Avocatul Poporului cere redeschiderea spitalelor: „Din toate datele care ne reveneau din teritoriu, rezulta că situaţia era dramatică”

Avocatul Poporului a declarat, miercuri, că i-a cerut de mai multe ori ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, deschiderea tututor spitalelor. Renate Weber susţine că a primit un răspuns "foarte vag" din partea unui secretar de stat, iar situaţia a rămas aceeaşi - "oamenii nu au fost primiţi în spitale".
Romania TV
24 iun. 2020, 20:10
Avocatul Poporului cere redeschiderea spitalelor:

„Noi am cerut redeschiderea spitalelor în general pentru că din toate datele care ne reveneau din teritoriu, rezulta că situaţia era dramatică peste tot. Pe 10 aprilie, i-am trimis prima solicitare domnului ministru (Nelu Tătaru), plecând de la ordinele acelea care au fost date şi care vorbeau doar despre urgenţe şi l-am rugat să revină asupra ordinului respectiv, să permită managerilor, şefilor de secţie şi celor care efectuează gărzi în spitale să nu refuze a oferi tratament pacienţilor care vin pe motiv că nu există confirmarea sau infirmarea că sunt pozitivi sau negativi şi să se asigure că toate unităţile au dotarea necesară pentru protecţia personalului medical.

Am revenit la finalul lunii mai, pe 29 mai, cu o altă adresă, iar pe 5 iunie, văzând că n-am primit nimic, au emis o recomandare, pentru că acesta este maximul ce instituţia noastră să facă şi l-am rugat pe ministrul Sănătăţii să ia măsuri pentru a împiedica pe viitor situaţiile în care oamenii efectiv nu au primit asistenţă medicală, unii şi-au pierdut şi viaţa, şi să emită în regim de urgenţă o circulare către toate spitalele suport Covid, ca să reia internările şi activitatea din ambulatoriu.”, a declarat Renate Weber, la postul Antena 3, citat de News.ro.

PNL a depus la Parlament cererea de revocare din funcţie a Avocatului Poporului, Renate Weber

De asemenea, Avocatul Poporului a vorbit despre „un drept fundamental” la sănătate.

”Am primit un răspus foarte vag din partea unui secretar de stat, nu a ministrului Tătaru personal. Situaţia a rămas aceeaşi, în continuare, oamenii nu au fost primiţi în spitale. În oraşele mici, unde există doar un spital mare, care este principal, acela a fost transformat în spital Covid, iar bolnavii erau mutaţi în alte judeţe ca să primească o asistenţă medicală cât de cât corespunzătoare. Vorbim de un drept fundamental, dreptul la sănătate şi dreptul de a primi servicii medicale din serviciul public, aşa spune Constituţia României”, a mai afirmat Renate Weber, conform sursei citate.

Fost şef ANAF, acuzaţii grave la adresa Guvernului: „S-au cheltuit sute de milioane de euro cu astfel de operațiuni dubioase”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Giovanni Becali, transfer la Real Madrid. „Are 19 ani! L-a văzut deja Mourinho”. Exclusiv
Capital.ro
Pensia nu este singurul venit posibil. Cine are dreptul la încă 2.163 de lei în fiecare lună
Playtech.ro
Cum să plătești mai puțin pentru încălzire în această iarnă. Temperatura la care să setezi termostatul când ești acasă și când pleci
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
A venit iarna în România! Ninge în mai multe zone din țară, inclusiv în municipiul Brașov și Poiana Brașov. Condiții de iarnă pe mai multe șosele Video
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România