SALARII NESIMŢITE, varianta internaţională. Cât câştigă un ŞEF de LIFT sau un DIRECTOR de FOTOCOPII

Congresul din Paraguay va suprima salariile excesive, "nesimţite",  plătite unora dintre angajaţii săi titulari ai unor posturi cum ar fi 'şef de lift' sau 'director de fotocopii', care încasează până la 3.500 de dolari pe lună, în timp ce salariul minim este de 400 de dolari.
Alina Costache
26 iul. 2014, 08:47
SALARII NESIMŢITE, varianta internaţională. Cât câştigă un ŞEF de LIFT sau un DIRECTOR de FOTOCOPII

‘Este vorba despre mulţi bani. Voi încerca să iau o hotărâre, în acord cu ceilalţi membri ai Senatului, pentru suprimarea acestor salarii’, a declarat vineri într-o conferinţă de presă preşedintele Congresului, senatorul Blas Llano.

Scandalul a izbucnit după apariţia unei anchete în presa din această ţară cu şapte milioane de locuitori, plină de inegalităţi şi marcată de o corupţie endemică. Unii angajaţi ai Parlamentului (Senatul şi Camera Deputaţilor), împodobiţi cu titluri pompoase, încasează prime cum ar fi pentru ‘punctualitate‘ sau pentru ‘nivelul studiilor’, potrivit anchetei apărute în cotidianul ABC Color, informează Agerpres.

Citeşte şi La câte zile de concediu au dreptul salariaţii part-time

După cum a menţionat Blas Llano, suprimarea acestor ‘supersalarii’ va permite economisirea a patru milioane de dolari anual. ‘Am solicitat un audit extern pentru a studia cazul fiecărui angajat şi le-am cerut celor 44 de senatori să îmi prezinte lista persoanelor care lucrează pentru fiecare dintre ei’, a adăugat preşedintele Congresului de la Asunción.

Alte publicaţii au dezvăluit că angajaţii Parlamentului încasează până la cinci salarii lunare suplimentare, prime de până la 50% din salariu pentru fiecare copil şi bonuri pentru diverse cumpărături.

Printre liftieri, 16 angajaţi au salarii de peste 700 de dolari pe lună. Congresul dispune numai de două ascensoare. Senatul numără peste 1.000 de angajaţi.

Citeşte şi Salarii uriaşe la o companie de stat pentru noii angajaţi: 20.000 de lei pe lună

La sfârşitul lui 2013, unui senator i-a fost ridicată imunitatea (la al doilea vot), după ce a fost pus sub acuzare de justiţie pentru deturnare de fonduri pentru că şi-a plătit bona cu mărinimie din fondurile Congresului.

Republica Paraguay figurează pe locul 150 din cele 177 de ţări incluse în clasamentul corupţiei pe 2013 realizat de Transparency International.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Marius Mitran, euforic după Craiova – Egnatia 2-0: „Știința bate tot, Coelho știe mult!”
Capital.ro
Trebuie să declari la ANAF banii obținuți din vânzarea mașinii? Când nu plătești impozit și când riști sancțiuni
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT