Reacţia ministrului Justiţiei după ce CCR a amânat a cincea oară pronunţarea pe legea pensiilor magistraţilor: „Nu există soluţii miraculoase. Nu există un termen predefinit”

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat miercuri că o eventuală sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) de către Curtea Constituțională a României (CCR) reprezintă „un instrument de apărare”, în contextul dezbaterilor privind reforma pensiilor magistraților.
George Russo
11 feb. 2026, 17:32
Reacţia ministrului Justiţiei după ce CCR a amânat a cincea oară pronunţarea pe legea pensiilor magistraţilor:

Ședința CCR pe tema proiectului pensiilor magistraților a durat mai puțin de o oră, iar termenul pentru dezbateri a fost din nou amânat, de această dată pentru 18 februarie. În cadrul reuniunii a existat o solicitare de introducere pe ordinea de zi a cererii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) privind sesizarea CJUE în legătură cu reforma pensiilor magistraților, însă propunerea nu a întrunit numărul necesar de voturi.

Ministrul Justiției a precizat că, din perspectiva atribuțiilor sale, nu poate interveni în activitatea Curții Constituționale, subliniind independența acesteia.

„Eu pot să vă răspund din perspectiva competențelor mele. În momentul de față, sesiunea este în afara sferei justiției, fie din perspectivă administrativ-executivă, fie judiciară, întrucât CCR este, constituțional, un organism independent.

Nu există un termen pentru realizarea actului de justiție, dar există o responsabilitate, adică fiecare termen trebuie justificat. Înțeleg că s-ar fi amânat astăzi, însă eu nu sunt membru și nu știu ce s-a discutat. Nu pot răspunde decât în limita competențelor mele și trebuie să vă răspund la întrebări în acest cadru”, a spus Marinescu, la Antena 3.

Referitor la posibilitatea sesizării CJUE, ministrul a afirmat că „este un instrument de apărare”.

„Este un instrument de apărare. CCR are două posibilități. Dacă apreciază că este o necesitate pentru a dezlega o problemă reală de compatibilitate între normele naționale și cele europene se face o sesizare și există o anumită durată. Dacă se respinge, atunci ne apropiem de o finalitate.

Eu, ca ministru al Justiției, nu am competența de a susține o variantă sau alta. Ca să apreciezi dacă este justificată o sesizare, trebuie să ai în față solicitarea și să vezi argumentele. Eu nu cunosc această solicitare și nu pot să răspund dacă este necesară sau nu această sesizare”, a adăugat ministrul.

Citeşte şi: Curtea de Apel București a respins cererea de suspendare a actelor de numire a judecătorilor CCR Dacian Dragoș și Mihai Busuioc

Radu Marinescu a subliniat că procedurile trebuie să fie clare și conforme principiilor constituționale, respingând ideea unor soluții rapide în afara cadrului legal.

„Avem nevoie de o soluționare clară pe acest contencios constituțional. Procedurile judiciare trebuie să se desfășoare cu celeritate, dar nu există un termen predefinit. Avem nevoie de acești bani. Nu am spus că nu contează timpul, ci doar că orice termen trebuie atent justificat.

Nu există soluții miraculoase. Orice soluție, inclusiv prin Parlament, trebuie să respecte niște principii. Când discutați de responsabilitate politică, să aveți în vedere că acest proiect de lege este inițiat de ministrul Muncii, un ministru PSD, și de ministrul Justiției, de asemenea ministru PSD”, a concis el.

Potrivit informațiilor sursei citate, judecătorul CCR Gheorghe Stan ar fi susținut solicitarea ÎCCJ de sesizare a CJUE și ar fi formulat chiar o cerere proprie, cu mai multe întrebări preliminare. Apariția sa la ședință a fost considerată surprinzătoare, în condițiile în care solicitase și primise zece zile de concediu paternal.

Sursele citate mai arată că Gheorghe Stan se numără printre cei patru judecători ai CCR care se opun reformei pensiilor magistraților și care ar fi boicotat în repetate rânduri ședințele pentru a bloca adoptarea unei decizii.

Curtea Constituțională urmează să decidă săptămâna viitoare dacă va sesiza CJUE. În cazul în care va opta pentru această variantă, pronunțarea asupra proiectului pensiilor magistraților ar putea fi amânată cu cel puțin câteva luni, posibil chiar până la doi ani, întrucât CCR nu se poate pronunța înainte de primirea unui răspuns din partea instanței europene.

Citeşte şi: Dragoș Pîslaru anunță că România a pierdut oficial 231 de milioane de euro după ce CCR a amânat pronunțarea pe reforma pensiilor speciale: „Este singura țară din lume unde iei o pensie specială, salariu de judecător CCR și intri și în concediu paternal”

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Soacra Mirelei Vaida, declarații savuroase despre nora ei! Cum se înțelege concurenta de la Asia Express cu mama soțului
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș a dat tot din casa FRF! De ce Anghel Iordănescu s-a opus să vină Edi selecționer și cine-l striga „cașchetă” pe Tata Puiu la Euro
Capital.ro
Ajutor de încălzire 2026-2027. Pensionarii pot primi bani pentru lemne, gaze și curent. Până când se depune cererea
Playtech.ro
A cumpărat o casă, dar nu știa ce se ascunde în pod. Descoperirea făcută după șase luni: „O capsulă a timpului”
Adevarul
„Mașinile de sex” ale istoriei. Bărbații care au avut sute de copii și au lăsat urme în ADN-ul lumii
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Panică la metrou! Circulația este oprită după ce o femeie a leșinat pe peron
iamsport.ro
Radu Banciu propune un antrenor legendar la naționala României: ”Nu mai avem nimic de pierdut!”
MediaFlux
Horoscop 7 octombrie 2026. Mijlocul săptămânii aduce o veste neașteptată! Unele zodii fac rost de bani, altele schimbă complet o decizie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte