RAZIE cu Interpolul, la cel mai mare târg auto din Capitală VIDEO

Poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale şi Biroului Naţional Interpol din IGPR, alături de cei la Furturi Auto din Poliţia Capitalei şi de colegi din şapte ţări UE, au efectuat duminică o razie în târgul Vitan-Bârzeşti din Capitală. Oamenii legii au verificat maşinile puse la vânzare pentru a le identifica pe cele furate din alte ţări. Poliţiştii au descoperit două maşini suspecte, iar proprietarii lor au fost duşi la audieri.
Romania TV
03 iun. 2012, 07:06
RAZIE cu Interpolul, la cel mai mare târg auto din Capitală VIDEO

Poliţiştii au verificat autoturismele oferite spre vânzare, în vederea identificării celor care au fost furate, în special de pe teritoriul altor state. De asemenea, au fost căutate şi persoane urmărite care se sustrag executării unor mandate sau sentinţe penale.

La acţiunea desfăşurată în târgul Vitan-Bârzeşti, din Capitală, au participat şi 12 poliţişti din Germania, Austria, Italia, Spania, Finlanda, Franţa, Suedia, precum şi din cadrul Secretariatului General al OIPC Interpol, specializaţi în combaterea traficului internaţional de autovehicule furate.

Două maşini suspecte că ar fi fost furate au fost descoperite de poliţişti, iar proprietarii lor au fost duşi la audieri.

De cele mai multe ori, hoţii închiriază maşini de lux din Occident, intră cu ele în ţară cu acte în regulă, iar apoi le înmatriculează cu documente false. De fapt, clonează o maşină deja înmatriculată. Într-o astfel de reţea au fost protagonişti şi doi fotbalişti cunoscuţi, Andrei Mărgăritescu şi Cristian Munteanu. Cei doi au fost condamnaţi la 3 şi, respectiv, 5 ani de închisoare pentru că au cumpărat şi vândut mai departe o limuzină despre care ştiau că este furată.

Clienţii obişnuiţi pot fi uşor păcăliţi pentru că doar poliţia poate verifica dacă o maşină este declarată furată în alt stat sau nu

„Acţiuni similare, au fost desfăşurate şi în judeţele Timiş şi Iaşi la frontierele cu Serbia, respectiv Republica Moldova unde ofiţeri din cadrul Biroului Naţional Interpol – IGPR, Serviciul de Investigaţii Criminale Timiş, Serviciul de Investigaţii Criminale Iaşi, Inspectoratul Teritorial de Poliţie de Frontieră Iaşi şi Inspectoratul Teritorial de Poliţie de Frontieră Timiş, împreună cu cei 12 poliţişti din statele membre OIPC Interpol, au realizat acţiuni punctuale pe linia combaterii traficului de autorisme furate. Astfel au fost identificate 4 autoturisme care figurau sustrase din Italia (3), Franţa (1), iar un autoturism era însoţit de documente false din Spania”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), citaţi de Mediafax.

În perioada 29 mai – 3 iunie, IGPR, prin intermediul Biroului Naţional Interpol, a organizat o operaţiune pe linia combaterii traficului internaţional cu autovehicule furate, cu participarea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, a OIPC Interpol şi a 12 ofiţeri de poliţie din alte state membre ale organizaţiei.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Theo Rose, reacție după ce a fost acuzată că-și ascunde copilul de camerele de filmare: „Nu l-am pus să stea cu spatele”
Fanatik.ro
Gigi Becali, veste mare de la sfătuitorul său: „Mirel Rădoi s-ar întoarce la FCSB!”
Capital.ro
Waze ascunde o serie de funcții pe care mulți șoferi nu le-au descoperit. Câteva coduri le pot activa în câteva secunde
Playtech.ro
Blocurile din România care au patru etaje din față și cinci din spate. Nu este o greșeală de construcție, care este explicaţia
Adevarul
Decizia radicală a unei profesoare după mai bine de 20 de ani în învățământ: „Risc să pierd mult mai mult decât un loc de muncă”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
EL este stomatologul din Timișoara găsit ÎMPUȘCAT în ca... Vezi mai mult
iamsport.ro
Legenda Stelei îl contrează pe Gică Popescu: ”Unde te-ai ascuns, băi, băiatule?”
MediaFlux
500 de lei pe lună pentru încălzire. Românii care primesc ajutor de stat înaintea sezonului rece
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte