SALIVA dă indicii despre bolile la care eşti predispus. Vezi cât costă un test

Parkinson, cancer sau Alzheimer, sunt doar câteva dintre afecţiunile grave de care ne temem cu toţii şi pe care încercăm, pe cât posibil, să le prevenim. Există însă posibilitatea să descoperim, chiar şi cu ani buni înainte, toate aceste boli cu ajutorul testului de salivă. O analiză genetică prin care puteţi avea date amănunţite despre evoluţia organismului dumneavostră.
Romania TV
23 aug. 2012, 14:35
SALIVA dă indicii despre bolile la care eşti predispus. Vezi cât costă un test

23andME este site-ul celui mai mare laborator de analiză genetică din SUA. De aici, orice persoană interesată să-şi afle profilul genetic poate să comande online kitul de recoltare, care conţine şi un recipient pentru salivă.

Celulele ADN din salivă sunt trimise apoi către laborator, iar rezultatele se primesc într-o lună. Testul costă 300 de dolari şi poate aproxima gradul de risc pentru 200 de afecţiuni, de la cancer, la diabet, Parkinson sau dependenţa de ţigări.

„Din ADN-ul ăsta putem afla foarte multe lcururi, inclusiv prin teste specifice, bolile la care suntem predispuşi. E uşor să aflăm la ce suntem predispuşi, dar s-ar putea să deschidem aşa, un fel de cutie a pandorei”, a declarat profesorul de genetică de la UMF Bucureşti, Rădiu Viorica.

Nu toţi medicii sunt de acord cu această analiză. „Faptul că aflăm că avem o predispoziţie, nu este o confirmare obligatorie. Cei care vor avea nişte răspunsuri, nu vor ştii exact cum să le gestioneze. Vor fi mai speriaţi sau mai puţin speriaţi decât trebuie”, a declarat profesoara Maia Puiu de la catedra de genetică din cadrul UMF Timişoara.

Rezultatele testului sunt confidenţiale. Analizele de acest gen nu pot fi făcute copiilor.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
„Lukic – omul meciului, Dawa – comisarul de serviciu!”. Notele lui Marcel Pușcaș după U Cluj – FCSB 1-0
Capital.ro
Copilul primește bursă socială, iar salariul părintelui crește. În ce condiții poate fi retras sprijinul
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT