S-a stins unul dintre cei mai importanţi poeţi români. Ioan Es. Pop a murit la 65 de ani

Uniunea Scriitorilor din România a anunțat azi, că poetul Ioan Es. Pop a decedat la vârsta de 65 de ani. Numit de Mircea Cărtărescu “unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii”.
Alina Costache
20 iun. 2024, 09:20
S-a stins unul dintre cei mai importanţi poeţi români. Ioan Es. Pop a murit la 65 de ani

S-a stins unul dintre cei mai importanţi poeţi români, Ioan Es. Pop. „Prin dispariţia lui Ioan Es. Pop, poezia română suferă o ireparabilă pierdere“, a transmis Uniunea Scriitorilor. Ioan Es. Pop s-a născut la Vărai, judeţul Maramureş, la 27 iunie 1958. A absolvit în 1993 Facultatea de Filologie, secţia limba şi literatura română – limba şi literatura engleză a Universităţii din Baia Mare.Ca student a activat în cenaclul “Nord” al revistei studenţeşti omonime, fiind, între 1981 – 1983, şi redactorul-şef al acestei publicaţii. Din 1987 a participat la şedinţele cenaclului “Universitas” din Bucureşti, condus de criticul şi profesorul Mircea Martin. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1994.

Doliu în Biserică! Un îndrăgit preot a murit chiar de la Înălțarea Domnului

A fost editor-şef al “Ziarului de duminică”, supliment al “Ziarului financiar”, şi editor senior al revistei „Descoperă”.Ioan Es Pop a debutat editorial cu volumul “Ieudul fără ieşire” în 1994. A publicat apoi volumele “Porcec”, 1996, “Pantelimon 113 bis”, “Podul, antologie”, 2000, “Rugăciunea de antracit / The Anthracite Prayer”, antologie bilingvă, 2002, “Petrecere de pietoni”, 2003, “Confort 2 îmbunătăţit” (împreună cu Lucian Vasilescu), 2004, “Lumile livide/ The Livid Worlds”, antologie bilingvă, 2004, “No Exit”, antologie, 2007, “Unelte de dormit”, 2011, “Arta fricii”, 2016. Poezia lui a fost tradusă în mai multe limbi europene şi asiatice.

Mihai Petre, în doliu! Socrul său s-a stins din viață. Elwira Petre, mesaj dureros pe rețelele sociale. ”Îmi va fi atât de dor”

Pentru poezia sa, Ioan Es. Pop a obţinut numeroase premii între care: premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România (1994), premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1994), premiul de debut al revistei “Poesis” (1994), premiul Festivalului Naţional de Poezie de la Sighetu-Marmaţiei (1994), premiul Primăriei municipiului Bucureşti pentru cel mai bun volum din colecţia “Poeţii oraşului Bucureşti” (1996), Premiul Academiei Române pentru poezie, Premiul Uniunii Scriitorilor din România, 1999, Premiul „Cununa de Lauri” a Turnirului de Poezie de la Alicante, 2019, Premiul Naţional Lucian Blaga, 2024. A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de ofiţer în anul 2004, potrivit Uniunii Scriitorilor din România.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Gabriella de la Insula Iubirii, ironie la adresa Biancăi Ghiurcă? Mesajul controversat al ispitei: „Te bat în toate!”
Fanatik.ro
Avertisment pentru Craiova înaintea duelului cu Getafe din Conference League: „Se agață… Zici că aveau tricourile din sârmă ghimpată”
Capital.ro
Curs valutar joi, 15 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a anunțat noile valori
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă statului nu-i ajung banii până în decembrie. Variantele pentru acoperirea facturilor și investițiilor
Adevarul
Marea Neagră, greu de apărat în fața noilor drone. „Sunt foarte greu detectabile”
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
SRI cumpără de la Ion Țiriac. Contract de 17 milioane de lei
MediaFlux
Horoscop 15 octombrie 2026. Nu vă grăbiți să spuneți „da”! O ofertă poate ascunde o capcană, iar câteva zodii au de câștigat dacă așteaptă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT