Romanticii din Sibiu şi din ţară sunt în pericol. Lacătele iubirii de pe Podul Minciunilor vor fi tăiate

Primăria Sibiu a luat decizia de a tăia toate lacătele puse de îndrăgostiți pe Podul Minciunilor, una dintre cele mai cunoscute atracţii ale oraşului.
Alina Costache
27 mai 2015, 12:50
Romanticii din Sibiu şi din ţară sunt în pericol. Lacătele iubirii de pe Podul Minciunilor vor fi tăiate

Direcția Județeană pentru Cultură Sibiu a transmis municipalității o adresă prin care semnalează faptul că aceste lacăte „afectează aspectul și în timp, stabilitatea elementelor de fier” ale acestuia. În adresă se transmite rugămintea de a se demonta lacătele și „prevenirea oricăror alte intervenții care ar putea prejudicia aspectul, valoarea și stabilitatea podului”, potrivit Turnul Sfatului.

Citeşte şi LACĂTELE IUBIRII, aruncate de pe Podul Minciunilor din Sibiu FOTO

Pe mine m-a impresionat modul acestor tineri de a-și arăta senimentele. Mă bucur că Sibiul, prin obiectivele sale turistice, atrage astfel de emoții. Totuși, trebuie să avem în permanență în vedere conservarea și protejarea monumentelor noastre, Podul Minciunilor fiind unul dintre cele mai vizitate și apreciate. Sunt sigură că tinerii vor înțelege motivele pentru care ne vedem nevoiți să îndepărtăm aceste lacăte„, a declarat primarul interiimar al Sibiului, Astrid Fodor.

Tinerii pot descuia și lua lacătele de pe pod până în 15 iunie. După această dată, lacătele vor fi tăiate și depozitate de către administrația locală, ca apoi să fie păstrate până la sfârșitul anului.

Citeşte şi Îndrăgostiţii din Paris pun lacătele iubirii pe un pod, autorităţile le dau jos

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cod portocaliu și galben de caniculă! Recomandările IGSU pentru români
Fanatik.ro
David Popovici, prima reacţie după calificarea în finală la 100 de metri liber cu record: „Am destule rezerve, dar cu el mă bat! O să îmi pună probleme”
Capital.ro
Regula pe care părinții trebuie să o știe înainte de 7 septembrie. Ce prevede proiectul ajuns în Parlament
Playtech.ro
De ce Wi-Fi-ul hotelului poate fi mai periculos decât internetul mobil. Ce date nu ar trebui să introduci
Adevarul
SURSE Noua Lege a salarizării, negociată în mai multe variante. Sindicatele cer 8 miliarde pentru Educație și 2 miliarde pentru Sănătate
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imagini șocante pe un drum din Tulcea! Un copil a căzut dintr-o dubă aflată în mers și a ajuns în mijlocul șoselei, chiar în fața unui TIR
iamsport.ro
A numit cele două echipe care vor promova direct în SuperLiga: ”Dacă e vreun antrenor care să reușească, el e!”
MediaFlux
A fost cutremur în România! Seismul, revizuit în scădere la 4,3 pe Richter de la 4,5 resimțit în București și în zona Moldovei
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat