Roi de cutremure în Pacific. Trei seisme de peste 6,6 la interval de câteva minute

Fiji se află în aşa-numitul "Cerc de Foc al Pacificului", o regiune de pe Terra în care se produc multe cutremure de pământ şi există o activitate vulcanică intensă,
Alina Costache
09 nov. 2022, 15:27
Roi de cutremure în Pacific. Trei seisme de peste 6,6 la interval de câteva minute

Trei cutremure care au avut magnitudini de peste 6,6 au fost înregistrate miercuri, în mai puţin de o oră, la sud de Insulele Fiji din Oceanul Pacific, fiecare dintre ele producându-se la o adâncime de aproximativ 600 de kilometri, au anunţat reprezentanţii Serviciului de Prospectare Geologică al Statelor Unite (USGS), relatează Reuters.

Nu a fost emisă o alertă de tsunami, a precizat Centrul de seismologie din Fiji prin intermediul unui comunicat publicat pe reţelele de socializare.

Cutremur puternic, resimţit în mai multe oraşe şi în capitală
Primul cutremur a avut magnitudinea 6,8 şi s-a produs în jurul orei 09:38 GMT, cel de-al doilea a avut magnitudinea 7 şi a avut loc 15 minute mai târziu, iar cel de-al treilea seism, a cărui magnitudine a fost 6,6, a fost înregistrat la ora 10:14 GMT, potrivit USGS.

Fiji se află în aşa-numitul „Cerc de Foc al Pacificului”, o regiune de pe Terra în care se produc multe cutremure de pământ şi există o activitate vulcanică intensă, situată într-o zonă în care plăcile continentale intră în coliziune, generând activităţi seismice frecvente. Această regiune din Pacific este afectată adeseori de cutremure cu magnitudini mai mari de 5.

Cutremur cu magnitudine 5.6. Unda de şoc s-a simţit puternic

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Polițist de 25 de ani din Dolj, transportat la spital după un gest extrem. Inspectoratul a deschis o anchetă
Fanatik.ro
„Lui Pancu i s-a impus să-l bage pe Șucu Jr.!”. Declarația care aruncă în aer butoiul cu pulbere de la Rapid
Capital.ro
Curs valutar luni, 2 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la început de săptămână
Playtech.ro
Când ninge în București, conform AccuWeather. Prognoza meteo pentru noiembrie, influențată de ciclonul care aduce o răcire bruscă în România
Adevarul
Contribuabilii italieni plătesc milioane de euro pentru a ține pe linia de plutire iahturile rusești
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Florin Prunea nu s-a ferit: ”M-a enervat Ilie Dumitrescu aseară, am auzit ce a spus!”
MediaFlux
Se extinde lista de medicamente compensate. Ministrul Sănătății anunță 40 de noi medicamente și indicații
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT