Reuniune la sediul MAE a Task Force-ului România-SUA

Secretarul de stat pentru afaceri strategice Daniel Ioniță și adjunctul asistentului pentru afaceri europene și euroasiatice al secretarului de stat al SUA Hoyt Yee vor coprezida luni, la sediul Ministerului Afacerilor Externe, cea de-a patra reuniune a Task Force-ului pentru implementarea Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România și Statele Unite ale Americii.
Iulian Tudor
23 nov. 2015, 07:17
Reuniune la sediul MAE a Task Force-ului România-SUA

Potrivit unui comunicat de presă al MAE, cu acest prilej, va fi trecut în revistă stadiul cooperării bilaterale România — SUA și vor fi discutate obiectivele, liniile de acțiune și prioritățile de cooperare bilaterală în perioada următoare, scrie Agerpres.

CITEŞTE ŞI: Cum a încercat Al-Qaida să doboare Air Force One, avionul celui mai puternic om de pe planetă GALERIE FOTO

La eveniment, organizat în parteneriat cu Ambasada SUA la București, va participa și ambasadorul Hans Klemm. De asemenea, vor participa reprezentanți ai instituțiilor românești cu responsabilități în implementarea Declarației Comune și ai misiunii diplomatice a SUA în România.

„În marja sesiunii plenare, vor mai avea loc la sediul MAE o sesiune de consultări pe teme bilaterale și euro-atlantice de interes comun, precum și reuniunea Grupului de lucru pe probleme economice și comerciale din cadrul Task Force”, informează comunicatul MAE.

În data de 13 septembrie 2011, la Washington D.C., a fost adoptată, la cel mai înalt nivel, Declarația Comună privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România și Statele Unite ale Americii. Declarația reprezintă primul document politic bilateral care consacră, în scris, Parteneriatul Strategic dintre România și SUA și conține domeniile prioritare de cooperare bilaterală, amintește MAE.

În contextul adoptării Declarației Comune a fost decisă constituirea unui Task Force pentru implementarea acesteia. Misiunea principală a Task Force-ului o reprezintă stabilirea obiectivelor și direcțiilor de acțiune pentru extinderea și aprofundarea cooperării bilaterale.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Șumudică i-a făcut primul 11 lui Gigi Becali la FCSB: „Hai că m-am enervat deja!”
Capital.ro
Banii intră mai devreme pe card în noiembrie 2026. Calendarul oficial pentru pensii, alocații și indemnizații
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT