Rusia ameninţă cu un nou embargo asupra vinurilor moldoveneşti

După ce vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, a atenţionat luni Republica Moldova că ar putea pierde Transnistria, dacă îşi continuă calea spre UE, şi că ar putea îngheţa la iarnă, Serviciul rus pentru protecţia consumatorilor Rospotrebnadzor a ameninţat marţi că ar putea impune un nou embargo asupra vinurilor moldoveneşti, aşa cum a făcut în 2006, potrivit Agerpres.
Romania TV
03 sept. 2013, 08:14
Rusia ameninţă cu un nou embargo asupra vinurilor moldoveneşti

Potrivit unui comunicat al Rospotrebnadzor, peste 28.000 de litri de producţie alcoolică importată din Republica Moldova de la începutul acestui an nu au corespuns exigenţelor de securitate. Această cantitate, precizează aceeaşi sursă, reprezintă ceva mai mult de 0,1% din totalul producţiei exportate de Republica Moldova în Federaţia Rusă.

Rospotrebnadzor ameninţă Republica Moldova că, în aceste condiţii, Rusia ar putea stopa importul de vinuri din Republica Moldova, cum a făcut şi în 2006. ‘Această situaţie demonstrează că atenţionările făcute anterior la adresa conducerii organelor competente ale Republicii Moldova nu au fost luate în seamă, astfel că există un risc real în privinţa revenirii la situaţia din anul 2006. Dacă în viitorul apropiat nu vom recepţiona din partea autorităţilor competente ale Republicii Moldova măsuri concrete, îndreptate spre asigurarea securităţii şi calităţii producţiei livrate, îngrijorările expuse ar putea deveni realitate’, se arată în comunicatul Rospotrebnadzor.

Rusia a interzis importul de vinuri moldoveneşti în primăvara anului 2006, iar livrările au fost reluate parţial în 2007 şi în totalitate în 2009. Jurnalul rus Ogonek a inclus recent embargoul din 2006 în topul ‘războaielor economice’ purtate de Rusia în ultimul deceniu. Conform aceleiaşi surse, producătorii moldoveni au pierdut în urma acelei blocade peste 200 de milioane de dolari.

Aflat luni la Chişinău, vicepremierul rus Dmitri Rogozin a atenţionat voalat Republica Moldova că ar putea avea probleme la asigurarea cu resurse energetice în sezonul rece. Într-o conferinţă de presă comună cu ministrul economiei de la Chişinău, Valeriu Lazăr, Rogozin a declarat că relaţiile energetice sunt foarte importante mai ales în preajma sezonului rece. ‘Sper că nu veţi îngheţa’, şi-a finalizat discursul oficialul rus.

El a mai atras atenţia Republicii Moldova ‘să nu-şi piardă vagoanele’ în procesul de integrare în Uniunea Europeană. Dmitri Rogozin s-a referit în acest sens la Transnistria, menţionând că partea moldovenească ar trebui să comunice mai intens cu Tiraspolul în procesul de integrare europeană.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Un asistent medical a fost găsit mort în camera de gardă, în Bicaz! Bărbatul avea 35 de ani
Fanatik.ro
Dan Negru, discurs-manifest în dimineața meciului România – Suedia: „Copiii au coloana strâmbă din cauza ghiozdanelor. De-asta dispare performanța!”
Capital.ro
Obligație pentru șoferii din România. Când trebuie montate anvelopele de iarnă în 2026
Playtech.ro
Ce amendă riști dacă nu asiguri mașina după ce ai parcat. Regula valabilă și pentru automobilele cu transmisie automată
Adevarul
„În mai puțin de 4 ani poți ajunge la 15.000 de euro pe lună”. Secretele muncii la 163 de metri înălțime, pe turbine eoliene
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Impact mortal pe „Drumul Morții”. Un bărbat și-a pierdut viața în urma unei depășiri periculoase
iamsport.ro
Gică Hagi a ales echipa de start pentru meciul cu Suedia. Câteva surprize mari
MediaFlux
Horoscop 5 octombrie 2026. Săptămâna începe cu o veste care schimbă toate calculele! Unele zodii dau lovitura, altele trebuie să ia rapid o decizie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte