Rusia şi Coreea de Sud au semnat un acord pentru clonarea mamutului lânos

Cercetătorii din Rusia şi din Coreea de Sud au semnat marţi un acord privind un proiect comun de clonare a mamutului lânos, un animal care a dispărut de pe Pământ în urmă cu circa 10.000 de ani.
Cristina Dinu
13 mart. 2012, 10:00
Rusia şi Coreea de Sud au semnat un acord pentru clonarea mamutului lânos

Acordul a fost semnat de Vasily Vasiliev, vice rector al Universităţii Nord-Est Federale din Republica Sakha şi de către controversatul pionier al clonării Hwang Woo-Suk, de la Fundaţia de Cercetare în Biotehnologie Sooam, din Coreea de Sud.

Hwang a fost un erou naţional până când s-a aflat, în 2006, că o parte din studiile sale, referitoare la crearea celulelor stem umane, au eşuat. Munca sa în clonarea primul câine, Snuppy, în 2005, a fost însă confirmată de experţi.

Experţii în celule stem se concentrează acum asupra mamutului lânos.

Sooam a declarat că poate începe cercetarea anul acesta, dacă universitatea din Rusia îi livrează rămăşiţele mamutului lânos. Institutul de Genomică din Beijing va lua parte, deasemenea, la proiect.

„Prima şi cea mai grea misiune este de a restaura celulele mamutului”, a declarat un alt cercetător de la Sooam, Hwang In-Sung, pentru AFP. Colegii săi li se vor alătura cercetătorilor ruşi în încercarea de a găsi ţesut bine conservat, cu gene nevătămate.

Ei vor înlocui nucleul ovulului unui elefant cu cel luat din celulele somatice ale mamutului. Astfel, se va crea un embrion cu ADN de mamut, ce va fi purtat  în pântece de o femelă elefant.

„Va fi dificil, însă credem că este un lucru posibil, întrucât institutul nostru se pricepe la clonarea animalelor”, a spus Hwang In-Sung.

Experţii din Coreea de Sud au mai clonat animale în trecut, precum o vacă, o pisică, câini, un porc, un lup şi un coiot.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT