Reprezentant Thomas Cook: Din cauza imaginii negative, România atrage străinii doar cu preţuri mici

Singura şansă a României să atragă turişti străini este, din cauza imaginii negative, să se poziţioneze pe piaţă ca o destinaţie ieftină, pentru cei cu venituri mici şi medii, a declarat Gheorghe Mărginean, proprietarul Karpaten Turism, reprezentantul Thomas Cook în România.
Romania TV
26 dec. 2012, 12:45
Reprezentant Thomas Cook: Din cauza imaginii negative, România atrage străinii doar cu preţuri mici

„Noi avem şanse doar ca destinaţie ieftină, din cauza imaginii negative pe care o avem. În România vin turişti străini cu venituri medii şi mici”, a spus Mărginean.

El a adus anul trecut pe litoral, prin Thomas Cook Neckermann, peste 5.600 de turişti străini, dintre care 60% au fost germani, iar restul polonezi. În acelaşi timp, TUI nu a reuşit să aducă mai mult de 1.000 de străini la Marea Neagră, iar rezultatele nesatisfăcătoare l-au făcut pe turoperatorul german să scoată litoralul românesc din cataloagele sale.

Litoralul a apărut însă în această toamnă pe două pagini din catalogul Thomas Cook pentru piaţa germană, dar şi în cel care va fi promovat în Polonia.

Pentru anul viitor, reprezentantul Thomas Cook în România estimează că va aduce pe litoral peste 7.000 de turişti străini, dintre care mai mult de 5.700 de germani şi 1.300 de polonezi. De asemenea, peste 100 de turişti germani şi polonezi veniţi prin Thomas Cook vor face revelionul în Sinaia şi Poiana Braşov, la hoteluri de trei şi patru stele.

„Thomas Cook a intrat pe piaţa românească cu preţuri mai mici cu până la 40% faţă de concurenţă, la aceleaşi hoteluri, şi aşa se explică numărul mai mare de turişti. Faţă de două chartere care au venit în acest an pe aeroportul Kogălniceanu, germanii care vin în România anul viitor prin Thomas Cook au locuri rezervate pe nouă chartere care aterizează pe Varna. Tot pe aeroportul din Bulgaria aterizează şi două curse săptămânale cu turişti polonezi aduşi de Thomas Cook, dintre care o parte vor veni pe litoralul românesc”, a mai spus Mărginean.

El a afirmat că străinii nu sunt dispuşi să cheltuiască pe litoral mai mult de 50 de euro pe zi, incluzând transportul cu avionul, cazarea şi micul dejun şi peste 70 de euro zilnic pentru transport, cazare şi masă în regim all inclusive.

Pe lângă aceste sume, cheltuielile zilnice suplimentare, pe excursii, mâncare, băutură şi suveniruri nu depăşesc 50 de euro. Prin comparaţie, pentru all inclusive în Spania străinii plătesc până la 150-170 de euro de persoană pe zi, incluzând şi transportul.

În ceea ce priveşte media de vârstă, aceasta este cuprinsă între 30 şi 50 de ani pentru străinii care vin pe litoral, 40-60 de ani pentru cei care ajung la munte şi peste 50 de ani la turiştii care fac circuite în ţară. Pentru turiştii de pe croazierele, vârsta medie este 74 de ani.

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Explozia de la blocul de pe Calea Rahovei ar fi fost provocată de o acumulare de gaze. Cineva ar fi dat drumul la alimentare la o zi după ce a fost oprită
Fanatik.ro
Adevăratul motiv pentru care Denis Alibec a răbufnit la adresa suporterilor FCSB: „Vorbea urât și la vestiare!”
Capital.ro
Adevărul despre mezelurile, sucurile și pateurile cu brânză din magazine. Ce mănâncă și beau românii, de fapt, în fiecare zi
Playtech.ro
Care este banda pe care trebuie să stea maşina pentru a întoarce corect în sensul giratoriu?
Adevarul
Un șofer a murit carbonizat în propria mașină: designul „modern” al ușilor a împiedicat salvarea
wowbiz.ro
Durere fără margini la Curtea de Argeș. Femeia ucisă pe trecerea de pietoni din Berceni a fost înmormântată. Imaginile cu băiatul cel mare sunt sfâșietoare: „O aștepta să vină la școală…”
Economica.net
Ce se va întâmpla cu preţurile - Anunţ pentru toţi românii
Prosport.ro
Imaginile cu legendara femeie din ring, considerate „prea hot pentru internet”
kanald.ro
Tragedie în Piatra Craiului! O femeie de 29 de ani a murit după ce a căzut 300 de metri de pe un versant abrupt
Cancan.ro
Ce posta Vasilica Enache înainte să fie ucisă în Rahova! Mesajul premonitoriu: 'Când murim…'
iamsport.ro
BREAKING | Surpriză: un antrenor din SuperLiga, noul favorit să o preia pe U Cluj! Cine le-a luat fața lui Bergodi și Mutu
MediaFlux
Vechimea în muncă și contribuțiile la pensie. Cum se poate verifica totul online
stirilekanald.ro
„Probabil, cu această ocazie, se vor face controale masive”. Ipoteze în cazul exploziei de pe Calea Rahovei
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025