Reacţia lui Klaus Iohannis, despre negocierile pentru bugetul UE. „Nu s-a putut ajunge la niciun rezultat”

Preşedintele Klaus Iohannis a participat joi şi vineri, la Bruxelles, la reuniunea extraordinară a Consiliului European dedicată negocierilor privind viitorul Cadru Financiar Multianual. Liderii statelor membre UE nu au putut ajunge la un acord, iar discuţiile vor fi reluate.
Romania TV
21 feb. 2020, 20:23
Reacţia lui Klaus Iohannis, despre negocierile pentru bugetul UE.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, discuțiile au avut ca bază propunerea revizuită de document de negociere (Negotiating-box), prezentată, în pregătirea reuniunii, de către Președintele Consiliului European, Charles Michel. Negocierile au fost intense, derulându-se, în runde succesive, atât în format plenar, cât și bilateral.

„În ciuda eforturilor susținute pentru avansarea către un acord final asupra viitorului buget, nu s-a putut ajunge la niciun rezultat în acest moment, pe fondul menținerii diferențelor de abordare dintre statele membre care solicită un volum total al bugetului de 1,00% din Venitul Național Brut (VNB) al UE27 și statele membre care pledează pentru un buget mai ambițios. Discuțiile vor fi reluate, la o dată ulterioară, în perspectiva atingerii, cât mai curând posibil, a unui acord politic”, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

În cadrul discuțiilor, președintele Klaus Iohannis a apreciat eforturile președintelui Consiliului European de a lua în considerare așteptările statelor membre în raport cu elementele noului buget și a reiterat care sunt priorităţile României. 

„Președintele Klaus Iohannis a subliniat că volumul total al bugetului trebuie stabilit la un nivel suficient pentru a permite implementarea obiectivelor politice agreate la Summitul de la Sibiu și asumate de către toate statele membre prin Agenda Strategică. În acest context, Președintele României a pledat pentru o abordare echilibrată care să acomodeze, deopotrivă interesele specifice ale statelor membre, precum şi ale Uniunii în ansamblul său și care să permită demararea la timp a procesului de implementare”, conform sursei citate.

Președintele Klaus Iohannis a subliniat importanța politicilor de coeziune și agricolă comună, argumentând rolul esențial al acestora pentru dezvoltarea și modernizarea întregii Uniuni. Președintele României a susținut că aceste două politici au o contribuție importantă la îndeplinirea noilor obiective asumate la nivel european, precum cele din domeniul digital și al schimbărilor climatice.

„Președintele Klaus Iohannis a insistat pe necesitatea asigurării finanțării corespunzătoare a celor două politici în noul buget european, în sprijinul eforturilor de recuperare a decalajului de dezvoltare față de media Uniunii Europene. Pornind de la acest obiectiv, Președintele României a argumentat că țara noastră trebuie să beneficieze de alocări naționale substanțiale pentru aceste două politici”

În discuția bilaterală cu Președintele Consiliului European, Președintele Klaus Iohannis a reluat solicitările și argumentația aferentă pentru aspectele de interes pentru România, atât în termeni de alocări, cât și de condiții de implementare. În context, Președintele României a solicitat asigurarea unor condiții mai flexibile de implementare, care să faciliteze accesul la fondurile europene și, în același timp, să permită adaptarea finanțării la nevoile specifice de dezvoltare ale României.

În acest sens, Președintele Klaus Iohannis a subliniat necesitatea unei flexibilități sporite a transferului între fondurile aferente Politicii de Coeziune, menținerea regulii de dezangajare actuale, precum și menținerea nivelului de cofinanțare din actuala perioadă de programare. Totodată, referitor la Politica Agricolă Comună, Președintele României a susținut continuarea procesului de convergență externă a plăților directe, precum și creșterea nivelului alocărilor pentru dezvoltare rurală.

Pe parcursul derulării reuniunii extraordinare a Consiliului European, Președintele Klaus Iohannis a participat la o serie de reuniuni de coordonare, în diferite formate, respectiv cel al statelor membre susținătoare ale unei Europe ambițioase (statele prietene ale coeziunii), precum și la o reuniune cu grupul statelor membre net-contributoare la bugetul european.

Citeşte şi: Bugetul UE divizează Europa. Şefi de state nu au ajuns la niciun acord, viitorul financiar este incert

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT