ROLAND GARROS 2019. Petra Kvitova a renunţat să mai joace meciul cu Sorana Cîrstea şi s-a retras. Cu cine a fost înlocuită

ROLAND GARROS 2019. Sorana Cîrstea ar fi trebuit să joace luni, de la ora 13.30, împotriva Petrei Kvitova, în turul I la Internaţionalele de Tenis ale Franţei, dar jucătoarea cehă şi-a anunţat retragerea din competiţie, ca urmare a unor probleme medicale.
Filip Stan
27 mai 2019, 09:06
ROLAND GARROS 2019. Petra Kvitova a renunţat să mai joace meciul cu Sorana Cîrstea şi s-a retras. Cu cine a fost înlocuită

ROLAND GARROS 2019. Petre Kvitova a fost înlocuită pe tabloul principal cu slovena Kaja Juvan (131 WTA), în vârstă de 18 ani, care avansează astfel pe tabloul principal ca lucky-loser. Ea fusese învinsă în ultimul tur al calificărilor de americanca Bernarda Perra, scor 4-6, 6-1, 6-7.

Kvitova a făcut anunţul retragerii luni dimineaţă, pe contul său de Twitter. ”Sunt foarte decepţionată să anunţ că mă retrag de la Roland Garros. Am dureri în antebraţul stâng de câteva săptămâni şi seara trecută un RMN a confirmat o leziune de gradul doi care s-ar putea agrava dacă aş juca azi”, a scris nr. 6 mondial.

Citeşte şi Simona Halep, încă pe locul 3 în lume, în clasamentul oficial. În realitate, campioana de la Roland Garros 2018 a coborât pe 8

Petra Kvitova este a doua jucătoare din top 10 WTA care părăseşte Openul Franţei, după ce germanca Angelique Kerber (5 WTA) a fost învinsă duminică de rusoaica Anastasia Potapova cu 6-4, 6-4.

Programul de azi al românilor, la Roland Garros:

Sorana Cîrstea – Kaja Juvan, nu înainte de 13:30 (arena Suzanne-Lenglen, al doilea meci al zilei)

Benoit Paire – Marius Copil, nu înainte de 15:00 (terenul 14, al treilea meci al zilei) – (0-0)

Mihaela Buzărnescu – Ekaterina Alexandrova, nu înainte de 16:30 (terenul 5, al patrulea meci al zilei) – (1-0).

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Drăguș – Boutoutaou, decizie tare a lui Reghecampf înainte de FCSB – Corvinul. Exclusiv
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 6 noiembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi alerte cu bombă la Aeroportul Otopeni! Mesajul primit de autorități: „Următorul avion va sări în aer”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT