Război între miliardari: Ţiriac îl târăşte pe Patriciu prin tribunale

Una dintre firmele omului de afaceri Dinu Patriciu are o datorie de peste un milion de euro la Ion Ţiriac.
Andrada Ghira
14 feb. 2012, 11:26
Război între miliardari: Ţiriac îl târăşte pe Patriciu prin tribunale

Pentru a-şi recupera banii, firma Ţiriac Auto, deţinută de omul de afaceri Ion Ţiriac, a depus o cerere de intrare în insolvenţă la adresa MIC.RO Retail SRL, firma prin care Dinu Patriciu a dezvoltat reţeaua MIC.RO, pentru recuperarea unei creanţe de peste un milion de euro.

Cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă a fost înregistrată la Tribunalul Bucureşti, iar avocaţii care reprezintă Ţiriac Auto au obţinut preschimbarea termenului stabilit iniţial de instanţă, adică luna martie. Astfel, noul termen este 21 februarie 2012.

„S-au încercat discuţii cu oficialii de la MIC.RO, dar acestea au eşuat. Sperăm să nu se ajungă la insolvenţă. Există o creanţă pe care cei de la MIC.RO nu o contestă, dar invocă o imposibilitate temporară de a achita datoria. Dar asta nu împidică Tribunalul ca în situaţia în care nu a fost achitată datoria, să fie deschisă procedura de insolvenţă”, a declarat pentru RTV.NET, Adrian Ghergulescu, partener al casei de avocatură Şerban & Asociaţii şi care reprezintă Ţiriac Auto în acest proces.

Şansele ca Tribunalul să decidă deschiderea procedurii de insolvenţă sunt mari, mai spune avocatul Ghergulescu, iar timpul în care Ţiriac îşi va putea recupera banii va depinde de metoda aleasă: organizare judiciară sau falimentul şi lichidarea patrimoniului. Dacă Tribunalul va accepta cererea Ţiriac Auto, MIC.RO Retail va avea posibilitatea prezentării unui plan de reorganizare.

Banii pe care Ţiriac Auto îi are de recuperat provin din asigurarea service-ului flotei de automobile Mercedes-Benz, folosită pentru reţeaua de magazine mobile MIC.RO.

Contactat de RTV.NET la începutul acestei luni, omul de afaceri Dinu Patriciu a declarat că nu va apela la reogranizare în cazul reţei MIC.RO, aşa cum s-a întâmplat în cazul unităţilor miniMAX şi MACRO, prin depunerea unei cereri de intrare în insolvenţă, înregistrată la Tribunalul Ilfov şi care are ca termen de judecată data de 19 iunie 2012. Pentru reţeaua MIC.RO, Patriciu a anunţat că  o va reorganiza şi refinanţa.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
Cine e miliardarul secret din spatele Universității Craiova: „S-a supărat cu Rotaru, dar dă bani în continuare. E peste Gigi Becali”
Capital.ro
Un val de aer rece aduce ploi și ninsori în România. ANM anunță cum se schimbă vremea la începutul săptămânii
Playtech.ro
Firmele renunță la angajați, dar un domeniu face recrutări. Cine are cele mai mari șanse să se angajeze
Adevarul
Razie în centrul Moscovei. Sute de tineri au fost luați din parc, duși la secție și presați să semneze contracte cu Armata
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
MediaFlux
Dispar sute de localități din România! Anunț oficial de la cel mai înalt nivel
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT