în legătură cu lovituri de artilerie asupra Severodoneţk şi a oraşului său geamăn foarte apropiat, Lisiciansk, care au provocat incendii în cartiere rezidenţiale. „Severodoneţk a suferit lovituri foarte puternice”, a adăugat el, însoţindu-şi mesajul cu fotografii ale distrugerilor.

Guvernatorul regiunii învecinate Doneţk, Pavlo Kirilenko, a anunţat, la rândul său, că nouă civili au fost ucişi luni şi 16 răniţi în regiunea sa.

Primarul oraşului Severodoneţk, Oleksandr Striuk, a anunţat la 6 mai că localitatea este „încercuită aproape în totalitate” de forţele ruse şi separatiştii proruşi din Donbas, care încearcă să preia controlul total al regiunii.

Potrivit primarului, 15.000 de locuitori din totalul de 100.000 cât număra oraşul înainte de război au refuzat să plece.

Citeşte şi Rusia a rămas fără rezervişti şi se pregăteşte să angajeze mercenari pentru a compensa pierderile de soldaţi

Severodoneţk, unul dintre puţinele oraşe importante din Donbas aflate încă sub control ucrainean, la fel ca Lisiciansk, sunt situate la aproape 80 de kilometri est de Kramatorsk, devenit centrul administrativ al Donbasului ucrainean de când forţele separatiste proruse au preluat controlul asupra părţii de est a acestui mare bazin de cărbune în 2014.

În acelaşi timp, peste 260 de luptători ucraineni, dintre care 53 răniţi, au fost evacuaţi luni din oţelăria Azovstal, ultimul bastion al rezistenţei ucrainene în Mariupol, a anunţat un ministru adjunct ucrainean al apărării, Ganna Maliar.

„La 16 mai, 53 de răniţi grav au fost evacuaţi din Azovstal spre Novoazovsk pentru asistenţă medicală, iar alţi 211 au fost transportaţi la Olenivka printr-un coridor umanitar„, ambele localităţi aflându-se în teritoriu controlat de forţele ruse şi pro-ruse, a declarat ea într-o înregistrare video, precizând că mai târziu va avea loc „un schimb” de prizonieri.

Citeşte şi Război în Ucraina. Bombardamente intense luni seară, sirenele de război au sunat încontinuu

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Gigi Becali, dat „dispărut” imediat după ce Meme Stoica și-a dat demisia de la FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Proprietarii de apartamente pot plăti bani în plus la întreținere. Ce spune legea despre reparațiile blocului
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Românii vor putea economisi pentru pensie fără impozit pe câștiguri. Cum funcționează noile conturi de investiții din 2027
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul morții Valentinei Tănăsie! Vlad Bălțățeanu a recunoscut ce i-a făcut iubitei sale: „Au fost câteva lovituri”
iamsport.ro
Noul antrenor de la FCSB a numit echipa favorită la câștigarea SuperLigii: ”Cea mai puternică!”
MediaFlux
Lista cu instituțiile statului care vor fi desființate. Șeful Antigrindină ia 20.000 de lei lunar, deși doar păzește un sistem oprit de 2 ani
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România