România caută soldaţi pe fondul crizei din Ucraina. Salariul şi condiţiile de admitere, făcute publice

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că este în căutare de soldaţi pregătiţi să se înroleze în Armată. Anunţul de recrutare a fost făcut în contextul intensificării tensiunilor în conflictul iminent din Ucraina.
Filip Stan
24 ian. 2022, 15:18
România caută soldaţi pe fondul crizei din Ucraina. Salariul şi condiţiile de admitere, făcute publice

România caută soldaţi pe fondul crizei din Ucraina. Sunt puse la bătaie peste 400 de locuri, iar condiţiile de admitere au fost comunicat oficial.

În cazul unui posibil război, România trebuie să fie pregătită, motiv pentru care Ministerul Apărării pregătește deja revervişti voluntari, conform B1.

România caută soldaţi pe fondul crizei din Ucraina. Condiţiile de admitere

  • vârsta: cuprinsă între 18 și 50 de ani;
  • studii: minim 10 clase absolvite;
  • trecerea de proba sportivă;
  • trecerea probei psihologice.

Câți bani primesc soldații din Armata României

Pentru perioada de instruire de două săptămâni, soldații în rezervă vor fi remunerați cu 2.700 de lei net. De asemenea, există și o „indemnizație de instalare”, care ar putea spori venitul până la 3.900 de lei.

În perioada în care voluntarii nu participă la instrucție, aceștia vor fi remunerați lunar cu sume cuprinse între 989 de lei și 1.445 de lei. După ce au fost admiși, candidații pot reveni la meseria de bază și doar în caz de nevoie vor fi trimiși la luptă, din calitatea de soldați în rezervă.

Citeşte şi: NATO confirmă trimiterea de trupe în România. Europa de Est devine teatru de război, Alianţa anunţă suplimentarea numărului de nave de război şi avioane de luptă

România caută soldaţi pe fondul crizei din Ucraina. Precizările MApN despre rezerviştii voluntari

Astfel, campania de recrutare are ca scop ocuparea a 444 de locuri de rezervişti voluntari (maiștri militari, subofițeri, gradați și soldați), rămase disponibile în unităţi militare din 15 judeţe – Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Ilfov, Olt, Prahova, Tulcea și Vrancea.

Procesul de recrutare şi selecţie pentru seria suplimentară, care are loc până pe data de 4 februarie, se desfăşoară în baza prevederilor Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviştilor voluntari şi a Ordinului ministrului apărării naţionale nr.M. 25/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 270/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Detalii suplimentare cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice procesului de recrutare, selecţie şi instruire, inclusiv asupra modului de aplicare a măsurilor de prevenire şi control a infecţiei cu noul coronavirus (COVID-19), pot fi obținute de la sediul centrelor militare zonale, judeţene sau de sector. Datele de contact ale acestora sunt disponibile la adresa: https://www.mapn.ro/contact/centre_militare/index.php.

România caută soldaţi pe fondul crizei din Ucraina. Documentele necesare

La prezentarea la centrul militar, cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în calitate de rezervist voluntar vor completa o cerere de înscriere și vor prezenta următoarele documente:

– actul de identitate, în original şi în copie;
– certificatul de cazier judiciar, eliberat cu maxim şase luni înainte de data depunerii;
– acte de studii şi/sau alte documente care atestă alte competenţe dobândite în viaţa civilă, în original şi în copie;
– permisul de conducere valabil, eliberat de către autoritățile române, în original şi în copie, dacă este cazul, pentru candidaţii fără pregătire militară, dacă îndeplinirea atribuţiilor postului pentru care candidează presupune conducerea tehnicii specifice;
– livretul militar, în original şi în copie, dacă este cazul, numai pentru cei care deţin calitatea de rezervist.

În prezent, România are în jur de 70.000 de soldați încadrați la Ministerul Apărării Naționale, plus încă 50.000 în rezervă.

Citeşte şi: Disensiuni între UE şi SUA pe tema retragerii personalului din Ucraina. Kievul denunţă acţiunea americanilor ca fiind „prematură” şi „excesivă”

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Încă o despărțire în casa Mireasa! Maria și Valentin au încheiat relația: „Nu a fost capabil”
Fanatik.ro
Video. Așa arată gazonul de pe Arena Națională înainte de FCSB – Petrolul. Exclusiv
Capital.ro
Bateria care ar putea schimba complet modul în care folosim energia. Ar putea ajunge într-o zi chiar și la mașinile electrice
Playtech.ro
Fructul pe care România îl produce din abundență, dar îl aduce în continuare din import. Prețul a coborât brusc
Adevarul
Viața cascadorului refugiat din Basarabia în 1944, care a jucat alături de Belmondo și Henry Fonda: Am fugit din România comunistă ca să ajung în California
wowbiz.ro
Anda este adolescenta din Gorj care a murit la scurt timp după ce a ajuns la spital! Fata de 14 ani a fost adusă în stare gravă, în urma unor complicații
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cosmin este tânărul motociclist care și-a pierdut viața în urma accidentului din Gorj. Acasă îl așteptau o soție și o fetiță
iamsport.ro
Gigi Becali, delir în direct: ”Nu sunt sănătos la cap, sunt nebun! Mă războiesc cu trepădușii la 69 de ani”
MediaFlux
Toți românii cu cont în bancă sunt vizați! Risc major de blocare a banilor de către băncile din România
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor