RESTRICŢII DE CIRCULAŢIE în Bucureşti, din cauza repetiţiilor pentru 1 Decembrie

Circulaţia rutieră va fi restricţionată în Capitală în zona Arcul de Triumf din cauza repetiţiilor pentru parada de 1 Decembrie,  la care vor participa peste 1.500 de militari şi tehnică militară aparţinând MApN, MAI, SRI şi Serviciului de Protecţie şi Pază.
Romania TV
25 nov. 2012, 12:17
RESTRICŢII DE CIRCULAŢIE în Bucureşti, din cauza repetiţiilor pentru 1 Decembrie

În zilele de luni, 26 noiembrie, miercuri, 28 noiembrie, şi sâmbătă, 1 decembrie, traficul rutier va fi restricţionat în zona Arcul de Triumf. Luni şi miercuri vor avea loc antrenamente şi repetiţii pentru parada militară organizată de Ziua Naţională a României, 1 Decembrie.

În intervalul orar 9.00 – 14.00, va fi închisă total circulaţia pe Şoseaua Kiseleff, între Piaţa Presei Libere şi Piaţa Victoriei, pe strada Alexandru Constantinescu, între Piaţa Arcul de Triumf şi Bd. Mărăşti, pe B-dul Mareşal Alexandru Averescu, între Piaţa Arcul de Triumf şi B-dul Mărăşti şi pe B-dul. Constantin Prezan, între Piaţa Arcul de Triumf şi Piaţa Charles de Gaulle.

Între orele 5.00 – 14.00, traficul va fi restricţionat pe axul central al Şoselei Kiseleff şi banda I de circulaţie, pe tronsonul cuprins între Piaţa Presei Libere şi Piaţa Arcul de Triumf.

Totodată, va fi restricţionat temporar traficul rutier pe strada Arhitect Ion Mincu, între Bulevardele Aviatorilor şi Ion Mihalache.

Brigada Rutieră Bucureşti recomandă o serie de rute ocolitoare: Şoseaua Bucureşti-Ploieşti – Piaţa Presei Libere – Piaţa Montreal – B-dul Mărăşti – strada Alexandru Constantinescu – Piaţa Domenii – B-dul Ion Mihalache; Şoseaua Bucureşti-Ploieşti – Piaţa Presei Libere – Piaţa Montreal – B-dul Mărăşti – B-dul Mareşal Averescu – strada Turda – Podul Grant; Piaţa Victoriei – B-dul Aviatorilor – B-dul Nicolae Caramfil – B-dul Aerogării – DN1; Şoseaua Ştefan cel Mare – strada Barbu Văcărescu – B-dul Aerogării – DN 1.

Totodată, se interzic opririle şi staţionările în alveolele din dreptul Monumentului Infanteristului pe Şoseaua Kiseleff, în intervalele 25 noiembrie, ora 20.00 – 26 noiembrie, ora 14.00, 27 noiembrie, ora 20.00 – 28 noiembrie, ora 14.00 şi 30 noiembrie, ora 20.00 – 1 decembrie, ora 14.00.

Peste 1.500 de militari şi tehnică militară aparţinând MApN, MAI, SRI şi Serviciului de Protecţie şi Pază vor participa, luni şi miercuri, la pregătirile pentru parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti. Potrivit unui comunicat al MApN, pregătirile vor începe de la ora 11.00.

Ministerul Apărării Naţionale va participa anul acesta la Parada organizată la 1 Decembrie cu peste 1.300 de militari, tehnică de luptă ale tuturor categoriilor de forţe, inclusiv aeronave de luptă şi transport, fiind prezentă pentru prima dată şi maşina blindată de tip MRAP (Mine Resistant Ambush Protected), folosită în Afganistan de către militarii români, menţionează sursa citată.

Iniţial, parada de 1 Decembrie risca să fie suspendată din cauza lipsei de fonduri, dar ulterior s-a aprobat suplimentarea bugetului instituţiei din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012, cu 400.000 lei şi că datele finale privind costurile pentru parada militară de la 1 Decembrie şi activităţile desfăşurate la nivelul garnizoanelor din ţară vor fi cunoscute după finalizarea lor.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Imagini de la priveghiul interlopului Ilie Bălăceanu, pe lux și opulență! Casa lui, plină ochi
Fanatik.ro
Stefan Pirgic, primul transfer al verii la FCSB?! Roş-albaştrii forţează mutarea: “Este un jucător foarte bun care ne poate ajuta”
Capital.ro
Taxe și interdicții pentru mașinile vechi. Proprietarii achită și cu 50% mai mult. Unde sunt cele mai dure reguli
Playtech.ro
Poți închiria, modifica sau vinde un imobil dacă ai doar drept de folosință? Ce prevede legea în România
Adevarul
Răsturnare de situaţie în cazul copilului de 2 ani mort lângă un tobogan gonflabil. Care este, de fapt, cauza decesului
wowbiz.ro
Primele măsuri după ce o dronă s-a prăbușit în Galați, anunțate de Nicușor Dan: „Consulul Rusiei de la Constanţa a fost declarată persoană non grata, iar consulatul se va închide”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este băiețelul care și-a pierdut viața în timp ce se afla pe un tobogan gonflabil, în Satu Mare. Părinții sunt devastați
iamsport.ro
Cristi Chivu este supărat pe un antrenor român: ”Nu uită chestia asta!”
MediaFlux
Ce este complet interzis să faci în cele două zile de Rusalii! Toți credincioșii trebuie să știe asta pe 31 mai și 1 iunie 2026
stirilekanald.ro
Ce sunt bacteriile bune și cum le alegi
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți