Rusia se consideră în război cu Occidentul: „Oscilează între un război hibrid şi un conflict armat deschis cu Moscova”

Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patruşev, e de părere că țările occidentale oscilează între un război hibrid şi un conflict armat deschis cu Moscova.
Alina Costache
19 aug. 2022, 22:41
Rusia se consideră în război cu Occidentul:

„Evenimentele din Ucraina demonstrează că Occidentul încearcă să oscileze la limita între acţiuni hibride şi un conflict armat deschis cu ţara noastră pentru care nu încetează să se pregătească”, a declarat Nikolai Patruşev vineri, la Taşkent, într-o reuniune a secretarilor Consiliilor de Securitate din ţările membre ale Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (SCO).

Patrușev e de părere că Washingtonul creează o situaţie similară în jurul Chinei, „aşa cum a demonstrat recenta provocare a SUA în Taiwan”.

Mai mult, acesta a acuzat Ucraina de atacuri asupra centralei nucleare din Zaporojie, ocupată de trupele ruse, avertizând că, dacă bombardamentele vor duce la o catastrofă, consecinţele acesteia se vor resimţi în „fiecare colţ al lumii”.

„Washingtonul, Londra şi acoliţii lor vor purta întreaga responsabilitate pentru aceasta”, a declarat Patruşev, citat de Interfax.

„Washingtonul şi aliaţii săi regionali, în primul rând Londra, promovează proiecte exclusiv benefice unui grup restrâns de ţări privind extinderea blocurilor militare existente şi crearea unora noi în diferite regiuni ale lumii”, a mai spus el.

Patruşev a acuzat în special Statele Unite ale Americii că utilizează „operaţiunea militară specială” rusă în Ucraina ca pretext pentru desfăşurarea unei „campanii antiruseşti la scară globală”.

În acelaşi discurs, Patruşev a reiterat deja un cunoscut narativ al Moscovei că, în cursul actualei „operaţiuni militare speciale”, Rusia luptă împotriva regimului de la Kiev, care „a ajuns ilegal la putere cu sprijinul Occidentului” în 2014.

Conform acestei teorii, prin care Moscova îşi justifică actualul război în Ucraina, Occidentul ar fi organizat în 2014 o lovitură de stat în Ucraina pentru a o folosi drept cap de pod pentru a exercita presiuni asupra Rusiei şi „a crea un precedent pentru fragmentarea în continuare a etnosului rusesc în scopul eradicării sale complete”, potrivit Interfax.

Rusia numeşte lovitură de stat mişcarea de contestare din Ucraina, care s-a declanşat în noiembrie 2013, după ce fostul preşedinte prorus Viktor Ianukovici a refuzat în ultimul moment în mod unilateral să semneze Acordul de asociere a ţării sale la UE în contextul unor presiuni puternice din partea Moscovei, mişcare care a culminat cu fuga lui Ianukovici în Rusia şi instalarea forţelor prooccidentale la Kiev.

Citește și Rusia oprește din nou gazul către Europa. Care este motivul pentru care Gazprom suspendă transportul gazului prin gazoductul Nord Stream 1

Citește și Vladimir Putin a acceptat inspectarea centralei nucleare de la Zaporojie: „Creează riscul unei catastrofe de mare anvergură”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Contractul de 2,5 milioane de euro pe care Nicolae Stanciu l-a „ratat” pentru a semna cu U Cluj. Exclusiv
Capital.ro
Copiii care îngrijesc părinții bolnavi pot primi salariu de la primărie. Ce condiții trebuie îndeplinite
Playtech.ro
Pieptăn, pieptene sau piaptăn? Care este forma corectă și de ce le confundă atât de mulți români
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
A venit iarna în România! Ninge în mai multe zone din țară, inclusiv în municipiul Brașov și Poiana Brașov. Condiții de iarnă pe mai multe șosele Video
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România