Rovana Plumb, respinsă de Comisia Juridică din Parlamentul European, pentru conflict de interese

Rovana Plumb, nominalizată pentru postul de comisar european pentru Transporturi, a fost respinsă joi de Comisia Juridică a Parlamentului European. Votul negativ a venit după suspiciunile ridicate de neclarităţile din declaraţia de avere depusă la Parlamentul European, din care lipseau nişte împrumuturi de aproape un milion de euro, bani declaraţi în ţară.
Iulian Tudor
26 sept. 2019, 06:40
Rovana Plumb, respinsă de Comisia Juridică din Parlamentul European, pentru conflict de interese

UPDATE Rovana Plumb nu poate ocupa postul de comisar european din cauza unui conflict de interese generat de împrumutul de 800.000 de lei pentru campania electorală, a decis Comisia Juridică din PE. Eurodeputatul Siegfried Mureşan afirmă că Comisia JURI va înainta o scrisoare Comisiei Europene în care va prezenta acest confict de interese. 

„Cea mai nouă informație în cazul Rovanei Plumb:

Va fi trimisă din partea Comisiei Juridice a Parlamentului European o scrisoare Comisiei Europene prin care va fi informată că există un conflict de interese cu privire la împrumutul de 800.000 de lei al Rovanei Plumb de la doamna Elena Loghin. Din acest motiv doamna Rovana Plumb nu își poate asuma funcția de comisar european.

Această decizie finală a fost luată cu 20 de voturi pentru, zero voturi împotrivă”, a anunţat eurodeptatul Siegfried Mureşan.

Citeşte şi: Cine o va înlocui pe Rovana Plumb pentru postul de comisar european din partea României

UPDATE Rovana Plumb a fost respinsă de Comisia Juridică a Parlamentului European, anunţă eurodeputatul Siegfried Mureşan.

„Candidatura Rovanei Plumb a fost respinsa acum cu larga majoritate de Comisia Juridica a Parlamentului European.

In favoarea Rovanei Plumb au votat 6 europarlamentari.

Impotriva Rovanei Plumb au votat 15 europarlamentari.

S-au abtinut 2 europarlamentari.

Fara avizul Comisiei Juridice audirea din Comisia de Transport nu poate avea loc”, a anunţat eurodeputatul Siegfried Mureşan.

_______

Comisia Juridică a Parlamentului European are pe ordinea de zi a şedinţei de joi, la ora 11.00 (ora României), „cercetarea unui conflict de interese posibil sau real al unui comisar desemnat”, potrivit orarului postat pe site-ul PE.

Audierea Rovanei Plumb în comisie a fost anunţată şi de europarlamentarul român Siegfried Mureşan. 

”Astăzi la ora 11:00 Rovana Plumb trebuie să dea socoteală în Comisia Juridică a Parlamentului European privind neclarităţile din declaraţia sa de avere. Este o audiere de care am fi putut fi scutiţi, dacă am fi avut un prim-ministru care să prezinte în numele României un candidat sau o candidată competentă, credibilă şi cinstită”, a anunţat Siegfried Mureşan pe Facebook.

Rovana Plumb trebuie să dea socoteală asupra diferenţelor dintre declaraţia de avere completată în ţară şi declaraţia de avere completată pentru Comisia Europeană. În prima declaraţie sunt trecute împrumuturi de aproape un milion de euro pe care Rovana Plumb le are de înapoiat către o bancă şi o persoană fizică. În declaraţia depusă la Comisia Europeană în vederea desemnării comisar european, aceste sume nu apar, motiv pentru eurodeputaţi să aducă în discuţie un posibil conflict de interese.

Rovana Plumb a împrumutat 800.000 de euro de la bancă,credit imobiliar,pe care trebuie să-l returneze până în 2030.

De asemenea, ea a împrumutat 800.000 de lei de la o persoană fizică, bani cu care a finanţat campania electorală a PSD la alegerile europarlamentare. Autoritatea Electorală Permanentă a refuzat să deconteze cheltuielile de campanie ale PSD, din cauza problemelor legale ale trezorieruui Mircea Drăghici, trimis în judecată e DNA. PSD nu a depus în termen documente legale ca să justifice cheltuielile, astfel că AEP a refuzat returnarea banilor. Acest lucru a declanşat un scandal în interiorul partidului.

În acelaşi timp, Comisia de Transporturi a anulat audierile programate pentru 2 şi 3 octombrie, potrivit programului comisiei.

Rovana Plumb, nominalizată pentru postul de comisar european pe Transporturi, a răspuns solicitării Comisiei Juridice din Parlamentul European de a da explicații suplimentare privind declarația sa de avere, însă răspunsul său este considerat „nesatisfăcător” de mai mulți eurodeputați. Declaraţia de avere trimisă la Bruxelles diferă de cea depusă în ţară, mai precis lipseşte un milion de euro, bani împrumutaţi de Rovana Plumb.

Citeşte şi: Politico.eu: Rovana Plumb, explicaţii nesatisfăcătoare privind declaraţia de avere trimisă la Parlamentul European

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Mesajul pe care Marius Șumudică i l-a dat lui Mihai Rotaru înainte de Craiova – KuPS Kuopio. Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar vineri, 14 august. Cât valorează euro și dolarul înainte de weekend. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Curent mai scump din toamnă, presiune pe gaze și căldură la iarnă. Ce se pregătește pentru facturile românilor
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Premiu record la Loto 6/49. Un român a câștigat peste 10 milioane de euro cu un bilet de doar 8,50 lei
iamsport.ro
Uluitor! Fostul atacant din SuperLiga zbura mii de kilometri doar ca să se tundă: ”Este iluzia că acel salariu vine la infinit”
MediaFlux
 CFR Cluj intră oficial în insolvență! Jurnalistul Liviu Alexa a anunțat informația încă de la final de iulie
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat