Romaşcanu (PSD): PNL să nu se atingă de banii copiilor. Guvernul ar avea bani dacă nu ar mai fura

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a declarat, duminică, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul partidului, că Guvernul are bani de pensii și salarii dacă ”PNL nu mai fură” și dacă ”nu se atinge de banii copiilor” și ai pensionarilor.  
Romania TV
31 mai 2020, 09:44
Romaşcanu (PSD): PNL să nu se atingă de banii copiilor. Guvernul ar avea bani dacă nu ar mai fura

Romașcanu a amenințat Guvernul Orban cu moțiunea de cenzură dacă PNL nu va dubla pensiile vârstnicilor și a criticat fotografia în care membrii Executivului apăreau fumând și fără să poarte măști de protecție în spațiu închis.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a afirmat că social-democraţii vor depune alte două moţiuni simple, la adresa miniştrilor Muncii, respectiv Dezvoltării, iar cel mai probabil acestea vor ajunge în Parlament săptămâna viitoare.

PSD somează PNL şi guvernul Orban să mărească alocaţiile de la 1 august, aşa cum prevede legea, şi, de asemenea, să crească cu 40% pensiile de la 1 septembrie, altfel social-democraţii vor depune o moţiune de cenzură.

„Şi pentru că mâine este Ziua Copilului, vrem să începem această conferinţă de presă printr-o nouă somaţie adresată PNL şi guvernului Orban, aceea de a dubla alocaţiile. Este o lege care obligă la acest lucru, începând cu data de 1 august, şi le mai spunem odată PNL, guvernanţilor, să nu fure banii copiilor. Este un drept câştigat şi trebuie să fie plătit, aşa cum legea spune, de la 1 august, la fel cum este un drept câştigat acela de a majora pensiile cu 40% de la 1 septembrie”, a declarat Lucian Romaşcanu duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul partidului.

El a adăugat că nu este vina copiilor că guvernul PNL este „incompetent şi că nu reuşeşte să găsească resursele necesare, atât politice, cât şi financiare pentru a dubla aceste alocaţii”.

„Şi nu putem decât să lansăm acest îndemn: lăsaţi aberaţiile, dublaţi alocaţiile. Auzim în spaţiul public, permanent, că nu sunt bani. În acelaşi timp, ştim cu toţii că în 7 luni de guvernare, aproape 7 luni de guvernare, guvernul PNL şi domnul Cîţu s-au împrumutat cu aproximativ 75 de miliarde de lei, aproape cât toate împrumuturile pe care le-a făcut guvernul PSD în 3 ani de zile. Este inadmisibil să spui că nu ai bani pentru dublarea alocaţiilor copiilor sau pentru creşterea pensiilor în condiţiile în care aceşti peste 15 miliarde de euro nu au o destinaţie precisă, nu există nicio comunicare a Ministerului Finanţelor care să ne spună ce s-a întâmplat cu aceşti bani”, a spus Romaşcanu.

Reprezentantul PSD adăugat că la ora actuală sunt „peste 1,9 milioane de pensionari, adică 40% din totalul pensionarilor României, care au pensie mai mică de 1000 de lei”.

„Nu cred că guvernul faliment al domnului Orban nu înţelege că o majorare de 40% este o majorare care să se simtă, în special, în buzunarele acestor români năpăstuiţi. Bani sunt, dacă nu mai fură, dacă sprijină economia, dacă cresc colectarea şi dacă nu mai hrănesc clientela de partid. În concluzie, PNL să nu se atingă de copii şi de pensionari, de drepturile lor, altfel, aşa cum am anunţat public în repetate rânduri, Partidul Social Democrat va depune o moţiune de cenzură”, a declarat Romaşcanu.

El a menţionat, răspunzând unei întrebări, că nu crede că PSD va depune două moţiuni de cenzură, precizând că în cazul în care alocaţiile nu vor creşte de la 1 august, social-democraţii vor începe strângerea de semnături pentru moţiunea de cenzură, acelaşi demers urmând să fie iniţiat şi dacă nu vor fi crescute pensiile de la 1 septembrie.

Romaşcanu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută după şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD, că măcar din aceste moţiuni simple guvernanţii să vadă lucrurile pe care le fac prost şi să le corecteze în măsura în care pot să o facă.

„Decizia este să depunem aceste două moţiuni. S-a început, în urma deciziei politice, să se lucreze la ele, probabil pe săptămâna viitoare le vom depune. Din păcate, Guvernul nu acţionează responsabil, semnalele pe care le trage Parlamentul, care totuşi este autoritatea cu cea mai mare reprezentativitate şi instituţia cea mai importantă într-o democraţie, dumnealor nu ţin cont de nimic, domnul Cîţu a picat de vreo patru ori în testul Parlamentului, măcar din moţiune să vadă lucrurile pe care le fac prost şi să le corecteze în măsura în care mai pot, deşi mi-e greu să cred că o vor face”, a afirmat purtătorul de cuvânt al PSD.

Întrebat dacă social-democraţi iau în calcul şi o moţiune pe sănătate, Romaşcanu a spus: „Analizăm”.

Parlamentul a dezbătut şi votat în această săptămână două moţiuni simple, la adresa ministrului Educaţiei, Monica Anisie, şi a ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Ce este "Sindromul Grinch" și cum se manifestă. Cum au ajuns mulți români să urască Crăciunul
Fanatik.ro
Câți bani a obținut statul din amenzi și sancțiuni. Cum a adus ANAF-ul sute de milioane în plus la buget
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Doar cine îi citește cărțile poate înțelege: E comunist, cu un cult creștin rescris de el
Playtech.ro
Ce este divorţul gri: fenomentul, din ce în ce mai întâlnit în România
Adevarul
Va reuși UE să finanțeze Ucraina cu banii Moscovei? Ce spun eurodeputații români
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un ciclon puternic amenință Europa! Cum se va manifesta fenomenul și ce țări vor fi afectate
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB a câștigat 330.000 de euro la pariuri sportive: ”S-a terminat istoria! De atunci nu am mai jucat”
MediaFlux
Taxă pe electrocasnice în Uniunea Europeană. Pe listă intră frigiderele și mașinile de spălat
stirilekanald.ro
VIDEO Dezastru pe autostradă! 13 persoane au murit și peste 150 au fost rănite
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”