RISC DE TERORISM. Agentul de securitate al unei centrale nucleare a fost ucis. Legitimaţia de acces i-a fost furată

O crimă suspectă a avut loc în Belgia, unde un agent de securitate care lucra în sectorul nuclear a fost ucis în Charleroi, după cum relatează sâmbătă publicaţiile Het Laatste Nieuws şi DH. Legitimaţia sa de acces în zonele "sensibile" ale centralei a fost furată.
Filip Stan
26 mart. 2016, 08:06
RISC DE TERORISM. Agentul de securitate al unei centrale nucleare a fost ucis. Legitimaţia de acces i-a fost furată

Furtul legitimaţiei de acces în centrala nucleară nu a fost declarată încă oficial ca mobil al crimei, însă informaţia este legată de ştirile vehiculate în ultima vreme cum că teroriştii ar avea în plan aruncarea în aer a unor centrale nucleare belgiene.

Citeşte şi Belgia sub teroare. Trei explozii au avut loc la Liege

De altfel, La Derniere Heure scria zilele trecute că ţinta atentatelor sinucigaşe din Belgia comise de fraţii terorişti musulmani El Bakraoui era, iniţial, centralele nucleare ale acestei ţări. Aceştia ar fi spionat un înalt responsabil din domeniul nuclear, cu o cameră ascunsă, cu o lună înaintea atentatelor.

Chiar dacă nu au putut fi evitate aceste atentate, se poate spune că amploarea lor ar putea fi mai mare dacă teroriştii şi-ar fi putut aplica planurile lor aşa cum fuseseră concepute acestea. Ei au optat în final pentru ţinte mai uşor de atins„, a dezvăluit o sursă din cadrul anchetei.

După această dezvăluire de presă, ministrul belgian de interne, Jan Jambon, nu a considerat necesar să ridice nivelul de securitate la centralele nucleare din țară, mai scrie publicația menționată. El a făcut aceasta mai târziu, în ziua atentatelor, adaugă ziarul.

Citeşte şi Atentate la Bruxelles: O hartă a aeroportului Zaventen, a teroristului Abaaoud, găsită într-un apartament din Atena

Totuși, în ziua uciderii agentului de pază, care lucra la centrala nucleară Tihange (situată la Lieges, la 73 de kilometri distanta de Bruxelles), canalul de televiziune RTBF relatase că autoritățile au retras legitimațiile de acces pentru 11 lucrători ai centralei în ultima săptămână, adică după arestarea lui Salah Abdeslam, considerat ‘creierul’ atentatelor din noiembrie 2015 de la Paris în cartierul bruxellez Molenbeek, membru al grupării care a comis și atacurile de marți de la Bruxelles.

Teroriștii de la Bruxelles, scria anterior Derniere heure, intenționau comiterea unor acte diversioniste la centralele nucleare belgiene, dar și-au schimbat țintele după ce au fost încolțiți de poliție, ca urmare a intensificării raidurilor acesteia, ce au dus la arestarea mai multor militanți ai celulei franco-belgiene.

Belgia dispune de două centrale nucleare echipate în total cu șapte reactoare, la Doel (nord) și Tihange, în apropiere de granița cu Germania. Securitatea în jurul celor două centrale nucleare a fost întărită marți, iar personalul care nu este indispensabil a fost evacuat, după atentatele de la aeroport și metrou.


DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Cum a ajuns unui neamț să îi placă mai mult în România decât în Germania. S-a mutat în țara noastră de ani buni
Capital.ro
Schimbare la ITP în România. Șoferii vor fi controlați direct în mers: Alertă automată, oprire și amendă
Playtech.ro
Care este pluralul corect al cuvântului „spam”. Cei mai mulţi folosesc forma greşită
Adevarul
Momentul în care Melania Trump apare însoțită de un robot umanoid la Casa Albă. „Este înfricoșător”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Elena Merișoreanu s-a văzut cu Valentin Sanfira, după vestea divorțului. Ce a spus artistul despre despărțirea de Codruța Filip: „Se vedea pe ochii lui că e trist”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lovitură pentru șoferi! OUG pentru ieftinirea carburanților a fost amânată din nou
iamsport.ro
Gică Hagi e contestat: ”Nu merită să devină selecționerul României. E o pierdere de timp”
MediaFlux
PAPARAZZI Patrice Cărăușan de la Survivor se ascunde prin București! Vedeta Antena 1, încă în concurs, camuflată alături de iubit FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj