Funeraliile Reginei Elisabeta a II-a: Sicriul suveranei a fost coborât în cripta regală LIVE VIDEO UPDATE

Regatul Unit îşi ia astăzi rămas bun de la Regina Elisabeta a II-a. Mii de oameni din întreaga lume, dar şi liderii ei au putut să treacă pe la catafalcul celei care a condus timp de 70 de ani destinile Regatului Unit. Printre cei 500 de demnitari s-au numarat preşedintele SUA, cel al Franţei sau al României, lideri europeni, dar si capetele încoronate ale lumii, inclusiv Principesa Margareta. 

19 sept. 2022, 21:30

UPDATE 22.00. Sicriul Reginei Elizabeta a II-a fost coborât luni seară în cripta regală din Capela St George de la Castelul Windsor. Membrii familiei regale, inclusiv regele Charles, au revenit la capelă pentru înmormântarea reginei, ceremonie ale cărei detalii nu au fost dezvăluite, Palatul Buckingham numindu-o ”un eveniment de familie profund personal”, relatează BBC.

UPDATE 21.00: La finalul unor funeralii de stat urmărite de milioane de oameni din întreaga lume, sicriul cu rămăşiţele regretatei regine Elisabeta a II-a a Marii Britanii a ajuns la îndrăgitul său Castel Windsor. Regina va fi înmormântată la capela memorială regele George al VI-lea, aflată lângă capela principală St. George. Suverana a comandat capela memorială în 1962 şi a denumit-o după tatăl său.

 

UPDATE 18.00 O ceremonie unică pentru o regină unică: la Westminster Abbey, templu al monarhilor britanici, Elisabeta a II-a a avut parte de funeralii de stat rezervate doar marilor personalităţi, la care au fost prezenţi luni preşedinţi, regi, prinţi, prim-miniştri, ambasadori şi invitaţi speciali din întreaga lume. Va fi înmormântată, în cadrul unei ceremonii private, în capela Capela St George din Castelul Windsor, alături de soţul său, ducele de Edinburgh, în jurul orei 18:30 GMT.

Regina va fi înmormântată la capela memorială regele George al VI-lea, aflată lângă capela principală St. George.

La capela St. George au fost înmormântaţi şi prinţul Philip, tatălui reginei, bunicul său, George al V-lea şi străbunicul său, Edward al VII-lea.

 

Sicriul prinţului Philip, care a încetat din viaţă la 9 aprilie 2021, a fost depozitat în cripta „Royal Vault”, pentru a putea fi îngropat alături de regină.

UPDATE ORA 17:04 Funeraliile Reginei Elisabeta a II-a: O ceremonie unică pentru o regină unică O ceremonie unică pentru o regină unică: la Westminster Abbey, un templu al monarhilor britanici, Elisabeta a II-a a avut parte de funeralii rezervate doar marilor personalităţi, la care au fost prezenţi luni preşedinţi, regi, prinţi, prim-miniştri, ambasadori şi invitaţi speciali din întreaga lume, relatează EFE.

UPDATE ora 15.37 Sicriul și-a început ultima călătorie către Windsor. Carul funerar care transportă corpul Reginei a părăsit Londra în călătoria sa finală către Castelul Windsor, unde Elisabeta a II-a va fi înmormântată.

UPDATE ora 15.30 Sicriul cu trupul reginei Elisabeta a II-a a ajuns la Arcul Wellington, iar cortegiul funerar s-a oprit. Cei 142 de marinari care au purtat afetul cu sicriul reginei au coborât sicriul de pe afet.

În timp ce cortegiul trecea prin Londra, mii de cetățenii au aplaudat și au aruncat trandafiri în fața sa.

UPDATE ora 14:00 Slujba în mănăstire s-a încheiat. S-a intonat imnul nou al Marii Britanii, adaptat pentru Reegele Charles al III-lea. Practic a fost schiombat versul „God Save the Queen” cu „God Save the King”.

UPDATE ora 13.00 A început înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a, la Westminster Abbey. Când sicriul cu trupul reginei a intrat în mănăstire, corul a început să cânte.

Predica va fi rostită de arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, după care în întreg Regatul Unit se vor păstra două minute de reculegere. Înmormântarea se va încheia în jurul orei 14.00 cu intonarea imnului național, un salut final cu trâmbițe și un cântec, interpretat de cimpoierii Reginei.

UPDATE ora 12.50  Sicriul Reginei Elisabeta a II-a este scos din Westminster Hall şi începe procesiunea către abaţia Westminster pentru serviciul funerar. Sicriul de stejar, acoperit cu steagul Royal Standard şi pe care este aşezată Coroana Imperială de Stat, a fost scos afară, sub un cer acoperit de nori, pentru a fi dus în procesiune militară la Westminster Abbey. Fiul şi moştenitorul ei, Regele Charles, şi alţi membri importanţi ai familiei regale merg în spate, în timp ce un clopot bate în fundal.

Live de la înmormântare:

UPDATE ora 12.10. Politicienii au început să sosească la Westminster Abbey, unde va avea loc înmormântarea de stat pentru Regina Elisabeta. Majoritatea oamenilor de stat sunt aduși cu autobuzul, dar Joe Biden nu este unul dintre ei, el fiind adus cu limuzina, la ora 12.08.

„Înmormântarea secolului”, așa cum este numită de presa britanică, va dura până la orele serii, întrucât înmormântarea în cavoul regal urmând să aibă loc la ora 21:30.

Mii de oameni s-au adunat pe o întindere de aproximativ cinci kilometri, în apropiere de Castelul Windsor. Procesiunea cu sicriul reginei este de așteptat să treacă pe aici abia după-amiaza.

În schimb, mii de persoane care doresc să asiste la funeraliile reginei Elisabeta a II-a nu vor ajunge la procesiune din cauza unei întreruperi a transportului feroviar. Toate liniile dintre Paddington în vestul Londrei şi Reading în comitatul Berkshire sunt blocate din cauza avarierii cablurilor electrice exterioare, a anunţat compania Network Rail. Serviciile operate de GWR, Heathrow Express şi cele de pe linia Elizabeth sunt întrerupte. ‘‘Cele mai sincere scuze pentru întârzieri într-o zi atât de importantă pentru naţiunea noastră”, este mesajul pe care l-au primit în difuzoare pasagerii aflaţi într-un tren GWR. Un călător a raportat că a fost blocat într-un tren care a staţionat în apropiere de Paddington timp de cel puţin 30 de minute.

ŞTIREA INIŢIALĂ. Funeraliile Reginei Elisabeta a II-a vor avea loc luni, la ora 12.00, la Abaţia Westminster, în prezenţa a peste 2.000 de invitaţi, inclusiv sute de demnitari străini şi capete încoronate.

Liderii intregii lumi au sosit la Londra pentru a lua parte la funeraliile Reginei. Cei mai mulți au ajuns la palat cu autocarele special puse la dispoziție de guvernul britanic. Exceptii s-au facut insa pentru cuplul imperial japonez, pentru Presedintele Frantei si cel al SUA care au străbătut Londra în limuzinele lor.

La rândul lor preşedintele Klaus Iohannis şi principesa Margareta au participat alături de ceilalți șefi de stat la receptia data de Regele Charles al III-lea, in memoria Reginei Elisabeta a II-a.

Porţile Westminster Hall se vor închide pentru public la ora 06:30, pentru ca sicriul reginei să fie pregătit pentru a fi mutat la Westminster Abbey, abaţia urmând să fie deschisă la ora 08.00 pentru invitaţii la înmormântare.

Citeşte şi: Funeraliile Elisabetei a II-a. Este ultima zi în care i se mai poate aduce un omagiu Reginei Angliei: 96 de felinare vor pluti pe apă lângă statuile Kelpies

O procesiune va însoţi sicriul de la Westminster Hall până la mănăstire. Parcursul va dura mai puţin de 10 minute, iar pe  traseu vor fi aliniai membri ai Royal Navy şi Royal Marines. Aproximativ 200 de muzicieni vor fi prezenţi, inclusiv cimpoieri şi toboşari din regimentele scoţiene şi irlandeze. În urma cortegiului se vor afla regele Charles III si membrii familiei regale.

La slujba de înmormântare vor vorbi premierul Liz Truss şi Patricia Scotland, secretarul general al Commonwealth-ului. Arhiepiscopul de Canterbury, Preasfinţitul Justin Welby, va ţine predica.

După ”Last Post” – omagiul militarilor căzuţi în luptă în armata britanică” – se păstrează un moment de reculegere, în jurul orei 13.55.

Citeşte şi: VIDEO Cum a reacţionat Regele Charles când a fost apostrofat de un britanic: „Ne chinuim să ne încălzim casele și plătim pentru parada voastră”

După funeralii, sicriul este urcat pe un afet de tunşi purtat în procesiune în capitala britanică, până la Arcul Wellington, situat la Hyde Park Corner, unde va fi transferat într-un dric.

Sicriul va fi apoi dus la Windsor, la Capela St Georges, pe Long Walk, o alee spectaculoasă care traversează domeniul până la castel, iar ceremonia care va avea loc după aceea va fi transmisă în direct.

O slujbă religioasă urmează să aibă loc, la ora 17.00, la Capelă, în prezenţa a peste 800 de persoane, înaintea ceremoniei de înmormântarei, rezervată membrilor apropiaţi ai familiei, fără fotografi şi camere de luat vederi.

Bijutierul coroanei va îndepărta Coroana Statului Imperial, globul şi sceptrul, care se sprijină deasupra sicriului, şi le va aşeza pe altar.

Sicriul reginei va fi depus în Capela regelui George al VI-lea, o anexă a capelei principale, în care se află tatăl şi mama reginei, dar şi cenuşa surorii sale, prinţesa Margaret.

Arhiepiscopul de Canterbury va pronunţa binecuvântarea, care va fi urmată de imnul „God Save The King”.

Sicriul prinţului Philipp, care se află în prezent în Castelul regal, urmează să fie adus în capelă, lângă cel al reginei.

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii va fi înmormântată luni, la ora locală 19.30 (21.30, ora României).

Astăzi, in ziua funeraliilor intreaga economie a Marii Britanie se va opri. Magazinele, bancile, Bursa de la Londra, birourile de stat și majoritatea afacerilor sunt inchise dupa ce Guvernul a declarat zi liberă oficială pentru a permite oamenilor să-i aducă un ultim omagiu Reginei Elisabeta a II-a.