Rezultate finale Titularizare 2026. Majoritatea notelor au crescut după contestații, lista posturilor disponibile

Ministerul Educației a publicat marți, 4 august, rezultatele finale ale examenului de titularizare din acest an. Potrivit noilor date, notele au crescut după contestații în cazul a peste 60% dintre lucrările recorectate.
Loredana Brumă
04 aug. 2026, 11:21
Rezultate finale Titularizare 2026. Majoritatea notelor au crescut după contestații, lista posturilor disponibile

Rezultate finale Titularizare 2026. Potrivit datelor transmise de Ministerul Educației, notele finale înregistrate la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învăţământul preuniversitar au crescut în cazul a 62,52% dintre lucrările vizate de contestaţii, în timp ce pentru 37,48% au scăzut. Astfel, numărul candidaților care au reușit să obțină note peste 7 a crescut cu 3,36%.

Rezultate finale Titularizare 2026. Anunțul făcut de Ministerul Educației

Potrivit reprezentanților Ministerului Educației, au fost înregistrate 7.222 de contestaţii (reprezentând 22,84% din totalul lucrărilor). Procesul de reevaluare a lucrărilor cu note contestate a generat modificarea notelor iniţiale pentru 7.121 de lucrări (98,6%), astfel: prin mărire – pentru 4.452 de lucrări (62,52%), respectiv prin micşorare – pentru 2.669 de lucrări (37,48%).

Aceste modificări au condus la creşterea cu 3,36% a numărului de candidaţi cu note peste 7 (de la 16.140 la 17.205 candidaţi), respectiv a procentului final de note peste 7: 54,41% (în creştere cu aproape 8% faţă de anul precedent – 46,66%).

Din promoţia curentă, 48,23% dintre candidaţi (+3,08% după contestaţii) au obţinut note peste 7. Rata notelor sub 5 a scăzut cu 2,58%, în timp ce rata notelor între 5 şi 6.99 a înregistrat o scădere nesemnificativă (0,78%), scrie News.ro. 

În raport cu prima afişare, numărul notelor de 10 a rămas neschimbat (28).

La examenul de titularizare au fost 33.881 de candidaţi prezenţi (84,71%) din totalul celor 39.996 de candidaţi cu drept de participare. 2.187 dintre candidaţii prezenţi s-au retras în condiţiile prevăzute de metodologie (2.101 candidaţi din motive personale, respectiv 86 de candidaţi din motive medicale). 52 de candidaţi au fost eliminaţi din examen (dintre care 20 pentru fraudă/tentative de fraudă – aceştia nu vor fi repartizaţi/nu vor putea ocupa posturi didactice/catedre în anul şcolar următor).

Citește și Schimbări la Titularizare. Proiectul de lege, trimis spre dezbatere în Senat

După anularea a 18 lucrări pentru nerespectarea normelor de redactare (în condiţiile prevăzute de metodologie), au intrat în evaluare digitalizată 31.623 de lucrări. Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, se va realiza în şedinţe publice organizate de inspectoratele şcolare în zilele de 5 şi 6 august.

În acest scop, au fost publicate 6.166 de posturi vacante, disponibile pentru angajare pe perioadă nedeterminată.

Cele mai multe posturi publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată sunt:

posturi aferente învăţământului antepreşcolar: 871;
posturi aferente învăţământului preşcolar: 770;
posturi aferente învăţământ primar: 714;
posturi pentru profesori itineranţi şi de sprijin: 428;
posturi pentru profesori-consilieri şcolari: 338.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Lovitură la FCSB! Gigi Becali a anunțat în direct decizia bombă: „Începe cu Botoșani”. Exclusiv
Capital.ro
Economia României a stagnat în trimestrul II din 2026. INS a publicat date provizorii care arată o evoluție mai slabă decât în aceeași perioadă a anului trecut
Playtech.ro
Ziua Marinei Române 2026. Spectacol pe mare și în aer pe 15 august. Programul complet în Constanța și în țară
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Șoferul care a produs tragedia din Brașov a fost reținut. În ce stare de sănătate s-ar fi aflat, în timpul incidentului
iamsport.ro
Uluitor! Fostul atacant din SuperLiga zbura mii de kilometri doar ca să se tundă: ”Este iluzia că acel salariu vine la infinit”
MediaFlux
Roxana Dobre, soția lui Florin Salam, ajutor nesperat în stradă! Cine i-a luat toate bagajele din mână Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat