Salvamontiştii care au intervenit în Retezat: Recuperarea cadavrelor a fost dificilă din cauza ninsorii şi a vântului puternic

Salvamontiştii din judeţul Hunedoara care au intervenit în cazul avalanşei din Munţii Retezat spun că la operaţiune au participat ”toate forţele” şi că acţiunea de recuperare a cadavrelor celor doi adolescenţi morţi a fost dificilă din cauza vizibilităţii reduse pe creastă, a ninsorii şi a vântului care bătea cu aproape 100 de kilometri la oră.
Filip Stan
25 apr. 2017, 15:07
Salvamontiştii care au intervenit în Retezat: Recuperarea cadavrelor a fost dificilă din cauza ninsorii şi a vântului puternic

Reprezentanţii Serviciului Salvamont Hunedoara arată, marţi, într-un comunicat de presă, că la operaţiunea din Munţii Retezat – zona Căldarea Berbecilor, unde s-a produs avalanşa, au participat ”toate forţele” de care dispune instituţia.

”Operaţiunile au fost extrem de dificile, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile şi a complexităţii acţiunii, aceasta necesitând un număr mare de oameni şi o coordonare strictă cu toate celelalte structuri ale statului care au atribuţii în salvarea victimelor”, se arată în comunicatul citat.

Conform sursei citate, sâmbătă, în jurul orei 14.30, la Baza Salvamont Râuşor s-a primit un apel de urgenţă prin dispecerul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, iar salvamontistul de serviciu a intrat în legătură cu o persoană care a relatat că, în urma unei avalanşe produsă sub Vârful Peleaga din Masivul Retezat, în partea spre Căldarea Berbecilor, a acordat primul ajutor la trei persoane surprinse de o avalanşă, precizând că sunt şi doi copii de aproape 13-14 ani morţi.

”Persoana care a alarmat se numeşte Cătălin Berenghi şi conduce Şcoala de ghizi Christian Adventure. În primă fază, s-au alarmat salvatorii montani aflaţi în punctul de permanenţă Cabana Pietrele. Unul dintre salvatori, care se afla, la ora respectivă, într-o patrulare pe Valea Pietrele a pornit spre zona indicată pentru evaluarea situaţiei”, se mai arată în comunicat.

Totodată, au fost alertaţi şi salvamontiştii Formaţiei Hunedoara, care au pornit de urgenţă spre locul tragediei.

”De asemenea, a fost constituită şi o echipă de suport formată din zece salvatori montani ai celorlalte trei formaţii din judeţ, respectiv: Petroşani, Lupeni şi Uricani, care au pornit şi ea spre Cabana Genţiana. În jurul orei 16.30, o primă echipă a Formaţiei Hunedoara, formată din şase salvatori montani era deja la poalele muntelui, în drum spre Valea Pietrele. La aceeaşi oră, primul salvator montan plecat la evaluare întâlneşte sub Custura Bucurei un grup numeros de persoane, printre care se aflau şi părinţi celor doi copii decedaţi. În grupul de persoane erau cei 50 de membri ai şcolii de ghizi montani, care i-au ajutat pe cei cinci supravieţuitori ai avalanşei. De la aceştia s-a aflat că în avalanşă, au fost prinse şapte persoane, altele decât cele din grupul şcolii de ghizi montani. Persoanele care au scăpat cu viaţă aveau, la prima constatare, răni minore şi au fost sfătuite să se deplaseze spre Cabana Genţiana”, mai spun salvamontiştii.

În jurul orei 18.30, cei şase salvatori montani veniţi din Hunedoara, cărora li s-au alăturat şi cei doi salvatori montani aflaţi în zonă, precum şi doi jandarmi montani au întâlnit în zona Bordul Tomii grupul de turişti.

”După o evaluare primară, la care nu s-au constatat afecţiuni grave şi la refuzul acestora de a fi ajutaţi au fost sfătuiţi să se regrupeze la Cabana Genţiana pentru o evaluare secundară. Ajunşi la Cabana Genţiana am aflat că jandarmii montani au coborât, «pe picioare» spre Cârnic pe doi dintre ei, respectiv o femeie şi tatăl baiatului decedat. Ulterior, s-a constatat că tatăl avea o fisură la osul unui picior, depistată la o examinare secundară. Evaluarea secundară a celorlalte trei persoane (două femei şi un bărbat) a indicat un traumatism toracic, unul femural şi o plagă minoră la faţa femeii”, se mai precizează în comunicat.

Bărbatul a fost imobilizat şi transportat cu targa la Cârnic, unde a fost predat Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Celelalte două femei au fost preluate de pompieri, sâmbătă, în jurul orei 22.00.

”Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile s-a hotărât continuarea acţiunii de recuperare a celor două cadavre a doua zi. În cursul serii au ajuns şi salvatorii montani din Valea Jiului şi au fost cantonaţi la cabanele Pietrele şi Genţiana”, se arată în acelaşi comunicat.

Duminică, în jurul orei 8.00, de la Cabana Genţiana au pornit 19 salvatori montani şi cinci jandarmi montani, pentru a recupera cadavrele celor doi adolescenţi morţi.

”S-a urcat pe Valea Pietrele până pe Lacul Pietrele, apoi pe sub Vârful Custura Pelegii (Peleguţa) până în Şaua Berbecilor, unde s-a ajuns în jurul orei 11.30. Dacă pe văi, în prima parte a zilei, vremea se arăta însorită, cu vânt moderat, sus pe creastă ceaţa, vizibilitate destul de slabă şi vânt foarte puternic: 80-100km/h. Mai târziu a început ninsoarea, care a îngreunat foarte mult acţiunea de localizare a victimelor. După minute bune de tatonare au fost localizate cele două cadavre. Trupurile celor decedaţi au fost imobilizate apoi tărgi. În paralel, s-a montat atelierul de tracţionare pe verticală a tărgilor, cu ajutorul căruia au fost urcaţi din Căldarea Berbecilor spre Şaua Berbecilor, atât decedaţii, cât şi salvatorii. Acţiunea a continuat cu coborârea prin lansare pe jgheaburile dinspre Tăurile Pietricele şi deplasarea pe traseul spre Lacul Pietrele – Cabana Genţiana, iar apoi s-a continuat coborârea spre Cârnic, unde cele două cadavre au fost predate la Serviciul de Medicină Legală în jurul orei 17.15”, se mai arată în comunicat.

Serviciul Salvaomnt Hunedoara precizează că a emis, în mai multe rânduri, atenţionări de avalanşă în Masivul Retezat, ultima fiind transmisă ”cu risc de avalanşă iminentă”, chiar cu o zi înainte de accident.

Avalanşa produsă, sâmbătă după-amiază, în Munţii Retezat a surprins şapte persoane, cinci dintre acestea fiind rănite. În avalanşă, Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi, cei doi adolescenţi alpinişti renumiţi, având la activ numeroase recorduri mondiale şi europene, şi-au pierdut viaţa.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, Laura Bradu, a declarat, pentru News.ro că dosarul penal privind moartea alpiniştilor Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi în avalanşa din Retezat a fost preluat de către procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, cercetările fiind făcute pentru ucidere din culpă.

Potrivit unor surse judiciare, cele şase persoane audiate în acest dosar sunt: Cătălin Ioan Berenghi, şeful Şcolii de Ghizi aflat pe munte cu un grup de 51 de persoane în momentul producerii avalanşei, cei trei turişti din grupul Şcolii de ghizi care au coborât să îi ajute pe turiştii surprinşi de avalanşă, o femeie din cei cinci supravieţuitori ai avalanşei şi un bărbat de la o cabană unde fuseseră cazaţi alpiniştii.

Dor Geta Popescu va fi înmormântată, miercuri, la Râşnov, iar colegul său de club, Erik Gulacsi, va fi incinerat la crematoriul din Cluj.

DailyBusiness
E LEGE! Ce trebuie să facă șoferii rămași fără plăcuțe de înmatriculare. Amenzi uriașe pentru cei care nu respectă obligația
Spynews
Tinerii care i-ar fi furnizat droguri lui Rareș Ion au fost trimiși în judecată. Maru și Pika se află în continuare în arest preventiv
Bzi.ro
Elena Gheorghe a făcut senzație în costum de baie, la 39 de ani! Câte operații estetice are cântăreața – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Cum trebuie să-ți reglezi, de fapt, tetiera scaunului auto. Îți poate salva viața poziția ei, în caz de accident. E valabil pentru Dacia, BMW, Mercedes, Opel, Citroen sau orice alt tip de autoturism
Capital.ro
Doliu în teatru. Marea actriță a murit. O mare pierdere pentru scena dramatică a țării
Playtech.ro
Ce nu trebuie să uiți săptămânal dacă ai vinete în grădină. Așa previi dăunătorii și fructele deformate
DailyBusiness
Tanczos Barna: România nu-și poate permite să piardă încrederea recâștigată
Adevarul
Minorul Lamine Yamal râvnește la o actriță de filme pentru adulți. „Mi-a spus să mă bag și să nu mă mai gândesc la vârstă”
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Cum își răsfață Alex Bodi iubita, la Monaco! Afaceristul și Anca au atras din nou toate privirile / VIDEO
Spynews
Monica Tatoiu, jefuită în vacanță. Era în locuință când hoții au intrat peste ea. Femeia de afaceri a apelat la autorități
Evz.ro
De la relaxare la revoltă: turiștii români, tot mai nemulțumiți de sejururile în Bulgaria
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
„Cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o”, implicată în afacerea de 150.000.000 de euro
kanald.ro
Cutremur în Iran! Ce magnitudine a avut seismul și care sunt orașele afectate
Cancan.ro
DOLIU la Hollywood! Actorul din Spider-Man a murit în somn
Playsport.ro
O femeie și fiica ei au strâns 8.000 de sticle, apoi au construit o casă cu 7 camere: „Pentru noi a fost o metodă de supraviețuire”
Capital.ro
Adio, maestre! Am pierdut actorul cel mai iubit. Ne făcea pe toți să râdem. A fost un munte de talent și bunătate
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, apariție îndrăzneață, în lenjerie intimă: „Crioterapie”
stirilekanald.ro
Doctoriță ucisă de iubit, tot medic! Au urmat zile întregi de chin pentru femeie. Cei doi lucrau la același spital
Adrian Alexandrov, dezvăluiri sfâșietoare despre micuța Eva. Copila suferă enorm de dorul Elenei Udrea: „Când vine mami?”
MediaFlux
Bani pentru elevi și studenți în vacanța de vară. Singura condiție pusă de stat
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum își răcoresc spaniolii casele, fără aer condiționat