„Rebelul” Paleologu: Nu mă votaţi, pentru că nu sunt un BRAND al partidului

Deputatul PDL Theodor Paleologu a declarat, sâmbătă, că, dacă ar fi prezentat o moţiune la Convenţia PDL, aceasta s-ar fi numit "Leonida la Termopile" şi le-a cerut democrat-liberalilor să nu-l voteze pentru vreo funcţie, arătând că el nu este un greu sau un brand al partidului. În replică, Mircea Hava, primarul municipiului Alba-Iulia, a spus că nu poate să se supere pe rebeli, dar că nu trebuie să vină 500 de kilometri ca să aibă o lecţie de istorie.
Romania TV
30 iun. 2012, 10:44

Paleologu le-a spus reprezentanţilor PDL reuniţi la Convenţie că, dacă nu era el în BPN, aşa rebel cum este, Cristian Preda ar fi fost dat afară din partid.

„Dacă nu eram eu în BPN, aşa rebel cum sunt, ăştia l-ar fi dat afară pe Cristian Preda. Pe scurt, cine nu are un rebel să şi-l cumpere!”, a precizat Paleologu în aplauzele democrat-liberalilor.

El a arătat că la Convenţia partidului candidează pentru funcţia de prim-vicepreşedinte şi pentru cea de secretar executiv, însă le-a cerut democrat-liberalilor să nu-l voteze.

„Fiecare dintre cei şase candidaţi pentru funcţia de prim-vicepreşedinte este suficient de cunoscut şi fiecare dintre dumneavoastră poate să aleagă singur cu capul lui. Dar eu vă rog, vă rog să nu mă votaţi, pentru că nu sunt un greu al partidului, nu sunt un brand, nici un reformator, eu sunt unul dintre miile de luptători ai partidului care s-au bătut în alegeri şi din păcate mulţi dintre noi au pierdut”, a precizat Paleologu.

El a spus că, dacă ar fi prezentat o moţiune la Convenţia PDL, aceasta s-ar fi numit „Leonida la Termopile” şi le-a explicat democrat-liberalilor că bătălia de la Termopile este „un simbol” şi că „fără sacrificiul celor 300 de spartani ai lui Leonida grecii nu ar fi câştigat”.

Theodor Palologu a arătat că aceasta înseamnă că bătăliile pierdute din start trebuie duse cu aceeaşi seriozitate ca şi bătăliile glorioase.

Paleologu a mai spus că oamenilor le plac foarte mult funcţiile şi „zorzoanele” şi de aceea se pierde spiritul militant.

„Toţi vor să fie generali şi colonei, dar cine mai luptă în tranşee, dar cine mai luptă în mahalale, cine mai luptă pe câmpul de luptă. Eu îi reprezint pe cei fără grade de aceea vă rog să nu mă votaţi la funcţia de prim-vicepreşedinte. Dar, dacă chiar nu mai puteţi de dragul meu, mă găsiţi ultimul pe listă la secretari executivi”, a adăugat Theodor Paleologu.

După intervenţia lui Paleologu, Mircea Hava, primarul municipiului Alba-Iulia, a spus că nu trebuie să vină 500 de kilometri ca să aibă o lecţie de istorie.

„Am aflat cum stă treaba cu grecii, dar ştiam aceste lucruri. Nu m-am supărat, nu trebuia să venim 500 de kilometri ca să avem o lecţie de istorie. Bineînţeles, a fost foarte bine spusă şi nu pot să mă supăr pe rebeli”, a precizat Mircea Hava.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT