Intrat în vigoare la 25 august, noul cod al urbanismului a adus numeroase modificări ale legislației, una dintre acestea vizându-i explicit pe cei care au construit fără autorizație. Acestora, potrivit noilor reglementări, li se oferă posibilitatea de a intra în legalitate.
Avocatul Adrian Cuculis a precizat că este vorba despre o procedură de autorizare a regularizării pentru anumite construcții realizate fără autorizație. Respectiva procedură ar putea viza situații precum construirea unei case, a unui garaj sau realizarea unei extinderi fără autorizația necesară, pentru intrarea în legalitate fiind necesară respectarea unor condiții tehnice și urbanistice.
Cuculis a explicat în acest context că proprietarul unei construcții care a fost ridicată neautorizat va trebui să demonstreze că aceasta poate îndeplini cerințele prevăzute de legislația în vigoare.
”Ai o construcție ridicată fără autorizație de construire? Fie că vorbim de un garaj, că vorbim de o casă, că vorbim poate de o extindere pe care ai făcut-o, toate în mod normal ar fi trebuit să fie cerută, sau pentru fiecare dintre ele în parte, ar fi trebuit să fie cerută o autorizație de construire în contextul în care, bineînțeles, avem o fundație, avem o structură și așa mai departe. Avem o nouă lege, respectiv ceea care a abrogat tot ceea ce știam până acum despre autorizațiile de construire, intrarea în legalitate, termenii de prescripție și așa mai departe. Și, practic, noul cod al urbanismului, vine cu o noutate: autorizația de regularizare. Această autorizație de regularizare presupune în cele din urmă ca tu, cel care ai construit fără autorizație de construire și care nu a fost demolat la cererea vecinilor sau poate la cererea primăriei și aprobată de instanța de judecată, să poți să intri acum în legalitate. Și, atenție, ai un an de zile să faci ceea ce îți voi spune acum să faci”, a arătat avocatul.
După expirarea termenului de un an prevăzute de noul mecanism, posibilitatea de a pune în regulă anumite construcții făcute fără autorizație ar fi limitată, a mai spus Cuculis.
”Dacă a trecut acest an de zile, singurele care se mai pot pune în regulă și pot intra în legalitate sunt construcțiile care au până într-o 150 de metri pătrați, dar, bineînțeles, cu niște reglementări. Hai să spunem că este un soi de amnistie pe autorizarea de construire sau pe imobile construite fără autorizație de construire, dar totuși care nu pot arăta ca niște dughene sau ca niște construcții insalubre care nu respectă niște norme minimale. Prin urmare, în acest an de zile de când intra în vigoare noul cod al urbanismului, trebuie să respecți odată indicii de urbanism, în același timp tu ai nevoie de un proiect pe care ți-l va emite inginerul de structură, prin care se arate practic în cadrul acelei expertize că, într-adevăr, construcția respectivă îndeplinește parametrii de siguranță și, sigur, nu în ultimul rând, va trebui să faci toate demersurile pe lângă primăria de unde ai ridicat acea clădire, mă rog, extindere sau orice altceva care nu are autorizație de construire”, a spus avocatul, potrivit agrointel.
O altă schimbare importantă vizează termenul de prescripție de trei ani, invocat în trecut în cazul construcțiilor realizate fără autorizație. Potrivit explicațiilor prezentate de avocat, simpla trecere a acestui termen nu ar mai permite proprietarului să se bazeze pe vechiul mecanism pentru a-și înscrie construcția în cartea funciară.
”Dacă pierzi fereastra asta de un an de zile, pe de-o parte că, bineînțeles, nu mai ai termenul de trei ani de zile de prescripție cum era înainte, construiai și practic în trei ani de zile, dacă nu primeai amendă din partea Poliției locale, din partea Inspecției de stat în construcții și așa mai departe, puteai să mergi pur și simplu să intabulezi dreptul de proprietate, ei bine, s-a eliminat această chestiune și, bineînțeles, s-a eliminat și mecanismul referitor la ceea ce însemna intrarea în legalitate, care avea cumva în spate un mecanism ce deriva dintr-un ordin, dar nu era foarte clar. Autorizația de regularizare este cea pe care trebuie să o urmezi acum, dacă nu, bineînțeles, instanța de judecată”, a subliniat Adrian Cuculis.