Românii muncesc mai mult decât alți europeni. Grecii și bulgarii lucrează mai mult

În unele țări europene angajații lucrează cu aproape opt ore mai mult pe săptămână decât în altele, potrivit datelor Eurostat. De exemplu, dacă în România, în medie, angajații lucrează 38,2 ore pe săptămână, în Olanda săptămâna de lucru are doar 31,9 ore. Peste români sunt grecii și bulgarii.
Alina Costache
15 iun. 2026, 14:32
Românii muncesc mai mult decât alți europeni. Grecii și bulgarii lucrează mai mult

Potrivit celor mai recente date privind numărul efectiv de ore lucrate, publicate de biroul de statistică al Uniunii Europene, cetățenii UE muncesc în medie 35,9 ore pe săptămână. Cifra include atât angajații cu normă întreagă, cât și pe cei cu jumătate de normă, cu vârste între 20 și 64 de ani, în cadrul locului lor principal de muncă. Iar datele indică diferență importante între țări, potrivit Antena 3.

În interiorul UE, timpul efectiv de lucru variază de la 31,9 ore pe săptămână în Țările de Jos la 39,6 ore în Grecia.

Citește și: ANAF: Averi nejustificate de 540 de milioane de lei descoperite în ultimul an

Țările balcanice domină clasamentul celor mai lungi săptămâni de lucru. Cel mai mult muncesc cei din:

Grecia – 39,6 ore;
Macedonia de Nord – 39,5 ore;
Bulgaria – 38,7 ore;

„În nicio țară lucrătorii nu ‘aleg’ cu adevărat numărul de ore pe care îl lucrează; ei lucrează, mai degrabă, un număr de ore considerat normal, influențat în mare măsură de angajatori. Productivitatea mai scăzută poate explica programul mai lung din aceste țări, la care se adaugă puterea redusă de negociere a angajaților”, a declarat profesorul David Spencer de la University of Leeds pentru Euronews Business.

Citește și: Cât te costă să-și deschizi o afacere în România în 2026. Analistul economic Adrian Negrescu: „Statul îți ia mai mult de 60% din venituri”

Țările de Jos se remarcă prin cea mai scurtă săptămână de lucru din Europa, cu o medie de doar 31,9 ore.

„Țările de Jos au trecut la un model cu mai multă muncă part-time, ceea ce a redus media săptămânii de lucru. Cu toate acestea, pentru angajații cu normă întreagă, săptămâna de lucru este încă apropiată de 40 de ore”, a explicat Spencer.

Urmează:

Germania – 33,9 ore;
Norvegia – 33,9 ore;
Danemarca – 33,9 ore;

Dintre cele patru mari economii ale UE, Germania înregistrează cea mai scurtă săptămână de lucru, cu 33,9 ore. Angajații germani lucrează cu 1,7 ore mai puțin pe săptămână decât cei din Franța (35,6 ore).

Spania are cea mai lungă săptămână de lucru dintre cele patru mari economii, cu 36,3 ore, iar Italia depășește și ea media europeană, cu 36,1 ore.

În alte țări, media săptămânală este:

Polonia – 38,7 ore;
România – 38,2 ore;
Cehia – 37,5 ore;
Ungaria – 37,4 ore;
Elveția – 35,9 ore;
Suedia – 35,4 ore;
Irlanda – 35,1 ore;

Persoanele care lucrează pe cont propriu au, în general, mai multă autonomie asupra programului și tind să lucreze mai multe ore decât salariații, în special atunci când au propriii angajați.

Contează și structura economiei. Ponderea diferitelor sectoare economice poate influența media orelor lucrate, deoarece unele industrii necesită în mod tradițional programe mai lungi decât altele.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT