S-a aflat secretul lui Neti Sandu. Cum se menţine în formă, la 64 de ani: „Acesta este ritualul meu”

S-a aflat secretul lui Neti Sandu. Celebrul astrolog se menţine în formă la vârsta de 64 de ani şi pare că timpul stă în loc pentru ea. Arată la fel de ani de zile, iar vârsta din buletin rămâne doar un număr pentru ea.
Alina Costache
27 apr. 2023, 09:34
S-a aflat secretul lui Neti Sandu. Cum se menţine în formă, la 64 de ani:
S-a aflat secretul lui Neti Sandu

S-a aflat secretul lui Neti Sandu. Chiar dacă arată foarte bine, se confruntă cu diverse probleme specifice vârstei, însă ştie cum să le rezolve. Atunci când durerile nu-i dau pace, spune că are un ritual la care nu renunță niciodată și care o ajută să aibă o stare fizică excelentă, în cea mai mare parte a timpului.

S-a aflat secretul lui Neti Sandu

„Am perioade foarte bune și mă gândesc Doamne, cum pot să mă simt așa bine când cu două ore în urmă mă dureau toate. E vorba de gradul de efort pe care îl fac și, în general, efortul este intelectual, psihic, dar e ca și cum aș face efort fizic, eu așa îl resimt.

Ce fac ca ritual este doar un masaj, fie cu mâinile, fie cu ventuze de silicon – asta e tot.”, a declarat Neti Sandu, potrivit Unica.ro.

Citeşte şi: Neti Sandu dezvăluie momentul şocant care a avut un impact uriaş asupra ei: “Mi-a zis că sunt singura care are ce trebuie!”

Cum a reușit Neti Sandu să treacă peste depresie

Prezentatoare de la Pro TV Neti Sandu a oferit detalii despre fosta ei relație, care a durat 10 ani. Întrebată despre momentul de cotitură din viața ei, ea a recunoscut că despărțirea a fost cea care i-a schimbat viața.

„Dacă rămâneam în fosta relație, de 10 ani, nu schimbam nimic, eu credeam că sunt fericită și viața mergea înainte, pentru că eu ziceam că așa trebuie.

Acesta a fost evenimentul nefericit care m-a plonjat într-o depresie din care în momentul când am decis să ies a fost salvarea mea. Partea bună a fost că am ajuns aici, să fac ceea ce fac și astăzi, lucru care venea dintr-un hobby. De aici mi s-a schimbat toată viața.

Cred că toată lumea trebuie să experimenteze, pentru că nu există o regulă, o rețetă, nu există garanții. Nu poate să spună nimeni că, dacă faci așa, nu ai cum să dai greș. Eu nu pot să spun asta. Știu sigur că, astăzi, eu nu pot sta cu cineva, pentru că problema sunt eu.

El poate să fie cum știe el, dar eu nu sunt atât de cameleonică încât să mă pot plia ușor. Atunci, la început, credeam că așa trebuie, că e ușor să te modelezi, acum nu mai merge așa”, a declarat Neti Sandu, pentru revista Viva.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT