România, cel mai important partener comercial al Republicii Moldova

România a urcat pe prima poziție în topul partenerilor comerciali ai Republicii Moldova, devansând Rusia. Biroul Național de Statistică din țara vecină notează că volumul schimburilor dintre cele două state a depăşit, în nouă luni din acest an, 920 de milioane de dolari, în creştere cu peste 15 la sută faţă de perioada similară din anul trecut.
Romania TV
14 nov. 2014, 10:25
România, cel mai important partener comercial al Republicii Moldova

Presa din Republica Moldova precizează că este pentru prima dată când România devansează Federația Rusă în clasamentul țărilor cu care Republica Moldova are relații comerciale. „În această perioadă, Republica Moldova a exportat în România mărfuri în valoare de 316 milioane de dolari, în creştere cu peste 4 la sută faţă de anul trecut. Importurile s-au cifrat la 605 milioane de dolari, cu circa 20 la sută mai mult”, potrivit JURNAL.md.

Ȋn același timp, exporturile Moldovei în Rusia au scăzut cu aproape 7 la sută şi au însumat 434 de milioane de dolari SUA. Producători din Republica Moldova văd în România o piaţă bună de desfacere, în condiţiile în care Rusia a impus embargo la anumite produse. Astfel, piața românească a devenit ocertitudine pentru producătorii moldoveni, care se bucură de sprijinul autorităților de la București.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Daniel Pancu se încălzește dându-și foc la valiză”. Editorial Bogdan Baratky după declarațiile halucinante ale antrenorului Rapidului
Capital.ro
O nouă metodă de înșelătorie. Escrocii profită de persoanele care și-au pierdut animalele de companie
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT