Revenirea la prezenţa fizică în şcoli ar putea fi condiţionată de vaccinarea profesorilor. Sorin Cîmpeanu: „Nu sunt deloc mândru de rata de vaccinare din Ministerul Educaţiei”

Ministrul interimar al Educaţiei a anunţat marţi că rata de vaccinare în rândul angajaţilor din sistemul de învăţământ ar putea deveni "un posibil criteriu pentru ca şcoala să se poată derula cu prezenţă fizică".
Razvan Mihalascu
02 nov. 2021, 15:02
Revenirea la prezenţa fizică în şcoli ar putea fi condiţionată de vaccinarea profesorilor. Sorin Cîmpeanu:

Cu doar şase zile înainte de începerea şcolii, Sorin Cîmpeanu a declarat că guvernanţii au de gând să adauge aceste criterii epidemiologice în ordinul comun al Miniterului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii.

„Vom adăuga aceste criterii epidemiologice. Un posibil criteriu pentru ca şcoala să se poată derula cu prezenţă fizică: rata de vaccinare în rândul personalului din învăţământ.

Am solicitat afişarea ratei de vaccinare la nivelul fiecărei şcoli din România, la nivelul fiecărui inspectorat şcolar şi am dat de exemplu rata de vaccinare în Ministerul Educaţiei.

Nu sunt deloc mândru de rata de vaccinare din Ministerul Educaţiei de 66%. Avem cele mai multe dintre inspectoratele şcolare cu rată de vaccinare de 90%! La nivel naţional avem o rată de vaccinare de 66,5% în medie în învăţământul preuniversitar şi de aproape 70% dacă luăm în considerare învăţământul universitar”, a declarat Sorin Cîmpeanu, marţi, la Pro TV.

Citeşte şi: EXCLUSIV Sorin Cîmpeanu, anunţ de ultimă oră privind întoarcerea elevilor la şcoală. Ce se întâmplă din 8 noiembrie

Ministrul interimar al Educaţiei a subliniat că „personalul din învăţământ e categoria socio-profesională cea mai numeroasă din perspectiva vaccinării” şi din acest motiv, „trebuie să făcut mai mult”.

„Avem judeţe precum Cluj şi Ilfov unde avem o rată de vaccinare de peste 80% la nivelul şcolilor. Bucureşti, de exemplu, Constanţa, Olt şi Dolj sunt aproape de 80% rată de vaccinare în rândul profesorilor.

Avem judeţe unde este sub 60% – Suceava, Neamţ, Botoşani, Harghita, Covasna, Braşov. Sunt câteva judeţe, şase, şapte la număr, cu 60% rată de vaccinare. Restul sunt peste.

E un element important pentru siguranţa elevilor. Ar putea fi luat în considerare printre criteriile care ar putea fi adăugate pentru ca o şcoală să poată funcţiona cu prezenţă fizică”, a explicat Sorin Cîmpeanu.

Sorin Cîmpeanu anunţă câţi elevi s-au vaccinat anti-COVID. „E un lucru îmbucurător”

„303.000 de elevi sunt vaccinaţi. 25% din numărul total al elevilor eligibili de peste 12 ani.

Ultimele date arată că de la 303.000 am crescut la 340.000. 37.000 de elevi s-au vaccinat în ultimele zile.

În prima săptămână de la reluarea şcolii în 13 septembrie, am avut o medie zilnică de vaccinare în rândul elevilor de 1.000 de elevi zilnic. În săptâmâna următoare am avut 1.700 zilnic. A treia săptămână am avut 2.500 zilnic, a patra săptămână am avut 3.500 zilnic. A cincea săptmână am avut 4.600 zilnic, iar acum ne apropiem de 8.000 de elevi vaccinaţi zilnic.

E un lucru îmbucurător care îmi dă încredere”, a mai precizat Sorin Cîmpeanu.

Totodată, ministrul interimar al Educaţiei a dat asigurări că şcoala va începe sigur pe 8 noiembrie, însă va fi adoptată o „decizie descentralizată”, în funcţie de situaţia epidemiologică din fiecare judeţ al ţării.

„Destul de sigur că vom merge pe o decizie descentralizată. Modul în care vom separa şcolile care pot funcţiona cu prezenţă fizică de cele care nu pot funcţiona cu prezenţă fizică presupun o serie de criterii cunoscute. Vom vedea ce alte criterii epidemiologice vom adăuga.

Am dat exemplu rata de vaccinare în rândul personalului din învăţământ”, a conchis Sorin Cîmpeanu.

Citeşte şi: Sorin Cîmpeanu, veşti proaste pentru elevi. Vacanţa de iarnă, mai scurtă pentru a fi recuperată materia pierdută

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
Vin milioanele de euro! Câți bani garantați primeşte Universitatea Craiova de la UEFA dupǎ calificarea în grupe. Diferență uriaşǎ între Europa League și Conference League
Capital.ro
Surpriza din programul magazinelor de Sfânta Maria. Cum vor funcționa pe 15 august
Playtech.ro
Ce înseamnă de fapt „vedere la mare” când rezervi un hotel. Diferența dintre sea view și side sea view
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Dezvăluiri uluitoare ale unui fost fotbalist din SuperLiga: ”Jucătorii nu erau plătiți de 3-4 luni și patronul a venit cu Bentley la club. Un coleg și-a pierdut mașina”
MediaFlux
Casa de Pensii, avertisment pentru pensionari. Ce se întâmplă cu cererile pentru recuperarea CASS
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat