Cui îi vor rămâne AVEREA şi CASA Tamarei Buciuceanu. Marea actriţă nu a avut COPII

Tamara Buciuceanu a fost căsătorită timp de 34 de ani cu medicul anestezist Alexandru Botez, decedat în 1996, dar cei doi nu au avut niciun copil.
Filip Stan
15 oct. 2019, 17:25
Cui îi vor rămâne AVEREA şi CASA Tamarei Buciuceanu. Marea actriţă nu a avut COPII

Tamara Buciuceanu a ținut, în schimb, foarte mult la nepotul ei, actorul Mihai Constantin, cel care a interpretat rolul lui Ionică în filmul „Liceenii”, Cel mai probabil, averea marii actriţe îi va revini acestuia. Actorul este fiul sorei Tamarei Buciucieanu, Iulia Buciuceanu, una dintre cele mai mari cântărețe de operă din România.

Iulia Buciuceanu a fost căsătorită cu marele actor George Constantin. Din această relație s-a născut Mihai, care avea să-i dea replica mătușii sale, în cel mai savuros cuplu elev-profesor din cinematografia românească, în celebrul film „Liceenii”.

Tamara Buciuceanu: „Când nu veţi mai mirosi flori de câmp pe scenă seara, poate vă veţi întreba unde-o fi plecat Tamara?”

Tamara Buciuceanu Botez a încetat din viaţă, marţi, la vârsta de 90 de ani, a anunţat Spitalul Elias, unde actriţa fusese internată cu probleme de inimă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT