Salarii de 4.000 de euro pentru medicii români. Află ce ţări fac recrutări

Mai multe companii de recrutare oferă, duminică, la un târg de cariere organizat la Cluj-Napoca, peste 500 de locuri de muncă în străinătate pentru medici, care pot primi salarii de peste 4.000 de euro pe lună, şi pentru asistente, la salarii de peste1.500 de euro.
Filip Stan
24 nov. 2013, 11:42
Salarii de 4.000 de euro pentru medicii români. Află ce ţări fac recrutări

Lăcrămioara Timofciuc, marketing-manager la Târgul „Cariere în alb”, care se desfăşoară duminică la Cluj-Napoca, a declarat că la acest târg sunt zece companii de recrutare care caută peste 500 de medici specialişti, dar şi asistente, în ţări precum Germania, Franţa, Irlanda, Danemarca, Suedia, Norvegia, dar şi în Dubai, potrivit Mediafax.

Potrivit sursei citate, se caută, în principal, medici radiologi sau anestezişti, stomatologi, dar şi asistente medicale care să lucreze în spitale şi clinici din străinătate. Salariile oferite sunt, în medie, pentru asistente, de peste 1.500 de euro, pentru un medic rezident de peste 2.500 de euro, în timp ce un medic specialist poate primi peste 4.000 de euro.

De asemenea, se asigură suport pentru învăţarea limbii străine şi ajutor pentru a se muta împreună cu familia, dar şi sprijin pentru învăţarea limbii de către membrii familiei sau găsirea unei locuinţe.

Un medic cardiolog, care lucrează la un institut de profil din Cluj-Napoca, a spus că este tentat de salariile bune oferite, dar şi de posibilitatea de a continua o carieră în medicină fără riscul de a nu putea opera, aşa cum se întâmplă în România.

„Nu vorbesc numai de salariile mici din România şi de aroganţa unui ministru al Sănătăţii care desconsideră personalul medical, ci mai ales de faptul că într-un spital din Germania, unde am găsit o ofertă foarte bună, nu se întâmplă să nu poţi opera pentru că nu sunt fonduri, aşa cum se întâmplă la noi. Va trebui să optez pentru a urma o carieră medicală în altă ţară”, a spus medicul.

Un alt medic specialist, absolvent al UMF „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, şi-a depus CV-ul pentru un post în Suedia, atras de salariul care este de cinci ori mai mare decât cel din România.

„Am făcut un calcul, plec cu familia, soţia este tot medic, pediatru, i se caută şi ei ceva. Din două salarii putem trăi fără grija zilei de mâine. Ne gândim şi la noi, dar şi la băieţelul de cinci ani pe care îl avem”, a afirmat el.

Târgul „Cariere în alb” se desfăşoară, duminică, la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca şi se va încheia la ora 16.00.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Șeful din SuperLiga a anunțat în direct că el se dă la o parte dacă vine Neluțu Varga investitor. Exclusiv
Capital.ro
Ai datorii la ANAF? Cum verifici gratuit, online, situația fiscală în doar câteva minute
Playtech.ro
Ai garaj, anexă sau terasă nedeclarată? Amenzile și taxele care îi sperie pe proprietari în 2026
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era interzis, iar un localnic i-a smuls plăcuța de înmatriculare
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Dan Șucu își vinde fotbalistul în Bundesliga pentru 1.000.000 de euro
MediaFlux
Acte urgente care trebuie la ANAF. Românii au termen până săptămâna viitoare
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România