Medvedev s-a eschivat de la un răspuns direct la întrebarea privind un al doilea mandat prezidenţial al său. Potrivit cotidianului Utro, un astfel de calm filosofic contrastează flagrant cu Medvedev de anul trecut, abia mutat de la Kremlin la Casa Albă.

Medvedev de anul trecut promitea cu încredere să-şi înainteze candidatura pentru viitoarele alegeri prezidenţiale, considera că membrele trupei Pussy Riot trebuie eliberate din închisoare şi îi catologa drept ‘tâmpiţi’ pe anchetatorii care au venit la 7 dimineaţa cu percheziţia la operatorul Pavel Kostomarov. Actualul Medvedev permite să fie numit ‘Dimon’ în reţelele de socializare, refuză să raţionalizeze precum un jurist şi consideră absolut legale percheziţiile în dosarul ‘Bolotnaia’.

Alte Articole

Clipe de coșmar trăite de Ramona Olaru în Egipt! Și-a pierdut ...

Reacția incredibilă a unei cliente supărate pentru că nu ...

Ce șanse are Klaus Iohannis la NATO. Un expert de la Oxford ...

Schimbarea este evidentă: Mevedev a încetat să se comporte ca un potenţial pretendent la preşedinţia rusă şi se adaptează treptat rolului de funcţionar executiv. Potrivit Utro, aceasta este o strategie de supravieţuire foarte corectă: un politician independent nu este necesar la Casa Albă, pentru că verticala puterii construită în Rusia exclude concurenţa politică deschisă.

Ambiţiile politice l-au costat scump pe Medvedev: întreg anul trecut echipa sa s-a aflat sub o mare presiune. Din cauza neîndeplinirii directivelor lui Putin a fost demis ministrul dezvoltării regionale Oleg Govorun, în urma unui scandal de corupţie a fost înlăturat ministrul apărării Anatoli Serdiukov, după perdaful prezidenţial a fost destituit administratorul proiectului ‘Staţiunile Caucazului’ Ahmed Bilalov, în timp ce scandalurile din jurul fondului ‘Skolkovo’ au dus la demiterea unui personaj-cheie din guvernul Medvedev: vicepremierul Vladislav Surkov, aminteşte Utro.

Pe Medvedev însuşi – în orice caz la nivel de zvonuri – oamenii lui Putin încearcă să-l demită din momentul în care Duma de Stat l-a validat în funcţia de premier. De altfel, acesta este mai degrabă un atac psihologic: guvernul lui Medvedev este suficient de slab pentru ca Kremlinul să poată dirija economia, preluând principalele pârghii. În ceea ce priveşte principala menire a acestui guvern – să-şi asume responsabilitatea pentru reformele sociale nepopulare şi deteriorarea generală a situaţiei din Rusia – aceasta nu a fost încă îndeplinită: reformele nu s-au încheiat, iar criza abia începe. Astfel, preşedintele nu are niciun motiv să schimbe guvernul.

În loc de aceasta, el distribuie chiar de pe acum răspunderea: îi critică pe miniştri pentru neonorarea directivelor, punând din timp pe umerii lor vina pentru consecinţele negative ale deciziilor care în realitate sunt luate la Kremlin, subliniază Utro.

Medvedev, în calitate de om de stat experimentat, nu poate să nu înţeleagă ce se întâmplă şi ce rol i-a fost pregătit. Rămâne întrebarea dacă acest lucru figura în înţelegerea încheiată cu Putin în vara lui 2011, când se decidea soarta tandemului. Mai degrabă, nu: comportamentul destul de hotărât al lui Medvedev în primele luni după ce s-a mutat la Casa Albă atestă că el nu intenţiona să se tranforme într-o ‘ciucă a bătăilor’. Acest lucru s-a întâmplat treptat, ca de la sine.

În primul rând, pentru că în condiţii de inamovibilitate a puterii acesta este un rol absolut firesc pentru guvern: cineva trebuie să-şi asume răspunderea politică pentru deciziile luate. Un înalt funcţionar concret, care întruchipează starea de lucruri într-o ramură concretă, este un candidat ideal.

În al doilea rând, pentru că intenţia lui Medvedev de a administra independent fluxurile energetice şi de alt gen a stârnit iritarea acelor oameni ai lui Putin care ‘stăteau’ deja pe aceste fluxuri, explică Utro.

În situaţia creată, premierul nu are prea multe posibilităţi de manevră. El nu mai are potenţialul unui politician independent, deoarece în 2011 a renunţat nu doar la pretenţiile la funcţia de preşedinte, ci şi la sprijinul elitelor care erau dispuse să sprijine aceste pretenţii, aminteşte ziarul rus.

Revenirea la rolul de funcţionar în echipa preşedintelui Putin nu este nici ea foarte uşoară: umilinţele pe care trebuie să le îndure premierul, supus unor perdafuri publice din partea lui Putin, este un fel de răzbunare pentru încercările sale de a juca un rol mai serios.

Este posibil ca tocmai de aceea Medvedev să încerce acum să-i amintească public lui Putin de faptul că ei doi au ‘relaţii de tovărăşie, foarte bune’, declarând că unii încearcă să-i dezbine în mod artificial. Probabil, o astfel de declaraţie este o încercare de a reveni în ‘cercul apropiat’ al echipei lui Putin. Desigur, dacă aceasta mai este încă posibil, conchide Utro.