Salvamarii de pe litoralul românesc au intrat în grevă

Salvamarii de pe litoral sunt de marţi în grevă. Cei aproximativ 400 de tineri nu au primit niciun leu de la începutul sezonului estival. Mai mult, ei spun că sunt nevoiţi să plătească din propriul buzunar cazarea şi transportul. Ministrul Turismulul spune că autorităţile locale nu au trimis cereri pentru buget.
Romania TV
23 iul. 2013, 05:59
Salvamarii de pe litoralul românesc au intrat în grevă

După două luni în care nu şi-au primit deloc salariile, cei aproape 400 de salvamari de pe litoralul românesc al Mării Negre intră, începând de marţi, în grevă japoneză şi ulterior în grevă generală.

Deşi Consiliul Judeţean Constanţa a întocmit, conform legii, încă din luna mai, proiectul de hotărâre de guvern privind alocarea a aproape 4,5 milioane de lei pentru plata salvamarilor şi a asistenţei medicale de pe plajă, actul normativ nu a ajuns nici acum pe masa guvernului.

Potrivit evz.ro, şeful Asociaţiei salvamarilor din Eforie, Dan Motoc, spune că tinerii, studenţi, băieţi şi fete sunt nevoiţi să se descurce singuri plătind din propriul buzunar mâncare, cazarea, transportul şi au ajuns la capătul puterilor.

Într-o legătură directă prin telefon, ministrul Turismului, Maria Grapini, a declarat la România TV că salvamarii ar trebui să ştie cu cine au contract precizând că ei nu au contract cu ministerul.

„Salvamarii nu au contract cu Ministerul. Deţinătorul de contract este obligat să constituie buget pentru salarii. Cel care are contract trebuie să depună cererea pentru buget la sfârşitul anului pentru anul viitor. Eu nu aveam cum să constitui buget dacă nu aveam cerere. Spre exemplu, cererea de la Primăria Costineşti a venit acum două săptămâni. Anul trecut la fel au procedat şi au primit bani din fondul premierului, lucru ilegal. Eu nu fac nimic ilegal, să răspundă cine greşeşte. Primăriile care au acum oameni neplătiţi nu au decât să-şi găsească resurse să plătească şi să aştepte rectificarea în 30. Primăriile nu ar trebui să lase neplătit niciun om şi nici să pună în pericol turiştii”, a declarat ministrul, care a precizat că totuşi miercuri în şedinţa de Guvern va ridica problema salvamarilor pentru a se putea vira acei bani cât mai repede.

Grapini a spus că propune sancţiuni pentru administraţiile locale.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Româncă, strigăt de disperare, după ce soțul a plecat de acasă! Și-ar fi părăsit familia pentru un alt român, pe care îl consideră “Creatorul”
Fanatik.ro
Gigi Becali nu ia în seamă Universitatea Craiova! Cu cine se luptă FCSB în acest sezon de SuperLiga României: „Anul ăsta mi-am dat seama!”
Capital.ro
Cu ce riscuri ne putem confrunta în următorii ani. Ilie Bolojan vorbește despre ratingul României: Sper să putem trece la o perspectivă stabilă
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
„Ne-am îmbolnăvit toți”. Coșmarul unor români într-una dintre cele mai populare destinații din Albania: „Apa mirosea a canalizare”
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
”Pe Nadia am întâlnit-o la mine acasă, era iubita lui Ștefan Bănică”. Brokerul fugar povestește reacția ”Zeiței” când i-a intrat în baie
MediaFlux
Schemă de ajutor pentru români. Guvernul a aprobat un bugetul
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România