România nu scapă de urgie, ANM anunță COD PORTOCALIU de vreme severă. Vânt puternic și viscol în aproape jumătate din țară

România a intrat în această dimineață, de la ora 5, sub avertizare meteo de vreme severă. ANM anunță vânt puternic în 20 de județe și viscol la munte.
Alina Costache
27 ian. 2024, 10:27
România nu scapă de urgie, ANM anunță COD PORTOCALIU de vreme severă. Vânt puternic și viscol în aproape jumătate din țară

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare cod galben de vânt puternic și viscol în 20 de județe, valabilă e parcursul zilei de sâmbătă. Astfel, în intervalul orar 5:00 – 22:00, în Oltenia, în cea mai mare parte a Transilvaniei, nord-vestul Munteniei şi sudul Banatului, vântul va sufla cu rafale în general de 55 – 65 km/h, iar în Transilvania vor fi perioade de timp în care va ninge viscolit.

Cod portocaliu de vreme rea

Fenomene avertizate: intensificări puternice ale vântului care vor depăși
la rafală 120 km/h.
Zone vizate:

– Județul Caraş-Severin, zona de munte de peste 1800 m;

– Județul Hunedoara, zona de munte de peste 1800 m;

Citește și: EXCLUSIV Roxana Bojariu anunţă anomalii meteorologice: Trecem de la ninsori, la lapoviţă şi ploi, vom avea fluctuaţii termice mari

În Carpaţii Occidentali, Meridionali şi de Curbură, mai ales la peste 1.700 de metri altitudine, vântul va avea intensificări cu rafale de 90 – 110 km/h, se va semnala viscol, iar vizibilitatea va fi redusă.

Judeţele aflate în totalitate sub avertizarea meteorologilor sunt: Cluj, Alba, Sibiu, Braşov, Hunedoara, Vâlcea, Argeş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj şi Olt, iar parţial judeţele: Mureş, Covasna, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Bihor, Arad şi Timiş.

Meteorologii precizează că intensificări ale vântului vor mai fi şi pe parcursul nopţii de sâmbătă spre duminică (27/28 ianuarie) în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, cu viteze de 60 – 80 km/h.

Ninge puternic, sâmbătă dimineața, pe DN 7 – Valea Oltului, în zona localității Câineni, iar drumarii intervin cu material antiderapant. Aceștia îi sfătuiesc pe șoferi să nu plece la drum cu mașinile neechipate. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova, sâmbătă dimineața se acționează cu material antiderapant pe DN 7, în localitatea Câineni, pentru evitarea depunerii zăpezii pe partea carosabilă. În zonă ninge puternic.

„Toate utilajele sunt în stare de funcționare și pregătite să intervină pentru asigurarea circulației rutiere în condiții de siguranță”, spun drumarii. Aceștia îi sfătuiesc pe șoferi să nu plece la drum cu autovehiculele neechipate corespunzător pentru iarnă.

Vremea va fi în general închisă şi se vor semnala precipitaţii în nordul, centrul şi estul ţării şi pe arii restrânse în rest. La munte va ninge, în Maramureş, Transilvania, Moldova şi Dobrogea vor predomina ninsorile, iar în celelalte regiuni vor fi precipitaţii mixte. Cantităţile de apă vor depăşi pe alocuri 10…15 l/mp şi izolat 25…30 l/mp în masivele nordice ale Carpaţilor Meridionali.

Citește și: Anomalii ale vremii în România. Viscol la munte, temperaturi de 10 grade în rest

Vântul va avea intensificări pe parcursul zilei şi în prima parte a nopţii în Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei, în nord-vestul Munteniei şi în sudul Banatului, cu viteze în general de 55…65 km/h. În Transilvania vor fi intervale de timp în care va ninge viscolit. În Carpaţii Occidentali, Meridionali şi de Curbură, îndeosebi la altitudini de peste 1700 m, vor fi rafale de 90…110 km/h, viscol şi vizibilitate redusă. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 0 şi 8 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 şi 1 grad. Pe suprafeţe mici se va forma ceaţă, cu o probabilitate mai ridicată în sudul şi centrul teritoriului.

La București, Cerul va avea înnorări şi trecător se vor semnala precipitaţii slabe mixte. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 4…6 grade, iar cea minimă de -4…-2 grade. Presiunea atmosferică va fi variabilă în prima parte a intervalului, apoi va creşte.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT